FOTO: Maifest, bucuria de mai a sașilor reghineni Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 742 Vizualizări

FOTO: Maifest, bucuria de mai a sașilor reghineni

Tradiția lunii mai la Reghin se leagă de  sărbătoarea „Maifest” care și-a consumat, duminică, 13 mai o nouă ediție, organizată de Forumul Democrat al Germanilor din România împreună cu Biserica Evanghelică C. A. Reghin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reghin și a inimoșilor sponsori.

„Maifest reprezintă o sărbătoarea tradițională a sașilor pe care am reînviat-o în urmă cu 23 de ani . Cu această manifestare vrem să arătăm că mai sunt sași în Reghin, mai suntem în putere să organizăm manifestări care le făceau părinții și bunicii noștri. Avem peste 200 de elevi la secția cu predare în limba  germană, unde nu sunt doar copiii sașilor, majoritatea sunt copii români și maghiari, dar cu toate acestea se păstrează această tradiție a sașilor și a obiceiurilor lor pe meleagurile reghinene. Nici nu se poate altfel decât o bună conviețuire între sași, români, maghiari și alte naționalități, Ardealul a fost întotdeauna multicultural și multietnic, a reușit de fiecare dată să găsească un element comun de conviețuire”, a precizat Robert Zajzon, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Reghin.

Promoția 1967, din nou împreună

După slujba de la Biserica Evanghelică, participanții la serbarea de Maifest , în frunte cu Fanfara Municipiului Reghin, au dat viață  paradei portului  spre Pădurea Rotundă, locul tradițional de desfășurare al serbării de Maifest. „Programul sărbătorii de Maifest este la fel ca în fiecare an, ne adunăm la biserică, asistăm la slujbă, după care defilăm prin oraș în frunte cu fanfara până sus la Pădurea Rotundă, locul tradițional al sărbătorii Maifest. Cu ocazia sărbătorii de Maifest am avut și un moment mai special, aniversarea a 49 de ani de la terminarea liceului, clasa XII-a A care a absolvit liceul în anul 1967. Am găsit de cuvință să cinstim acest moment împreună în cadrul acestei zile de sărbătoare aici la Reghin, deoarece tot mai rar avem ocazia să ne mai întâlnim”, a menționat Robert Zajzon.

Disciplina, organizarea, loialitatea, patriotismul

Printre participanți s-a numărat și primarul Maria Precup, care a salutat demersul comunității săsești pentru păstrarea tradițiilor.

„Chiar dacă mai avem puțini sași în Municipiul Reghin  sunt fericită că această tradiție a sărbătorii de Maifest nu se pierde. Evenimentul din acest an a fost unul emoționant dat fiind numărul mare de participanți din Reghin și nu numai  dar și datorită oaspeților din Germania Elveția și Austria care de fiecare dată sunt prezenți la această frumoasă sărbătoare. Mai mult de atât, avem numeroși copii care învață la secția germană și împreună cu ei sărbătorim această minunată zi de Maifest. Multiculturalismul nu face decât să dezvolte Municipiul Reghin  și îi oferă o notă aparte față de restul localităților, atât în ce privește arhitectura cât și prin evenimentele culturale. Obligația noastră este de a continua cu aceste manifestări de suflet, de a fi alături de cei care le organizează, fapt pentru care le mulțumesc. De la sași ar trebui să moștenim disciplina, organizarea, loialitatea, patriotismul și toate sentimentele bune care ni le-au transmis. De aceea, Ardealul este deosebit de celelalte regiuni, am știut să luăm ce e mai bun de la conaționalii noștri, ceea ce ne dă un ascendent față de restul. Mă bucur că avem o conviețuire perfectă, trăim împreună orice clipă, orice moment”, a spus Maria Precup, primarul Municipiului Reghin.

„Fără mamă viața ar fi fără soare, fără Dumnezeu”

O dată cu reluarea tradiției după 1989, Maifest simbolizează și „Ziua Mamei”, motto-ul ales pentru ediția din acest an fiind : „Cine mai are o mamă, să-i mulțumească lui Dumnezeu și să fie fericit”

„Ne pare că bine că noi, ca și o comunitate mică, putem contribui la cultura Reghinului cu această serbare de Maifest. Dumnezeu a fost și de această dată cu noi, cu vremea cea bună , astfel să ne putem bucura cu toții de această frumoasă sărbătoare.Vreau să mulțumesc Primăriei Reghin pentru ajutorul acordat, cu Poliția, Fanfara și nu în ultimul rând pentru susținerea financiară astfel ca acest Maifest să se poată organiza atât de frumos și de minunat în fiecare an. Tema aleasă pentru acest an are un mesaj deosebit, de cinstire față de părinți, ca să ne fie bine și să trăim ani mulți pe pământ. Mama are o mare importanță în viața noastră, de aceea mulțumim Domnului că așa a rânduit în Creația Sa, omul să aibă o mamă. Fără mamă viața ar fi fără soare, fără Dumnezeu”, a precizat părintele evanghelic Johann Zey.

Oaspeți din Elveția și Austria

Printre oaspeții sărbătorii micii comunități săsești din Reghin s-au aflat și reprezentanți ai Asociației Sașilor Transilvăneni din Austria, reprezentată prin Seiler Franz Peter, precum și părintele Neugeboren Klaus Werner din Elveția, care a slujit în Biserica Evanghelică din Reghin în urmă cu cinci decenii.

„Am plecat din Reghin în anul 1980, și atunci mi-am propus să nu-i uit pe oamenii de aici și mă bucur nespus că m-am putut ține de cuvânt. Acum trei ani, grupa de dans a Forumului German din Reghin  a fost în Augsburg și împreună am sărbătorit un eveniment similar cu cel de la Reghin. Acesta este un semn foarte important că legăturile se păstrează, iar cei de acolo, plecați din Reghin, nu-și uită rădăcinile”, a spus părintele Neugeboren Klaus Werner.

La rândul său, reprezentantul  Asociației Sașilor Transilvăneni din Austria a subliniat legăturile strânse dintre sașii plecați în Austria și comunitatea din Reghin, dezvoltată în fiecare an prin vizite reciproce.

„Aduc salutările sașilor transilvăneni din Austria la această frumoasă sărbătoare. Ne leagă foarte multe lucruri cu Reghinul Săsesc.  În ce mă privește, în luna septembrie a anului 1944 părinții mei au fost încărcați în tren și deportați. Cu ajutorul părintelui Johann  Zey și a  celor din Forumul Democrat German , noi cei din Austria ajutăm zona Reghinului din partea superioară a Austriei. Această prietenie este consolidată prin vizite reciproce , de aceea ne simțim foarte legați de această comunitate de aici de la Reghin”,a menționat Seiler Franz Peter.

Din cadrul serbării de Maifest nu a lipsit programul artistic adus în fața publicului de elevii secției germane din cadrul Gimnaziului „Augustin Maior”, dansatorii Forumului German din Reghin, precum și de dansatorii din cadrul „Ansamblului „Doina Mureșului” și  oaspeți din Carei, Sighișoara și Batoș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE