Necrobaciloza este o boală infecţioasă sporadico-endemică‚ produsă în principal de bacteria Fusobacterium Necrophorum, de tip evolutiv obişnuit cronic‚ întâlnită la numeroase specii de mamifere şi păsări domestice şi sălbatice‚ caracterizată prin procese inflamatorii‚ în diferite ţesuturi şi organe‚ mai ales la nivelul extremităţilor membrelor şi al mucoasei digestive‚ care se complică adesea cu metastaze în organele interne.
Necrobaciloza este răspândită pe tot globul şi produce pierderi importante prin scăderea productivităţii‚ prin degradarea biologică a animalelor, costului ridicat al manoperelor şi al materialelor necesare tratării animalelor bolnave. La noi în țară boala este frecventă la bovine şi ovine.
Sunt receptive toate speciile de mamifere, păsări domestice şi sălbatice. Sursele de infecţie sunt extrem de numeroase‚ fiind reprezentate în primul rând de către animalele bolnave şi de solul în care germenii ajung din materialele patologice sau din tubul digestiv al celor sănătoase, în care aceştia trăiesc în stare de biofitism. Boala evoluează cu o frecvenţă mai mare iarna şi primăvara, când rezistenţa generală a ţesuturilor este mai redusă şi când factorii favorizanţi acţionează cu pondere mai pronunţată. Factorii mai importanţi care condiţionează apariţia şi menţinerea bolii sunt: lipsa de igienă a ongloanelor, subalimentaţia sau alimentaţia carenţată lezionarea mucoasei bucale, transporturile obositoare pe jos, suprapopularea, umiditatea excesivă de pe păşuni, din adăposturi. Astfel, la taurine, stabulaţia îndelungată pe pardosea dură, lipsa aşternutului sau aşternut conţinând substanţe iritante cum ar fi rumeguşul de la fabricile de mobilă, cherestea, lipsa drenajului şi menţinerea extremităţilor membrelor în contact prelungit cu purinul şi bălegarul deţin un rol important în apariţia bolii. La ovine, din cauza elasticităţii aşternutului, în timpul stabulaţiei permanente, uzura cornului ongloanelor este foarte redusă, astfel că, părţile laterale ale cornului cresc şi depăşesc mult nivelul tălpii, creând spaţii de acumulare a bălegarului şi a materiilor organice, care prin fermentare şi putrefacţie, atrag macerarea tălpii şi favorizează infecţia. Infecţia mai poate fi condiţionată şi de unele parazitoze, boli infecţioase sau diferite stări toxice.
Aspecte clinice în necrobaciloză
La taurine se pot distinge: difteria viţeilor, pododermatita infecţioasă, localizarea genitală şi internă.
Difteria viţeilor afectează mai ales viţeii între 2 săptămâni şi 3 luni şi debutează prin inapetenţă, depresie, hipertermie (40-41oC), după care apare sialoree‚ congestia‚ tumefierea şi sensibilitatea mucoasei bucale. Pe mucoasa gingiilor‚ limbii‚ pe vălul palatin apar focare de necroză rotunde, ovale sau neregulate, de culoare cenuşie-gălbuie‚ uscate la suprafaţă care se îngroaşă şi se transformă în pseudomembrane a căror ridicare lasă ulcere sângerânde‚ foarte dureroase ce pot conflua. Procesul se extinde şi la căile respiratorii, determinând jetaj grunjos‚ cu miros fetid‚ respiraţie zgomotoasă‚ tuse. Animalul nu mai poate consuma‚ slăbeşte şi uneori datorită metastazelor apar semne de bronhopneumonie şi diaree. Boala durează 4-5 zile până la 3-4 săptămâni şi sfârşeşte prin moarte‚ vindecările sunt rare‚ iar convalescenţa lungă.
Pododermatita infecţioasă este cea mai frecventă şi se întâlneşte la vacile de lapte. Prima manifestare clinică este şchiopătura‚ la unul sau mai multe membre (în 90-95% din cazuri sunt afectate numai membrele posterioare), după care regiunea coronariană şi a călcâielor se tumefiază‚ zonele devin calde‚ sensibile. În spaţiul interdigital şi talpă pot apare procese necrotice sau necrotico-purulente‚ care tind să cuprindă tendoanele‚ ligamentele‚ ţesutul osos etc., ducând uneori la exongulare. Animalele slăbesc treptat‚ iar producţia de lapte scade.
