Share
Home / Interviu / INTERVIU: Omul de teatru Sebestyén Aba se află într-o permanentă căutare: „Cea mai mare provocare e să faci teatru valabil, nou, care stârnește interesul și aici, și în alte părți ale țării și ale lumii”
Sebestyén Aba, văzut de Boda L.Gergely

INTERVIU: Omul de teatru Sebestyén Aba se află într-o permanentă căutare: „Cea mai mare provocare e să faci teatru valabil, nou, care stârnește interesul și aici, și în alte părți ale țării și ale lumii”

Sebestyén Aba este unul dintre cei mai compleți oameni de teatru mureșeni. Actor și regizor la Compania „Tompa Miklós” a Teatrului Național Târgu-Mureș, director-fondator al teatrului independent Yorick Studio din Cetatea Medievală (care a aniversat un deceniu de existență în 2015, la premiera spectacolului „Maro”), colaborator al unor teatre prestigioase din Europa și un important promotor al dialogului intercultural, pe care îl susține prin două proiecte inedite.

Sebestyén Aba își completează activitatea artistică cu cea didactică, fiind și profesor al Facultății de Arte în limba maghiară din cadrul Universității de Arte din Târgu-Mureș, la specializarea Regie (licență) și Arta actorului (masterat). Am povestit cu multilateralul om de teatru despre vocație, ambiție și căutări neobosite, aspirații mari și tenacitatea de a-ți urma calea și a o netezi din mers, chiar dacă asperitățile par uneori de netrecut.

Foto: Bereczky Sándor

Reporter: Prima dumneavoastră formație este de actor sau de regizor?
Sebestyén Aba: Profesia mea de bază este actoria, dar s-a întâmplat că după actorie am devenit și regizor. La clasa de regie ținem și ore de actorie, deci regizorul trebuie să aibă cunoștințe elementare despre arta actorului. Eu sunt un caz foarte fericit pentru că de îndată ce terminat actoria, am avut foarte mult de lucru aici și la Satu Mare, după care la Debrecen. Totdeauna m-a excitat meseria de regizor, chiar din studenție, dar n-am avut timp și nici ocazia să dau la clasa de regie pentru că am fost foarte ocupat din punct de vedere actoricesc. Cred că între timp m-am maturizat pentru profesia de regizor, și atunci am dat la masteratul de regie, pe care l-am absolvit în 2006. Din 2002 deja predam la clasa de Actorie la UAT. În 1996 am absolvit la clasa maestrului Lohinszky Loránd, și după aceea am fost actor la Satu Mare și la Târgu-Mureș. În acea perioadă am jucat în piesa „Întâlnirea” de Nádas Péter cu senzaționala actriță Farkas Ibolya, în regia lui Kovács Levente. Am jucat rolul Tânărului, pentru care am primit Premiul UNITER pentru Debut, ceea ce m-a ajutat, fiindcă am pășit cu dreptul în carieră și mă consider foarte norocos din acest punct de vedere. Am ajuns apoi invitat la Debrecen și la Opera Maghiară din Cluj, iar în 2002 am fost sunat de domnul profesor Béres András, care pe atunci era decanul Facultății și directorul Companiei „Tompa Miklós”, că are nevoie de un actor la trupa Tompa Miklós și are nevoie de mine și ca tânăr profesor. Între timp am făcut doctoratul la UNATC, la București. Am început acolo în 2004, dar între timp am lucrat foarte mult și n-am mai putut prelungi termenul, până când am fost sunat de la secretariat, în 2009, și mi s-a spus: „Domnule Sebestyén, dacă nu terminați până în 2010, ați pierdut anii.”. În sfârșit, m-am reapucat și am terminat și doctoratul. În 2013 am concurat pentru postul de conferențiar universitar la UAT și am devenit titular.

Rep.: Care a fost teza de doctorat?
S.A.: Am avut o temă pe care o consider chintesența meseriei de actor: clowneria. Este esența spiritului de artist: să vezi lumea prin ochii unui clown. Lucrarea se numește „Funcțiile și semnificațiile clownului în artele spectacolului”, și a fost coordonată de maestrul Cristian Pepino, un om fantastic. Am pornit de la origini, de unde provine clownul, și de la diverse culturi – șamani, chinezi, indieni –, și cum a evoluat în Evul Mediu, de la Shakespeare, și până în zilele noastre. Am demonstrat și prin munca mea de actor esența bufonului în arta actorului.

