Share
Home / Editorial / A făcut gimnaziul la Reghin. Doina Cornea – un David feminin și biruitor

A făcut gimnaziul la Reghin. Doina Cornea – un David feminin și biruitor

Moartea Doinei Cornea ne-a trezit, așa cum ne surpind de fiecare dată zorile. Ne-a luat pe nepregătite, deși era certă și (mereu) apropiată, cum doar acest intim companion al vieții poate fi, pentru fiecare dintre noi. Mors certa, hora incerta.

Doina Cornea avea o vârstă venerabilă, s-a născut la 30 mai 1929 la Brașov. A trăit în adolescență la Reghin, unde a făcut gimnaziul maghiar și un an la Târgu-Mureș, la Liceul «Papiu Ilarian». Cea mai îndelungată și mai semnificativă parte a vieții sale s-a petrecut însă la Cluj; Ierusalimul răstignirii și biruinței sale. Cetatea mundană în care și-a exersat ascuțitul ei spirit civic, atât de  atrofiat în anii comunismului și vocația libertății, un numele lui Civitas Dei.

Citindu-i cele 25 de scrisori deschise, semnate și difuzate la Radio Europa Liberă, în ultimii 7 ani ai regimului comunist al lui Ceaușescu, m-a cuprins de fiecare dată uimirea și admirația. Ce om, ce spirit! Viziunea, curajul și verbul său clar și lucid mi s-au părut cel puțin la fel de percutante precum scrierile lui Vaclav Havel, cu al său memorabil îndemn de a trăi în adevăr.

Un David, feminin și fragil, așa o vedeam pe Doina Cornea, țintind cu praștia cuvintelor și ideilor sale curajoase chiar în fruntea colosului comunist, chiar în moalele capului ideocrațiilor, al ideologiilor totalitare pe care le denunța ca fiind „uzurpatoare de adevăr și uzurpatoare de transcendență”.

În plină dictatură ceaușistă, Doina Cornea îndrăznea să-i trimită scrisori deschise președintelui țării, Nicolea Ceaușescu, rugându-l, apoi somându-l să respecte drepturile și libertățile cetățenești grav suprimate. Pentru ca, spre finalul lui 1989, cuprinsă de disperare, să conjure liderii lumii civilizate să nu uite România. „Conjur toate guvernele țărilor civilizate, care se străduiesc să clădească o Europă fericită și unită și care admit că orice națiune aparține întregii umanități, să nu uite de poporul român.” (p. 124)”

Intelectual: martor, mărturisitor și făuritor al vremii

Doina Cornea a fost un intelectual în adevăratul sens al cuvântului, așa cum îl definea cu precizie, ea însăși: un martor, un mărturisitor și făuritor al vremii. „Cu toții suntem condamnați să trăim în istorie, spunea ea, să participăm – vai! – fie și prin pasivitatea noastră lașă – la făurirea ei.”

Inventitivă, încăpățînată, imprevizibilă și inconfortabilă, radicală și înțelegătoare, iertătoare, empatică și intransigentă în același timp, Doina Cornea a rezistat aproape singură împotriva tuturor, bazându-se pe triunghiul de aur al familiei sale, cum în numea, și pe foarte puțini prieteni. Rezistență prin cultură, prin memorie, prin filosofia gesturilor mici și eficiente, care pot schimba lumea, prin exerciții zilnice de antrenare a voinței și de învingere a fricii. „10 ani  mi-au trebuit  ca să ajung să-mi înving frica, ca să ajung liberă înăuntrul ființei mele”, mărturisea ea.

Nu doar cărțile au format-o, cele pe care le metaboliza adânc în ființa ei, transformînd-o, dar mai ales oamenii, în special preoții greco-catolici care au pregătit-o spiritual pentru viață. Suferințele, în schimb, i-au fost mentorul suprem.

Anii de adolescență petrecuți la Reghin au fost o astfel de lecție de viață, semnificativă, de care Doina Cornea își amintea în interviul de istorie orală, profund și empatic, realizat de Cornel Jurju în 1996 și publicat în 2017, în cea mai recentă carte cu și despre aceasta eroină: „Doina Cornea – Dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziție în comunism.”

Lecţia existențială a Reghinului multietnic

Povestea celei mai bune prietene din adolescență, Fanny, o fetiță evreică, deportată apoi, alături de alți colegi evrei, a marcat-o profund. Instinctul vital al tinerei Doinea Cornea, de solidarizare organică cu cei nedreptățiți s-a manifestat atunci, memorabil și definitoriu.

În 1940, după cedarea Ardealului de Nord, familia Doinei Cornea trăia în județul Mureș, în Reghin, acolo unde tatăl său, pretor, a hotărât să rămână atunci când cei mai mulți intelectuali români fugeau ”dincolo”, în Regatul României. „Am rămas.(..:) Am suferit foarte mult în perioada asta. (…) Înveți mai mult din suferință. ”, rememora Doina Cornea. La gimnaziul maghiar din Reghin. „Tratamentul din partea profesorilor a fost oribil, își amintește ea. „Noi, copii ne-am înțeles destul de bine.”