Localizarea vaginală apare la vaci consecutiv parturiţiei distocice‚ putând lua caracter endemic‚ contagios‚ situaţii în care transmiterea se face prin montă. Se exprimă prin inflamaţia necrotico-purulentă‚ cu formarea de pseudomembrane la nivelul mucoasei vaginale, mai rar la uter când poate determina peritonită şi metrită de obicei letală.
Localizarea internă este consecinţa metastazelor ce se produc, având ca punct de plecare celelalte localizări. În funcţie de sediul, numărul şi dimensiunea focarelor, animalele prezintă sindrom de febră, tulburări generale şi funcţionale, semne de septicemie ce pot sfârşi prin moarte în 1-3 săptămâni.
La ovine şi caprine se întâlnesc aceleaşi localizări ca la taurine.
Difteria mieilor apare până la vârsta de 3-4 săptămâni. Pe mucoasa bucală‚ uneori pe buze‚ aripile nasului‚ bot‚ sau pe întreaga faţă‚ apar focare fibrino- sau cazeonecrotice‚ de aspectul unor membrane crustoase‚ care ridicate lasă eroziuni sângerânde‚ ce se acoperă cu un exsudat fibrinos sau fibrino-purulent‚ urât mirositor. Mieii prezintă inapetenţă‚ salivaţie‚ respiraţie dificilă‚ tuse‚ subfebrilitate.
În cazul suinelor, sunt afectaţi cu predilecţie purceii în primele zile de viaţă până la 4-5 săptămâni. Din punct de vedere clinic se pot observa mai multe forme: stomatita, rinita, dermatita şi enterita necrobacilară
La cabaline se cunosc dermatita necrobacilară cu localizare în regiunea chişiţei şi a grebănului la adulţi şi stomatita difteroidă.
La câine, necrobaciloza se exprimă fie prin gingivite severe, cu extindere şi la alte zone ale mucoasei bucale, sub formă de ulcere sau pseudomembrane, fie prin flegmoane interdigitale‚ foliculită necrotico-purulentă a buzelor şi abcese.
La păsări, necrobaciloza este rară şi se exprimă, la găini, prin formarea de mici focare necrotice şi uneori membrane cazeoase‚ greu detaşabile la baza limbii şi faringelui, abatere‚ refuzul hranei. Pot apare şi focare necrotice în talpă‚ la baza degetelor‚ iar la palmipede pe membrana interdigitală cu perforarea acesteia.
Prognosticul este grav datorită evoluţiei progresive‚ slabei tendinţe de vindecare şi posibilităţii de producere a metastazelor.
Tratament
Acesta este determinat de forma clinică. În localizarea la nivelul mucoaselor, se îndepărtează falsele membrane după care se aplică acid salicilic‚ apă oxigenată‚ permanganat de potasiu‚ soluţie Lugol‚ tinctură de cloramfenicol 10%‚ formol 0‚5-1%. În cazul în care animalele sunt febrile, se recurge la sulfamide sau antibioticepe cale generală, timp de 3-4 zile. Se urmează întocmai sfatul medicului veterinar.
Profilaxia vizează asigurarea unor condiţii optime de zooigienă, evitarea factorilor favorizanţi, achiziţionarea de animale numai din efective indemne, cu respectarea carantinei profilactice, dezinfecţia corespunzătoare a ombilicului la naştere şi a adăposturilor, verificarea periodică a ongloanelor şi efectuarea toaletei chirurgicale, trecerea zilnic (la bovine) sau cel puţin o dată pe săptămână a animalelor cu ongloanele sănătoase prin băi cu formol 5%, cu sulfat de cupru sau de zinc 10%.
În caz de confirmare a bolii, animalele bolnave se izolează şi se tratează, se vor asigura condiţii optime de igienă şi alimentaţie şi se va efectua dezinfecţia locurilor de cazare. La celelalte animale se efectuează toaleta ongloanelor, se vor pune în funcţie băile cu soluţii antiseptice şi se vor evita factorii favorizanţi.
A consemnat Denisa MORAR, medic veterinar