Share
Home / Slider / FOTO: 300 de arbori ornamentali, plantaţi în Cristeşti

FOTO: 300 de arbori ornamentali, plantaţi în Cristeşti

Aproximativ 50 de voluntari ai combinatului Azomureş din Târgu-Mureş şi cetăţeni ai comunei Cristeşti au participat sâmbătă, 14 aprilie, la o acţiune de plantare de arbori ornamentali, în cadrul căreia au fost plantaţi circa 300 de arbori ornamentali pe străzile din Cristeşti şi Vălureni.

Interes pentru protejarea mediului înconjurător

Purtătorul de cuvânt al combinatului Azomureş din Târgu-Mureş, Ovidiu Maior, a transmis mulţumiri atât colegilor-voluntari, cât şi comunităţii din Cristeşti care a spus „prezent” la acţiunea organizată sâmbătă.

„Ne bucurăm că am găsit deschidere la Primăria comunei Cristeşti. Acesta a fost şi primul gând, să plantăm în localitatea Cristeşti. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu doamna primar, a reieşit o necesitate de a planta arbori ornamentali pe câteva străzi din localitate. Am colaborat cu Direcţia Silvică Mureş, am cumpărat arbori din două pepiniere, Voivodeni şi Sighişoara, e vorba de catalpa, tei, salcii şi paltini, pe care apoi i-am plantat cu ocazia unei acţiuni la care au participat voluntari ai Azomureş, aproximativ 50 de persoane. Ne-am bucurat foarte mult că am avut o reacţie pozitivă şi din partea locuitorilor din Cristeşti care au venit şi ne-au ajutat la plantarea arborilor”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Ovidiu Maior.

Reprezentantul principalului producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România a menţionat că anual voluntarii de pe platorma Azomureş participă cel puţin o dată la asemenea acţiuni civice, care au ca scop protejarea mediului înconjurător.

„Din 2012, când a fost acea schimbare de acţionariat, am participat anual la cel puţin o acţiune de acest gen, fie la Târgu-Mureş, pe platforma Azomureş sau în localităţi din jurul oraşului. În Cristeşti plantăm pentru prima dată, am vrut să fim aproape de vecinii noştri ca să spunem aşa, Cristeşti fiind localitatea învecinată de platforma Azomureş”, a subliniat Ovidiu Maior.

Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Mandat de executare a pedepsei închisorii

Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 11 Târnăveni au pus în aplicare marţi, …

Share
Share