Reguli şi măsuri de prevenire a unor situaţii de urgenţă la lăcaşele de cult Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 141 Vizualizări

Reguli şi măsuri de prevenire a unor situaţii de urgenţă la lăcaşele de cult

În preajma sărbătorilor Pascale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş atrage atenţia enoriaşilor şi slujitorilor bisericii să respecte câteva reguli elementare  de prevenire a incendiilor:

  • evitarea supraaglomerării în lăcaşurile de cult;
  • pe timpul desfăşurării slujbelor religioase uşile de acces/evacuare se vor menţine în poziţia deschis, iar cele care se deschid către interior vor fi blocate în poziţia deschis;
  • parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros, ori a autocarelor şi microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie a serviciului în caz de incendiu incendiu;
  • în interiorul bisericilor enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţã faţă de cei din faţa lor, pentru a evita contactul dintre lumânări, hainele sau părul acestora;
  • nu se vor utiliza pentru lumânări – sisteme de protecţie confecţionate din materiale combustibile, care se aprind uşor  – hârtie, folii de plastic etc;
  • în interiorul şi în apropierea bisericilor, lumânările se vor depune numai în locurile special amenajate (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile;
  • la ieşirea din lăcaşurile de cult, lumânările aprinse se vor manipula cu grijă astfel încât acestea să nu producă aprinderea materialelor combustibile din preajma – iarbă uscată, ornamente etc.
  • în noaptea de Înviere, nu se vor transporta lumânările aprinse în mijloacele de transport în comun sau în autoturisme;
  • ajunşi acasă, lumânările purtătoare de lumină sfântă se vor amplasa în siguranţă, în vase incombustibile, la distanţă de orice material combustibil ;
  • instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau în căminele de bătrâni din incinta mânăstirilor sau aparţinând de acestea, precum şi persoanele cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, utilizarea focului deschis cât şi privind interdicţia fumatului.

Personalul desemnat pentru organizarea si desfasurarea ceremonialului religios va fi instruit asupra respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi a evacuării credincioşilor în situaţii de urgenţă.

Personalul din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta va fi angrenat în acţiuni de prevenire şi stingere a incendiilor pe perioada sarbătorilor pascale.

În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi eva­cuaţi în ordine spaţiul respectiv, uti­lizând căile de evacuare marcate şi cel mai important sunaţi la 112!

(Comunicat de presă, ISU „Horea” al judeţului Mureş)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE