Home / Slider / FOTOGALERIE: Două premii UNITER pentru Târgu-Mureș la Gala de la Alba Iulia!
Daniel Oltean a primit premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2017 de la Principesa Elena, în prezența lui Ion Caramitru (Foto: Andrei Vornicu)

FOTOGALERIE: Două premii UNITER pentru Târgu-Mureș la Gala de la Alba Iulia!

Distribuie

La 100 de ani de la Marea Unire, Cetatea Alba Carolina a găzduit luni, 7 mai, Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediție. Cel mai important eveniment teatral românesc a avut ca motto în acest an „Gala UNITER unește Teatrul!”

Gala s-a ținut într-un pavilion amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe și Biserica Romano-Catolică, special construit pentru acest eveniment, care a adăpostit un număr de aproximativ 300 de artiști și invitați speciali.

Gazda evenimentului, la fel ca în fiecare an, a fost directorul UNITER și a Teatrului Național București, actorul Ion Caramitru, care a fost secondat cu acorduri rafinate de etno-jazz de trupa renumitului țambalist Marius Mihalache.

La Gală a fost prezent juriul de nominalizări, format din Călin Ciobotari, Alina Epîngeac și Ludmila Patlanjoglu, iar juriul final, format din Dragoș Buhagiar, Marina Constantinescu, Marcel Iureș, Ana Ularu și Alexa Visarion a decis cele 11 premii.

 

Pe covorul roșu au călcat agale, în blitzurile aparatelor de fotografiat, sau în ritm alert, îmboldiți de rafalele intermitente de ploaie, nume grele ale teatrului românesc, precum: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Horațiu Mălăele, Marian Râlea, Mihai Măniuțiu, George Banu, George Mihăiță, dar și actorul și actualul Ministru al Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu.

La ora 20:00, când Ion Caramitru a urcat pe scenă și s-a dat startul celei de-a 26-a ediții a Galei UNITER, atmosfera era deja efervescentă. La eveniment nu au lipsit nici numeroși oameni de teatru mureșeni, printre care Prof. univ. dr. Sorin Crișan (rectorul Universității de Arte din Târgu-Mureș), Prof. univ. dr. Oana Leahu (decanul Facultății de Arte în limba română), Gáspárik Attila (managerul general al Teatrului Național Târgu-Mureș), regizorul Gavril Cadariu (directorul Teatrului Ariel) și Ioan Ardelean (profesor la Facultatea de Arte).

 

„50 de secunde”, un premiu

Târgu-Mureș a avut un dublu motiv de sărbătoare, iar prestigiul dramaturgiei mureșeane a fost consolidat cu încă o distincție. Daniel Oltean este câștigătorul din acest an a premiului pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2017. Piesa „50 de secunde” a fost selecționată, dintr-un număr de 70 de texte înscrie, de către juriul compus din Marina Constantinescu (critic), Alexandru Maftei (regizor), Vlad Massaci (regizor), Dan C. Mihăilescu (critic) şi Marian Popescu (critic). Programul Piesa Anului se desfășoară sub egida și cu sprijinul Casei Regale a României, iar textul câștigător a fost publicat în volum de către Editura Unitext.

Premiul a fost înmânat de către Principesa Elena a României, care a reafirmat sprijinul pe care Casa Regală îl oferă dramaturgiei românești: „Gala Premiilor UNITER onorează de peste un sfert de secol teatrul românesc. În tot acest timp, familia regală a sprijinit dramaturgia contemporană și va continua să o facă din dragoste, respect și admirație. Felicit câștigătorul premiului pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2017, domnul Daniel Oltean, pentru piesa „50 de secunde.”

 

Câștigătorul, la bază procuror DIICOT, dar absolvent și al specializării Teatrologie și al masteratului de Scriere dramatică din cadrul Facultății de Arte, și-a stăpânit emoțiile și a stârnit aplauze repetate prin umorul și dezinvoltura sa. Totodată, Daniel Oltean a recunoscut că în spatele reușitei sale se află niște oameni dragi, care l-au susținut: „Vreau să mulțumesc pentru acest premiu juriului și Casei Regale. Mulțumesc școlii care m-a primit, deși nu mai eram neapărat la vârsta unui elev, Universitatea de Arte Târgu-Mureș, profesoarelor mele Alina Nelega și Raluca Blaga, prietenilor care au fost lângă mine și m-au mânat să scriu, și vreau să dedic acest premiu celui mai apropiat prieten, care este soția mea, actrița Mela Mihai.”

Performanțele Universității de Arte din Târgu-Mureș, răsplătite

Al doilea moment important al serii pentru Târgu-Mureș a fost cel în care s-a decernat Premiul Special Universității de Arte din Târgu-Mureș „pentru contribuția întregului corp universitar la dezvoltarea vieții teatrale și culturale naționale”. Bogdan Costea (directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici din Arad), absolvent al specializării Arta actorului din cadrul Facultății de Arte din Târgu-Mureș, la clasa profesorului Călin Florian, a fost cel care a înmânat premiul.

Sorin Crișan a ridicat distincția și a adresat un mesaj de gratitudine celor care au făcut din Universitatea de Arte din Târgu-Mureș o instituție de referință: „Mulțumim din suflet Senatului UNITER și tuturor celor care s-au gândit că merităm acest premiu. Vreau să vă spun că puteți să mă invidiați pentru că am cei mai minunați colegi, colegi care mă învață clipă de clipă ce înseamnă curajul și demnitatea. În al doilea rând, mă puteți invidia pentru că avem cei mai minunați studenți, studenți talentați și inteligenți, care ar putea să facă glorie în orice universitate din această țară și din Europa.”

De asemenea, regizorul Gavriil Pinte, care a pus în scenă în actuala stegiune, la Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național din Târgu-Mureș, spectacolul „Domnul Urmuz scrie pagini bizare”, și-a adjudecat premiul la categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic pentru „Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin”, producție a Societății Române de Radiodifuziune.

Câțiva din tinerii care au călcat pragurile Universității de Arte din Târgu-Mureș au beneficiat de o binevenită expunere în cadrul Galei UNITER, în calitate de persoane care aduceau premiile și plicurile cu numele câștigătorilor. Astfel, Mădălin Costea (absolvent al sudiilor de licență la Arta actorului), Cătălina Mihăilă (studentă în anul 2 la masteratul de Arta actorului) și Tudor Popa (absolvent al specializării Coregrafie) au strălucit cu discreție și au demonstrat că se află pe drumul cel bun.

Evenimentul s-a încheiat la miezul nopții în clinchetul paharelor cu șampanie, dar freamătul emoțiilor și al aplauzelor a persistat mult timp după ce participanții s-au retras la un cocktail oferit în cinstea lor de către Uniunea Teatrală din România.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.