Rep.: Care e rolul de bufon pe care l-ați făcut și care e preferatul dumneavoastră?
S.A.: Nu am jucat în mod direct un bufon, dar în piesa „Amadeus” de Peter Shaffer am jucat Mozart și, în interpretarea mea, dar și ca perspectivă regizorală, Mozart era un mare bufon, un geniu. Amadeus Mozart a fost intepretarea care m-a inspirat cel mai mult și care a lăsat amprente în sufletul și mintea mea. Am mai jucat și Feste de la Shakespeare, am făcut un spectacol de mișcare cu un fost coleg cu care am absolvit, despre Tic și Tac, doi bufoni care nu pot trăi unul fără celălalt. Tic nu poate exista fără tac, și vicerversa. Dar esența în tot ceea ce fac e clowneria. De aceea, când am înființat teatrul meu, l-am numit Yorick. La examenul de licență, în ’96, a fost obligatoriu ca fiecare absolvent să facă un one-man show propriu. Și atunci am făcut un colaj din sonetele și rolurile de bufon ale lui Shakespeare într-o manieră în care eu eram Yorick și intepretam sonete, inclusiv vestitul monolog al lui Hamlet, cu „a fi sau a nu fi”, doar ca am inversat rolurile, și Yorick se adresa craniului lui Hamlet.

Spectacole marcante și un proiect original: poezie pe portativ

Rep.: Cum a început povestea Studioului Yorick? Are deja o vechime considerabilă în peisajul teatral târgumureșean.
S.A.: Când m-am reîntors în 2002 la Mureș, la Teatru și la Universitate, și eram ocupat, am simțit nevoia unui forum și a înființării unui atelier contemporan unde cei mai tineri, mai ambițioși, care nu pot sta liniștiți, să poată să experimenteze. Vorbind cu colegii mei de-atunci, în 2004 am înființat Studio Yorick, iar în 2005 am avut prima premieră, un spectacol făcut de Kövesdi István și bazat pe o adaptare realizată de Andrzej Wajda după „Idiotul” de Dostoievski, cu titlul „Nastasia Filippovna” și care avea numai două personaje. Apropo de clownerie, acest spectacol a fost făcut în această cheie. Clownul roșu, interpretat de mine, a fost Rogojin, iar clownul alb, interpretat de Veres Albert, a fost Mîșkin.

Rep.: V-a fost dificil să realizați această inițiativă, să obțineți spațiul?
S.A.: Acuma, gândindu-mă la asta, n-a fost ușor, dar ne-a dat elan ambiția. Chiar înainte cu un an sau doi se înființase și Teatru 74, și determinarea celor de-acolo m-a ambiționat. Premiera noastră a avut loc, de fapt, chiar la ei, în pod. După aceea am depus cerere la Primărie și ni s-a pus eliberat un spațiu pentru experiment teatral la parterul Bastionului Măcelarilor.

Rep.: A fost greu să atrageți public în prima perioadă de existență a studioului?
S.A.: N-aș spune că a fost foarte greu, dar în primul rând am atras publicul tânăr, studenți și elevi din preajmă. Pe urmă s-a răspândit vestea că există altceva, alternativ la Teatrul Național. Și cu atât ai binevenită a fost inițiativa teatrului Studio Yorick pentru că la Teatrul Național pe-atunci nu prea se făceau texte contemporane. În 2008 am realizat prima ediție a Proiectului Dialog Intercultural prin prisma Teatrului Contemporan, cu care ne-am găsit cu adevărat profilul, fiindcă ne întrebam ce noutate poate să aducă în comunitatea noastră. Prin teatrul contemporan, prin dialog, iată că deja de 11 ani încoace, în fiecare an traducem un text din română în maghiară, respectiv un text din maghiară în română, regizează regizori români și joacă actori români la noi, la Studio Yorick. În 2010 am reușit să facem chiar un spectacol vestit, pe tema acelui martie negru din 1990, la 20 ani după regretabila tragedie. Spectacolul intitulat „20/20”, în regia Gianinei Cărbunariu, a avut în distribuție 5 actori români și 5 actori maghiari, a fost jucat de peste 70 ori la Festivalul Internațional de la Wrocław din Polonia, Teatrul Lift de la Londra, și în multe locuri din Ungaria. E un spectacol care chiar a lăsat o amprentă în numele locului. Pe urmă a urmat „Flori de mină”, care s-a făcut cunoscut pe plan național și internațional. Desigur că nu reușești să faci în fiecare an un spectacol care să fie foarte apreciat la nivel național sau internațional, dar ăsta e unul dintre riscurile teatrului, iar noi încercăm să ridicăm ștacheta în fiecare an. Tocmai de aceea, pentru proiectul pe care îl dezvolt acum, cel muzical, am primit finanțare de la AFCN. Sunt convins că experiența acumulată în cei 10 ani de zile și seriozitatea cu care ne derulăm proiectele și-au spus cuvântul. Sper să iasă foarte bine pentru că este un proiect foarte ambițios, cu muzicieni profesioniști și cu texte valoroase.

