Share
Home / Business / Manufactura de Brânză, un deliciu chiar la noi în județ

Manufactura de Brânză, un deliciu chiar la noi în județ

Odată cu Târgul de Paște de la Promenada Mall, ne-a fost dat să stăm de vorbă cu diferiți proprietari de mici afaceri din zonă, iar una dintre aceasta este chiar Manufactura de Brânză.

Ce anume înseamnă Manufactura de brânză ne spune Varga Ștefan, cel care se ocupă cu drag de acest business. „Eu sunt din localitatea Cund, comuna Bahnea, părinții mei au vaci de prin anii ‚90 și de aproape doi ani de zile producem brânză maturată în stil elvețian. Actualmente avem nouă arome de brânză, practic baza este întotdeauna aceeași brânză, dar având în vedere că are un procentaj de grăsime de minimum 40%, preia foarte bine toate aromele cu care se tratează. Astfel am reușit să facem brânză îmbibată în vin roșu, avem brânză cu nuci îmbibate în coniac, cu piper verde, cu chilli și ciocolată (picantă, cu ciocolată cu 85% cacao), cu chimen, cu leurdă, cu busuioc și mai nou cu cărbune, brânză neagră.”

O brânză proaspătă, de la văcuțe vesele

Pe lângă gama variată de produse, acest business este visul oricărui iubitor de produse eco. Conform spuselor lor, manufactura prelucrează laptele din ferma proprie, lapte produs pentru gust, nu pentru cantitate. Primăvara/vara văcuțele bălțate și-o petrec în libertate, pe pășune, producând lapte doar din ierburi și mirodenii. De asemenea, iarna acestea primesc furaje naturale produse în ferma proprie: fân, lucernă, sfeclă furajeră și obroc. Calitatea brânzei este direct proporțională cu furajarea văcuțelor, igiena în timpul mulsului, calitatea laptelui și cu pasiunea cu care sunt produse și îngrijite brânzele maturate.

„Am reușit în acest timp scurt să intrăm bine în mintea consumatorului, mai ales pentru că e recunoscător pentru calitatea pe care o producem. Ne limităm la ceea ce putem produce noi, practic ca resursă, ca materie primă, este doar laptele pe care îl producem noi, așa va și rămâne, acesta este atu-ul nostru, de aici provine și calitatea, având în vedere că noi prelucrăm laptele crud, laptele netratat termic, ceea ce înseamnă că se mențin toate calitățile acestei materii prime.” a dorit să adauge producătorul Varga Ștefan. Pe scurt, aceștia consideră că este mult mai important să ai un produs de a cărui calitate ești convins, decât să ai multe mediocre.

Nu în ultimul rând, pe lângă acel lapte proaspăt, singurul conservant folosit este apa sărată de izvor de la Sovata, iar perioada de maturare ține două luni în pivnița atelierului construită în acest scop și se face tipic zonelor alpine din Elveția, Germania și Austria. Dacă vreți să vedeți mai multe, puteți vizita site-ul lor sau chiar să îi vizitați și să asistați la procesul de producție, atelierul lor fiind deschis zilnic vizitatorilor.

Elena POLEARUȘ

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Inginerii și IT-iștii, cei mai căutați candidați la Târgul de Cariere Târgu-Mureș

Peste 30 de angajatori participă săptămâna viitoare, marți, 24 aprilie, la Târgul de Cariere Târgu-Mureș. …

Share
Share