Mureşenii, invitaţi să celebreze ziua de 9 Mai Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 409 Vizualizări

Mureşenii, invitaţi să celebreze ziua de 9 Mai

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, împreună cu Consiliul Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureş şi Garnizoana Târgu-Mureş invită personalităţile civile şi militare ale judeţului, reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii, studenţii, reprezentanţii mass-media, cetăţenii judeţului Mureş să participe la activităţile cultural-patriotice organizate miercuri, 9 mai, de la ora 11.00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Târgu-Mureş, cu ocazia celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei.

Potrivit subprefectului judeţului Mureş, Nagy Zsigmond, activităţile vor debuta cu prezentarea Gărzii de Onoare şi a onorului militar, salutarea drapelului de luptă al Brigăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul”, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, salutarea acesteia şi prezentarea oficialităţilor, intonarea Imnului Naţional şi a Imnului Europei, momente urmate de Binecuvântarea şi Rugăciunea pentru poporul român, oficiate de părintele protopop Olimpiu Zăhan şi preotul militar al Garnizoanei Târgu-Mureş.

Despre mesajul şi importanţa acestui eveniment vor susţine alocuţiuni preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Mureş, subprefectul judeţului Mureş, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş şi primarul municipiului Târgu-Mureş.

„Se vor depune coroane şi jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Român din Piaţa Victoriei”, a precizat Nagy Zsigmond.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE