Home / Slider / Săptămâna prevenirii criminalităţii. Sinteza activităţii

Săptămâna prevenirii criminalităţii. Sinteza activităţii

Distribuie

În perioada 21-25 mai 2018, la nivel naţional se derulează a XIV-a ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, al cărei scop este transmiterea către populaţie a unor mesaje antivictimale şi antiinfracţionale.

Prin colaborarea dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, ordine publică şi poliţie rutieră, şi în anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, dar şi sublinierea importanţei parteneriatului cu autorităţi/instituţii/ONG-uri şi cetăţeni.

Şi la nivelul judeţului Mureş se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.

În judeţul Mureş, Săptămâna prevenirii criminalităţii – sub semnul parteneriatului, al implicării! Societatea pe care ţi-o doreşti depinde şi de tine!

Cu orice prilej, lumea discută despre nemulţumirile faţă de societatea în care trăim, de modul în care evoluează lucrurile, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cu toţii ne dorim o schimbare în bine, însă în general considerăm că alţii trebuie să facă ceva ca acest lucru să se întâmple. Aşteptăm ca lucrurile să se schimbe, dar noi să privim ca spectatori. Dacă gândim astfel, avem puţine şanse să vedem schimbarea, fiindcă aceasta porneşte de la fiecare dintre noi. Cu toţii putem face ceva!!

Şi în ceea ce priveşte siguranţa noastră, a copiilor noştri, a bunurilor, putem avea fiecare o contribuţie importantă! Acel „puţin” pe care îl poate face fiecare poate schimba mult!

  • Obişnuieşte-te să îţi iei minime măsuri de siguranţă pentru tine şi bunurile tale!
  • Formează-ţi copiii în ceea ce priveşte comportamentul preventiv şi implicarea!
  • Sprijină Poliţia, pentru că TE AJUŢI PE TINE!
  • Anunţă imediat Poliţia dacă eşti victimă sau martor la comiterea unei infracţiuni /accident etc.!
  • Oferă datele pe care le deţii despre un eveniment!
  • Discută cu cei din jurul tău despre modalităţile de prevenire a diverselor tipuri de infracţiuni, îndeamnă-i să fie mai precauţi!

Agenda activităţilor

Luni – 21 mai – prevenirea delincvenţei juvenile

Marţi – 22 mai – prevenirea victimizării minorilor

Miercuri – 23 mai – prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului

La finele lunii aprilie, I.P.J. Mureș, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Poliția Municipiului Târgu-Mureș, în parteneriat cu I.J.J. Mureș, G.M.J. Mureș și Direcția Poliției Locale Tîrgu-Mureș, a demarat campania “Contribuie la siguranţa autoturismului tău!”. Demersul preventiv se derulează în municipiul Târgu-Mureș, în perioada 27 aprilie -27 mai a.c.

Unul dintre punctele de plecare ale acestei campanii îl constituie constanţa principalului factor favorizant în comiterea acestor fapte, respectiv lăsarea bunurilor în interiorul autoturismelor, în general la vedere.

Din aceste considerente, ne-am propus informarea şi sensibilizarea proprietarilor de autoturisme în sensul luării de către aceştia, a măsurilor minime de siguranţă constând în faptul de a nu lăsa la vedere, în autoturisme, bunuri tentante pentru infractorii care comit acest gen de fapte penale.

Aspectul de noutate al acestui demers preventiv îl reprezintă elaborarea unor „atenţionări” tipizate, ce sunt amplasate la maşinile cu bunuri observate în interior.

În ceea ce priveşte partenerii, s-a dorit din nou, a fi un demers integrat, cu structurile de jandarmi şi poliţie locală – direct implicate în siguranţa comunitară.

În cadrul campaniei au fost organizate până în prezent peste 100 acţiuni punctuale (5 echipe/zi), peste 415 proprietari de autoturisme fiind atenţionaţi/informaţi cu privire la riscurile la care se expun în cazul manifestării unui comportament neglijent faţă de bunurile personale.

  • acţiuni stradale în tot judeţul pe linia furturilor; (discuţii cu cetăţenii, atenţionarea privind importanţa utilizării corecte a interfonului şi distribuirea de materiale preventive)  colaboratori: IJJ, Gr. Mobilă, Poliţia Locală, Poliţia TF;
  • poliţiştii de prevenire, alături de Micii Poliţişti Cristeşti, vor oferi cetăţenilor care cunosc măsurile preventive obiecte promoţionale inscripţionate şi materiale preventive :
  • exerciţiu „Voluntariat pentru comunitatea mea”- elevi din câte o clasă din fiecare cartier vor distribui în zona în care locuiesc materiale preventive pe furturi din locuinţe şi auto
  • activităţi preventive la fiecare dintre subunităţi;

Joi – 24 mai – prevenirea violenţei în familie

  • 900 – activităţi grădiniţe
  • 1200 – organizarea unei serii de activităţi în oraşul Luduş (activităţi pe tema violenţei în şcoli, marş elevi cu pancarte cu mesaj împotriva violenţei, discuţii cu cetăţenii, distribuire de materiale de informare, rama foto Facebook cu mesaj împotriva violenţei, intervenţie Radio Transilvania) alături de Comisia de monitorizare a activităţii preventive, alţi parteneri

Vineri – 25 mai –  siguranță  rutieră

  • premierea elevilor din întreg judeţul care au participat la etapa judeţeană a Concursului naţional „Desenăm, ne jucă, circulaţie-nvăţăm!”
  • activităţi distribuire materiale derulate de poliţiştii aflaţi în trafic;
  • activităţi de educaţie rutieră la grădiniţe şi şcoli.

Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

A început Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe

Distribuie Luni, 18 martie, a început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși din România și nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.