Share
Home / Administratie / Tot ce trebuie să ştiţi despre parcările publice cu plată din Târgu-Mureş!

Tot ce trebuie să ştiţi despre parcările publice cu plată din Târgu-Mureş!

Începând de luni, 14 mai, parcările publice din municipiul Târgu-Mureş vor fi gestionate de Serviciul Public Administraţia Domeniului Public – Serviciul Tehnic Reparaţii şi Întreţinere Străzi şi Coordonare Transport – Parcări Publice cu Plată din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

Tarifele, în funcţie de zonă

Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Serviciului Public de Exploatare şi Întreţinere a Parcărilor şi Zonelor de Staţionare cu Plată în Regim de Autotaxare, aflate pe domeniul public al municipiului Târgu-Mureş, publicat pe site-ul Municipalităţii, www.tirgumures.ro, autorii acestuia au distribuit cele 4.448 de locuri de parcare de pe raza oraşului în trei zone.

Pentru Zona 0 nu va fi valabil niciun tip de abonament, iar taxarea se va face la 30 de minute. Astfel, 30 de minute de parcare vor costa 2 lei, iar pentru o oră conducătorii auto vor scoate din buzunar suma de 3 lei.

În ceea ce priveşte Zona 1, tarifele practicate vor fi următoarele: 1,5 lei/30 de minute, 2 lei/oră şi 9 lei/zi, iar pentru Zona 2 cei care doresc să îşi parcheze autoturismul vor achita 1,5 lei/30 de minute, 2 lei/oră şi 9 lei/zi.

Plata şi prin SMS

O altă modalitate de plată este prin SMS, la numărul 7420, disponibil în reţelele Digi, Orange, Telekom şi Vodafone

Pentru 30 de minute de parcare (0,45 euro plus TVA), se trimite SMS cu textul „551 plus numărul maşinii” (de exemplu, 551 MS00ABC), iar pentru o oră de parcare (0,65 euro plus TVA) textul SMS-ului va fi „552 plus numărul maşinii” (de exemplu, 552 MS00ABC).

Două sau mai multe SMS-uri consecutive cu acelaşi cod însumează timpul de parcare, iar lipsa SMS-ului de răspuns înseamnă neplata parcării.

5 tipuri de abonamente

Totodată, autorii Regulamentului au stabilit mai multe tipuri de abonamente, după cum urmează: 46,7 lei – abonament universal lunar, 136,25 lei – abonament universal trimestrial, 265 lei – abonament universal semestrial, 500 lei – abonament universal anual şi 200 lei – abonament locatar anual. Pentru pensionari, studenţi şi elevi autorităţile locale vor acorda o reducere de 50% din valoarea abonamentului universal, valabil un an.

Tichete de parcare cu rezervare

O altă reglementare se referă la tichetele de parcare cu rezervare. Un astfel de tichet va costa 10 lei/oră pentru fiecare microbus şi 15 lei/oră pentru fiecare autocar, doar unde există spaţiu de parcare pentru microbuse şi autocare. Cei care doresc rezervarea unui loc de parcare în zona unităţilor hoteliere din Piaţa Trandafirilor şi Piaţa Victoriei, doar unde există spaţiu de parcare pentru microbuse şi autobuze, vor plăti 20 lei/oră.

Când putem parca gratuit

Programul în care se taxează utilizarea parcărilor publice cu plată s-a stabilit ca fiind de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00, în zilele de sâmbătă şi duminică utilizarea parcărilor fiind gratuită.

De asemenea, Regulamentul conţine şi lista zilelor de sărbătoare legală în care utilizatorii de parcări publice din Târgu-Mureş nu trebuie să scoată niciun leu din buzunare: 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, 1 iunie, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun.

„În conformitate cu Legea 53/2003 şi cu prevederile legale în vigoare care reglementează cultele religioase recunoscute din România, altele decât cele creştine, se acordă gratuităţi şi la două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, pentru persoanele aparţinând acestora”, se menţionează în Regulament.

Abonamentele, legitimaţiile şi permisele de parcare care necesită completarea unor formulare şi depunerea unor documente se eliberează strict de către Serviciul Public Administraţia Domeniului Public, strada Kos Karoly nr. 1/B, programul casieriei fiind următorul: de luni până joi, între orele 8.00 – 15.00, şi vineri, între orele 8.00 – 13.30.

Şoferii, verificaţi de Poliţia Locală

Verificarea modului de respectare a Regulamentului va fi făcută de reprezentanţii Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş care vor fi abilitaţi să constate abaterile/contravenţiile, să sancţioneze abaterile, să soluţioneze contestaţiile în faţa organelor abilitate (instanţa de judecată) şi să comunice notele de constatare şi procesele verbale contravenienţilor.

Zona 0 (culoarea roşie):

– Piaţa Trandafirilor;

– Piaţa Victoriei;

– Piaţa Petöfi;

– Târgului (Piaţa Bernady György – Piaţa Petöfi);

– Revoluţiei (Călăraşilor – Poştei);

– Călăraşilor (Revoluţiei – Brăila);

– Bartok Bela (Piaţa Trandafirilor – Piaţa Teatrului);

– Horea (Piaţa Trandafirilor – Gang Poligrafiei);

– Tuşnad (Piaţa Trandafirilor – Iuliu Maniu);

– Bolyai Farkas (Piaţa Trandafirilor – Márton Áron).