Rep.: Mi-ați spus la un moment dat că vor fi cam 25 de muzicieni și texte scrise de aproximativ 10 poeți români și maghiari.
S.A.: Da. Ideea e a unui concert cam de o oră și jumătate, cu aproximativ 7-8 piese în română, și tot atâtea în maghiară. Eu sper să iasă foarte bine și să ajungem și la a doua ediție. Am ambiția să scoatem și un album care să se poată asculta oriunde. Eu sunt convins că oamenii duc lipsa unor texte foarte bune interpretate pe măsură. Spectacolul va avea loc în cadrul Nopții Muzeelor, vineri, 18 mai, la ora 19:00, la Sala Mare a Palatului Culturii.

Rep.: Ați stabilit o distribuție?
S.A.: Nu vom fi mulți, vreo 3 soliști.

Rep.: Veți fi și dumneavoastră?
S.A.: Da. Deja am avut un experiment, o primă fază în vară, la Vâltoarea Mureșeană, unde am făcut o probă cu o trupă de 5 instrumentiști și am cântat 12 piese în maghiară, care a avut un impact foarte pozitiv asupra publicului. Asta m-a ambiționat să dezvolt proiectul și pe partea română. Vreau neapărat să cânt și eu în limba română. Sunt născut la Brașov, am trăit acolo 14 ani și am vorbit românește din copilărie, astfel încât a fost o perioadă în care nu se distingea că sunt român sau maghiar. Când am intrat în clasa I deja vorbeam româna perfect fiindcă ieșeam la fotbal cu ceilalți copii și vorbeam cu toții ambele limbi, era normal să comunicăm astfel. Sper să exersez și să pot cânta în română fără să se simtă că sunt de etnie maghiară.

Proiecte în pregătire la Subotica și Budapesta

Rep.: Care a fost primul spectacol pe care l-ați regizat la Teatrul Național Târgu-Mureș?
S.A.: Primul spectacol a fost preluarea „Florilor de mină”. În vară se jucase la Yorick, dar în toamnă fusese preluat în calitate de coproducție, la Teatrul Național. A urmat „Beznă de mină”, apoi o tragi-comedie muzicală foarte interesantă, cu un text scris de Székely Csaba special pentru actorii de-aici, și muzică compusă de Cári Tibor, numit „Hogyne, drágám!” / „Cum să nu, draga mea!”. A urmat spectacolul „Patru piesuțe politice despre dușmani” la secția română, în 2016, cu care am fost la o mulțume de festivaluri, inclusiv în Ungaria și Moldova. La sfârșitul lui octombrie 2017, cu ocazia aniversării a 500 ani a Reformei protestante, am făcut „Floriile unui geambaș” de Sütő András, fost scriitor care a trăit la Târgu-Mureș. Între timp am regizat și la Subotica în Serbia, la Teatrul Thália din Budapesta de două ori, și la Dunaújváros. Am jucat „Vă plac bananele, tovarăși?” la mai multe teatre din România și Ungaria, și am reluat „Flori de mină” la Játékszín. În toamnă sunt invitat iarăși la Subotica să montez un spectacol la mijlocul lui august, și voi avea premiera la sfârșitul lui septembrie. De asemenea, sunt foarte bucuros că am fost invitat să montez în luna noiembrie la Teatrul Radnóti din Budapesta. Voi pune în scenă o piesă de Székely Csaba, iar premiera va avea loc la mijlocul lunii decembrie.