Pe Fanny, buna sa prietenă deportată când nebunia antisemită cuprinsese întreaga Europa, Doina Cornea a visat-o multă vreme, așteptând-o.

„Profesorul… era curentul fascist. La ei legionarii se numeau nyilas. (…) Acest profesor ne-a adunat pe toți în sala festivă a liceului. Era prin 44, chiar înainte de deportarea lor. (…) Purtau, săracii, steaua. (…) Și săracii de ei… eu stăteam chiar lângă Fanny, care stătea în picioare. Ea a început să plîngă. Când a zis „Marș afară!”, m-am sculat și eu. Nu era ceva conștient, nu vreau să fac  acum pe eroina. (…) Dar âmi era atât de milă de ea, încât eu cred că am ieșit să o consolez, să o mângâi. Profesorul a ânceput să urle: „ Dar nu de tine e vorba! Înapoi Cornea! Înapoi! (…) Nu m-a putut duce înapoi. M-am dus cu ei, cu cei șase evrei din clasă.”

Etica relațiilor cu ceilalți, respectul pentru umanitatea lor, empatia și recunoașterea nevoilor lor s-au format atunci, învățând din palmele pe care i le-a dat viața. Suferinețele sale și ale celorlalți, Doina Cornea le-a sublimat într-o lecție și o memorie exemplare.

Pledoariasa deschisă pentru buna conviețuire între românii și maghiarii din Transilvania, înțelegerea sa profundă și autentică vine din propriile amintiri ale unei perioade nefericite.

„Înțeleg și nu vreau să procedăm noi cu ei așa cum au procedat ei cu noi. Nu vreau să-i fac să ne urască gratuit, că nu merităm să fim urâți”, își amintea Doina Cornea în interviul cu istoricul Cornel Jurju.

A rămas celebră Scrisoarea Doinei Cornea adresată unei prietene maghiare, difuzate la Radio Europa Liberă la mijlocul anului 1989, în plin proces de schimbări politice în țările central și est europene. O scrisoare notorie care a făcut valuri și a provocat frisoane autorităților comuniste încremenite de la București, și al cărei mesaj a fost pentru multă vreme răstălmăcit de propaganda securistă. Lecturarea ei acum, din nou, la rece, ne lămurește despre extraordinara luciditate și actualitatea gândirii Doinei Cornea, inclusiv în problemele complexe și de delicate ale relațiilor româno- maghiare, cum le definea domnia sa.

„Draga mea prietenă de naționalitate maghiară,

(…) aș putea spune dintr-un început că o istorie zbuciumată, o istorie dureroasă, o istorie prea puțin fericită ne leagă unii de alții, pe noi și pe voi. (…) Aș stărui mai mult asupra unui moment istoric, spune Doina Cornea, pentru că el are legătură cu devenirea noastră comună de acum.(…) (…) Mă întreb ce ar fi fost dacă, atunci (după cel de-al doilea război mondial), românii și maghiarii ne-am fi dat mâna, făcând zid în jurul tânărului monarh care nu voia altceva decât să ne apere libertatea și instituțiile?”

Să remarcăm doar miza extrem de temerară a unei astfel de întrebări retorice adresate public în contextul acelui an de grație 1989: (Im)posibila solidarizarea în jurul monarhului constituțional al țării și pactizarea minorităților cu promisiunile ocupantului sovietic.

Dar ceea ce rămâne valoros în acest mesaj a fost curajoasa ei pledoarie pentru recâștigarea drepturilor și libertăților comunității maghiare, posibilă doar prin lupta comună a majoritarilor și a minoritarilor.

„Îmi dau seama că vă doare suprimarea unor drepturi ce le consider legitime pentru orice minoritate. (…) Le ghicesc aceste suferințe, pentru că și eu sufăr, în prezent( ..) din cauza acestui sistem dictatorial. (…) Ne datorăm unii altora iubire, ne datorăm prietenie, ne datorăm sprijin reciproc și solidaritate în apărarea drepturilor nostre umane și cetățenești comune. ”

Mesajul ei de atunci, alături de alte mesaje singulare, a anticipat și a  animat marea solidaritate umană și interetnică din primele zile ale revoluției din decembrie 1989.

Acum postum, ar fi bine să ne însușim victoriile sale, epurate de prețul scump plătit pentru ele, să le capitalizăm, ca și cum ar fi ale noastre, ale fiecăruia/ fiecăreia în parte și ale tuturor celor preocupați să trăiască autentic, liber și în adevăr. Este darul Doamnei Doinea Cornea pentru noi.

Funeraliile de la Cluj, de luni 7 mai 2018, ce se anunță impresionante, se vor o slujbă de Înviere, și nu o tribună politică, după cum afirmă Leontin Juhasz, temerarul și fidelul său fiu, o invitație pentru toți cei ce prețuiesc mesajul existențial al Doinei Cornea.

Sidonia GRAMA

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

“Caravana Tricolorul”, popas în Mureș

Tineretul Național Liberal (TNL) marchează Anul Centenarului prin proiectul “Caravana Tricolorul”, care se va desfășura …

Share
Share