Total: 310 locuri de parcare

Zona 1 (culoarea galbenă):

– Arany Janos;

– Arinilor;

– Artei;

– Aurel Filimon;

– Aurel Filimon (BRD – Teatru);

– Avram Iancu;

– Băilor;

– Bartok Bela (Piaţa Teatrului – Aurel Filimon);

– Bulevardul 1 Decembrie 1918;

– Bulevardul Cetăţii;

– Belşugului;

– Bolyai Farkas (Marton Aron – Ştefan cel Mare);

– Borsos Tamas;

– Brăila;

– Călăraşilor (Brăila – Sinaia);

– Călăraşilor (Hotel Continental);

– Cloşca;

– Cozma Bela;

– Crizantemelor;

– Erou Lt. Petre Popescu;

– Fântânii;

– Francz Liszt;

– General Gheorghe Avramescu;

– General Traian Mosoiu;

– George Enescu;

– Gheorghe Şincai;

– Grădinarilor;

– Horea (Gang Poligrafiei – Cuza Vodă);

– Ion Creangă;

– Iuliu Maniu;

– Izvorului;

– Justiţiei;

– Koteles Samuel;

– Libertăţii (Cuza Vodă – Pasaj cale ferată);

– Liceului;

– Mărăşti;

– Marton Aron;

– Mihai Eminescu (Brăila – Revoluţiei);

– Mihail Kogâlniceanu;

– Morii;

– Nicolae Iorga;

– Padeş;

– Parcare incinta BCR – Finanţe;

– Parcare incinta Hotel Parc;

– Pasaj Subteran Luxor;

– Petrila;

– Piaţa Armatei;

– Piaţa Bernady György;

– Piaţa Cardinal Iuliu Hossu;

– Piaţa Memorandumului;

– Piaţa Unirii;

– Plevna;

– Poligrafiei;

– Poştei;

– Predeal;

– Primăriei;

– Retezatului;

– Revoluţiei (Poştei – Pasaj Palas);

– Rodnei;

– Rozelor;

– Semănătorilor;

– Sportivilor;

– Strâmbă;

– Ştefan cel Mare;

– Tuşnad (Cuza Vodă – Iuliu Maniu);

– Tineretului;

– Târgului (Piaţa Petöfi – Liceul Bolyai);

– Tudor Vladimirescu (Libertăţii – Grădinarilor);

– Zefirului.

Total: 3.233 locuri de parcare

Zona 2 (culoarea albastră):

– Aleea Cornişa;

– Bistriţei;

– Colegiului;

– Cosminului;

– Crinului;

– Ialomiţei;

– Libertăţii (Pasaj cale ferată – Bălcescu);

– Madach Imre;

– Mihai Eminescu (Brăila – Sinaia);

– Mihai Viteazul;

– Nicolae Grigorescu;

– Panseluţelor;

– Piaţa Mărăşeşti;

– Piaţa Matei Corvin;

– Piaţa Oneşti;

– Piaţa Republicii;

– Stelelor;

– Tudor Vladimirescu (Grădinarilor – Budai Nagy Antal);

– Tamas ErnoM

– Victor Babeş.

Total: 905 locuri de parcare

Tipuri de sancţiuni:

– Operațiunea de achitare a contravalorii timpului petrecut în parcare se poate face și ulterior parcării, doar în aceeași zi, în care s-au utilizat parcările publice cu plată, până la ora 23.59. După acest moment se consideră că s-a parcat fără achiziționarea nici unui mijloc de plată a parcării, serverul va emite automat procesul verbal de contravenție și va fi expediat de catre entitatea care administrează parcările publice cu plată, contravenientului la domiciliul sau sediul său. Pe perioada de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal de contraventie contravenientul poate achita taxa majorată în cuantum de 25 lei/ loc de parcare. După expirarea și a celor 48 de ore contravenientul va achita o amendă de 600 de lei/ parcare.

Neprelungirea în termen a abonamentelor/ legitimațiilor/ cardurilor se sancționează cu amendă de 25 de lei / parcare în primele 48 de ore după care se va aplica o amendă de 200 de lei/ abonament/ legitimație/ card.

Nerespectarea marcajelor parcărilor cu plată se sancționează cu amendă de 100 de lei.

Nerespectarea timpilor de staţionare pe locurile de parcare cu plata acolo unde este menţionat prin panouri adiţionale la indicatoarele „P cu plată” se sancţionează cu amendă de 100 de lei.

Sancționarea repetată de 10 ori într-o lună se sancţionează pentru următoarea contravenţie cu amendă de 2.500 de lei.

Se sancţionează parcarea tuturor mijloacelor de transport cu masa peste 3,5 tone și lungimea peste 5 metri în parcările cu plată (dacă nu s-a emis un aviz special) cu amendă de 300 de lei/ loc de parcare ocupat.

Alex TOTH

 

 

 

 

Share

2 comentarii

  1. Stationarea sub zece minute se considera parcare? Agentul constatator ia in considerare acest fapt?

  2. Petra Cerasela

    Bună!
    Locuiesc pe strada Marton Aron (zona 0).
    Mă întorc de la serviciu la ora 14…
    Unde parchez?
    Nu am dreptul la abonament cu reducere,valabil pentru locatarii din zona 1, pentru a putea parca in zona 1 ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Legea de încurajare a donării de sânge avansează în Camera Deputaţilor

Senatul a adoptat, săptămâna trecută, un proiect legislativ al UDMR menit să conștientizeze și să …

Share
Share