Share

Home / 2018 / aprilie / 08

Arhive zilnice: 8 aprilie 2018

0 225

„Cântec şi lumină”, cu Paula Seling şi Brio Sonores

Primăria municipiului Târgu-Mureş organizează luni, 9 aprilie, dublul eveniment intitulat „Cântec şi lumină”. Acesta va avea loc în două locaţii, simultan, începând cu ora 12.00, astfel: recital de cântece religioase Paula Seling la Biserica Ortodoxă „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Mureşeni şi recital, de asemenea, de cântece religioase, Brio Sonores, …

Citeste mai mult »

Abateri de la normele privind salubritatea în Târgu-Mureş

0 149

Lucrătorii Compartimentului Protecția Mediului – Direcţia Poliţia Locală Târgu-Mureş, au soluționat, în perioada 12-26 martie, două sesizări primite din partea unor persoane fizice și juridice cu privire la nerespectarea obligației de a asigura buna gospodărire a imobilelor, precum și a celei referitoare la condițiile de depozitare și colectare a deșeurilor …

Citeste mai mult »

Se caută administratori pentru Administrativ Serv Luduş SRL

0 197

Primăria oraşului Luduş, prin Consiliul Local al Oraşului Luduş în calitate de autoritate publică tutelară şi asociat unic al societăţii Administrativ Serv Luduş SRL, a demarat procedura de selecţie a unui număr de trei membri ai Consiliului de Administraţie, membri neexecutivi, pentru societatea menţionată, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă …

Citeste mai mult »

Astor Valpet, soluții sigure în construcții și amenajări

0 297

Astor-Valpet este una dintre cele mai importante companii românești care produce și montează prefabricate din beton vibro-presat. Produsele de calitate au recomandat compania mureșeană pentru multe proiecte de amploare, fie că este vorba despre obiective industriale, rezidențiale sau urbane. Exploatarea agregatelor mineraliere, lucrările de infrastructură și producția de prefabricate din …

Citeste mai mult »

Subvenţie de la stat pentru încadrarea în muncă a stagiarilor

0 136

Angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenți de învățământ superior, conform Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o subvenție al cărei cuantum se ridică la suma de 1.350 …

Citeste mai mult »

Cum să-ţi convingi copilul să mănânce mai multe legume

0 91

Legumele nu se numără, de regulă, printre preferatele copiilor, dar pot să devină, dacă părinții își dau interesul. În cazul în care nici copilul tău nu adoră legumele, te poți folosi de câteva trucuri simple ca să-i schimbi părerea. Cumpără-i haine imprimate cu diverse legume Când mergi într-un Outlet pentru …

Citeste mai mult »

„Bucurie și fericire” revine în Bastionul Măcelarilor!

0 156

„Bucurie și fericire” de Székely Csaba tratează un subiect sensibil: situația comunității gay din Transilvania. Dar de fapt, acesta nu este deloc un subiect sensibil, deoarece societatea acceptă homosexualii. Trebuie doar să nu se arate și să tacă. Și să pretindă că nu sunt ceea ce sunt. Și atunci toată …

Citeste mai mult »

Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru. Cum ne influenţează familia procesul terapeutic?

0 101

O intervenţie psihoterapeutică este un demers în cadrul căruia o persoană ia decizia să înceapă un proces de autocunoaştere, care-i permite să găsească cele mai bune soluţii pentru a-şi readuce starea de bine în propria viaţă şi în care învaţă cum să facă permanente aceste schimbări. Psihologul Laura Maria Cojocaru …

Citeste mai mult »

Se apropie finalul și la futsal

0 79

Cu șase titluri de campioană și șapte Cupe ale României cucerite la futsal, City’us Târgu-Mureș a încheiat cel mai slab sezon de la înființarea clubului. Rămași doar cu câțiva dintre jucătorii tineri în lot, mureșenii au încheiat sezonul regulat pe ultima poziție, cu un minus 2 la puncte, datorită celor …

Citeste mai mult »

Care este domeniul agricol în care fondurile europene au fost atrase în procent de 100%

0 128

Conform vicepreşedintelui Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vin, Victor Ciupercă, industria viticolă a reuşit atragerea de fonduri europene în procent de 100%, fiind cel mai performant sector din acest punct de vedere. Între anii 2009-2013, în domeniul viticol s-au atras 42,1 milioane euro/an, iar între 2014-2018 au fost accesate 47,7 …

Citeste mai mult »
Share
Share