Share
Home / Social / Dans și inspirație la TEDxTîrguMureș

Dans și inspirație la TEDxTîrguMureș

Sâmbătă, 14 aprilie, a avut loc evenimentul TEDxTîrguMureș: Future Unchained în incinta Palatului Culturii. A fost ca de obicei un eveniment frumos, plin de surprize plăcute și oameni care te inspiră.

„TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul, iar acel mic x înseamnă că acel eveniment este organizat în mod independent, dar tot sub tutela acestei organizații. Filmulețele TED pot fi găsite pe site-ul www.ted.com, dar și pe YouTube. Acestea sunt inspiraționale, informative și nu te lasă niciodată indiferent.

Evenimentul a avut de această dată un număr de 11 speakeri care au vorbit fiecare câte 12 minute. Acesta a început cu un scurt interviu cu curatorul evenimentului, W. Szabo Peter și managerul de proiect Szocs Blanka. „Am preluat acest eveniment în dorința de a planta o sămânță de schimbare în oraș, de unde și denumirea evenimentului.” a spus Peter Szabo.

Speakerii au apărut în ordinea ce urmează, în calupuri de câte trei:

Kopacz Boroka Panna: „După ce designul m-a învățat cum suntem mai asemănători decât diferiți, că supraviețuirea e bună, însă prosperarea e o decizie mai pertinentă, iar moartea o parte naturală din ciclul vieții, am realizat că crearea viitorului începe acum, fără grabă, iar viața trebuie trăită fără prejudecăți sau așteptări.” a spus Boroka care s-a întâlnit cu robotul Sophia.

Diana Petre: „În România sunt peste 200.000 de copii supradotați și doar 3% dintre ei ajung să își atingă potențialul.” O fetiță de doar 11 ani, Diana a ținut un discurs marcat de un spirit puternic justițiar, prin care și-a asumat rolul de mediator între copii și adulți și a vorbit despre necesitatea identificării la nivel național a copiilor supradotați și integrarea acestora într-un program de dezvoltare croit nevoilor lor.

Tundik Zoltan: „Având în vedere că trecem într-o eră mult mai conectată digital, unde social media și căutările online au început să fie la ordinea zilei, ne lăsăm amprenta digitală peste tot. Aceste amprente ne definesc ca persoană sau companie. Reputația ta digitală este definită de imaginea ta din lumea online și conținutul pe care îl postezi despre tine și alții.”

Lengyel Csongor: „Orașe smart, intersecții smart, autostrăzi smart, totul este smart. Dar ce anume le face așa? Cum putem contribui la acest lucru?” Prezentarea lui Csongor ne-a dus printr-un proces simplu de automatizare, asigurându-ne că da, este o idee chiar bună să lași calculatoarele să ia unele decizii în locul tău.

Emese Abigail Fayk: „Mutatul și studiatul la Londra mi-a deschis uși pentru anumite lucruri la care nici nu am visat. Am întâlnit și lucrat cu oameni cu care nu m-aș fi așteptat niciodată să comunic. A fost cea mai mare și cea mai bună decizie pe care am luat-o… și nu a fost nici pe departe atât de dificilă precum mă așteptam.” ne-a spus aceasta într-o engleză perfectă, cea care acum își face doctoratul la universitatea prestigioasă Ivy League Columbia.

David Puskas:Suprafața Pământului este coasta oceanului cosmic. Carl Sagan a încurajat omenirea să ridice pânzele spre acest vast ocean cosmic. Explorarea spațiului și colonizarea este una dintre cele mai mari provocări ale umanității, care este rezultatul unei curiozități umane perpetue și ar putea fi o soluție la problema suprapopulării și resurselor finite ale planetei Pământ.”

Adrian Mureșan: Ne-a arătat cum se poate simplifica un fișier Excel complex cu sute de rânduri. „Acest fișier descrie cum o primărie își cheltuie bugetul. Informația extrasă poate fi vizionată foarte ușor într-un grafic pe o linie care ne arată exact unde au fost distribuiți banii.” Cu câteva exemple ne-a arătat cum se face și cum putem avea o privire de ansamblu asupra cum se cheltuie banii publici.

Kiss Rozsa:Când ne este frică, se datorează faptului că nu știm destule. Dacă am înțelege destul, nu ne-ar mai fi frică. (Earl Nightingale) Ne proiectăm foarte ușor judecățile asupra necunoscutului. Sunt mult mai mulți oameni buni în lumea asta decât credeți. Oameni care nu sunt diferiți față de noi. Vă invit să vedeți lumea și oamenii așa cum îi văd eu.”

Mark Evans: Stabilit în Muscat, Oman, Mark este un explorator și ghid polar și deșertic experimentat, scriitor, speaker și apărător al sălbăticiei. Momentan este directorul executiv al Outward Bound Oman, prima și singura școală de acest gen dintr-o țară arabă. Acesta ne-a vorbit despre pionerul Kurt Hahn și cum viziunea sa continuă și astăzi în România.

Ina Catrinescu:Evrika! Aha! Folosim această terminologie triumfătoare pentru a descrie ceea ce se consideră de secole ca fiind o experiență neexplicabilă, metafizică. Einstein o numa darul sacru. Unii o numesc intuiție. Alții o descriu ca fiind o inspirație divină. Dar dacă momentul de geniu nu este o întâmplare? Dacă putem crea mai multe momente Aha! în viața noastră?” așa am început și am continuat de-a lungul prezentării ei.

Csaba Bojte: „Ar trebui să fie unul din scopurile noastre să fim buni, să umplem lumea cu lucruri frumoase, să ridicăm copiii, să mergem alături de ei și să îi încurajăm să se dezvolte împreună. Cu muncă și dedicație, bazinul Carpatin poate deveni tărâmul mitic din trecut. Dacă nu credeți în existența oamenilor buni, începeți prin a face un lucru bun și vedeți câți vă vor veni în ajutor.” O încheiere pe cinste a unui eveniment plin de discursuri motivaționale și informative.

Ediția a fost presărată cu pauze de networking și cafea, timp în care s-au difuzat filmulețe TED în sală. Pauza de masă a fost una consistentă, cu mâncăruri pentru toate preferințele. După fiecare dintre aceste pauze, calupul de discursuri a fost precedat de un moment de dans artistic realizat de coregrafa Blanka Macaveiu, dar și un moment foarte frumos oferit de asociația Hifa România, un dans executat de persoane în scaunul cu rotile.

Dacă doriți să aflați mai multe despre orice speaker de la eveniment, puteți vizita site-ul https://tedxtirgumures.ro/. De asemenea, în curând vor apărea filmulețele cu toate discursurile de la eveniment. Pentru mai multe informații, trebuie urmărită pagina lor.

Elena POLEARUȘ

Foto: pagina TEDx Tîrgu Mureș

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Angajăm asistent medical și asistent social

Serviciul de Ajutor Maltez cu o experienţă de 25 de ani în acordarea de servicii …

Share
Share