Rep.: În momentul de față care activitate vă definește mai bine, regia sau actoria?
S.A.: În ultimul timp, mai mult am regizat, și chiar mărturisesc că îmi lipsește actoria. Acum am jucat în „Fekete Péter”, care a marcat și prima colaborare cu directorul artistic Keresztes Attila, cu care am lucrat foarte bine. Am jucat cu poftă, mi-au plăcut foarte mult rolul și atmosfera, și chiar îmi lipsește să joc mai mult. Am realizat mai multe one man show-uri, și chiar mi-am dat seama că îmi lipsește munca în echipă. Dar nu sunt frustrat din pricina asta. Ce trebuie să vină, o să vină. Când nu joc, încerc să îmi dezvolt o altă calitate. Dar regia îmi place foarte mult.

Rep.: Care ar fi diferența între felul în care se predă regia la secția maghiară față de secția română? Am înțeles că ar fi stiluri diferite.
S.A.: N-am făcut regia la secția română, așa că nu știu exact. Dar eu, ca actor, am învățat foarte mult de la regizori români, de la Sorin Militaru, până la Gianina Cărbunariu. Am învățat și ca actor, și ca om care gândește regizoral. Regia nu o înveți mergând la școală timp de 4 ani. Trebuie să fii pe fază și să fii cu ochii deschiși.

„În fiecare loc trebuie să găsești o nouă formă de abordare și de apropiere față de public”

Rep.: Credeți că într-un alt oraș din România ați fi putut să vă dezvoltați atât pe regie, cât și pe actorie?
S.A.: Eu cred că m-aș fi descurcat. Am avut noroc cu Târgu-Mureș și cu spațiile de care dispune. Nu în fiecare oraș găsești un spațiu alternativ și o deschidere din partea Primăriei, care să-ți spună OK și să-ți dea încredere să te dezvolți. De când am terminat facultatea mi-am zis că vreau să umblu, vreau să fac film, vreau să fac radio, niciodată n-am putut sta pe loc. Deși cred că dacă m-aș fi nimerit la Brașov, tot aș fi reușit să-mi fac propriul meu teatru. Asta depinde de om. Te duci în America și sunt o mulțime de teatre. Dacă-ți faci propriul teatru cu intenții și profesionale, cu deschidere față de public, și care vine cu ceva nou și ca gândire teatrală, și ca intepretare, eu cred că după un anumit timp o să stârnești interes. S să faci valuri dacă te zbați, dacă nu te lași. Că oriunde te duci, nici la Budapesta, nicăieri nu e spațiul ideal sau publicul ideal pentru a face teatru. Publicul trebuie scuturat și adus la teatru. În fiecare loc trebuie să găsești o nouă formă de abordare și de apropiere față de public. Dar acum mă simt bine la Târgu-Mureș, locul meu este aici. Mi s-a propus de curând să mă mut la Budapesta, dar am refuzat. Se poate face și aici teatru profesionist care e valabil și în America, și la Avignon, la Miercurea Ciuc sau la Londra. Noi avem datoria de a dezbate teme din preajma locului în care trăim. Prin asta putem fi altfel, în special prin teme care țin de specificul local, dar care sunt în același timp internaționale. Prin câteva spectacole am reușit să abordăm foarte adevărat și sincer astfel de teme, în interpretarea unui teatru valabil și la Budapesta, și în alte țări. Cea mai mare provocare e să faci teatru valabil, nou, care stârnește interesul și aici, și în alte părți ale țării și ale lumii.

Rep.: Este vreun proiect important pe care încă n-ați reușit să-l realizați?
S.A.: Nu am realizat tot ce mi-am propus, dar nu sunt frustrat din cauza asta. Sunt pe cale să fac ceea ce n-am reușit până în acest moment. Consider că acele lucruri au rămas nerealizate pentru că nu m-am apucat de ele sau n-am avut ocazia sau pur și simplu nu le-a venit timpul. Dar niciodată nu stau cu mâinile în sân. Sunt foarte mulțumit că în ultimii 5-6 ani, prin noua conducere a Teatrului Național se face teatru foarte valabil, contemporan și adevărat, la ambele secții. Iată, spectacolele lui Afrim sau Keresztes din punct de vedere vizual și al conținutului, sunt teatru adevărat și au participat la numeroase festivaluri din țară și din străinătate.

A consemnat Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

3,2,1 Start! Maine, începe prima ediție Dracula Horse Festival Care este programul și ce activități îi așteaptă pe participanți în cele două zile de festival

Dăm mâine, 20 octombrie, startul primei ediții Dracula Horse Festival. Pregătește-te să vezi Domeniul așa …

Share
Share