Târgul de artă meşteşugărească şi flori revine la Târgu Mureş

Deschiderea oficială a Târgului de Artă meșteșugărească și flori, în cadrul Zilelor Târgumureșene, a avut loc astăzi, 24 mai, orele 13:00. Iscusința și fantezia meșterilor populari, îmbinate cu delicatețea expozițiilor florale, reprezintă o modalitate de a educa tineretul în spiritul respectului pentru tradiție și frumos prin prisma revitalizării meșteșugurilor tradiționale. Ca element de cultură materială și spirituală, arta populară reflectă specificul național și are un profund caracter social, cu un rol bine definit în realizarea echilibrului dintre util și frumos, dintre cerințele utilitar-materiale și cele estetice.

La eveniment au fost invitați să participe meșteri populari consacrați, reprezentând diferite zone etnografice, în număr de aproximativ 80 meșteri și 25 de florari, care pe durata zilelor de desfășurare își expun creațiile și florile, aducând în orașul nostru specificul zonelor de proveniență. De la arta lemnului la ceramică, pielărie, cusături, ţesături, haine populare, diverse tipuri de pictură şi decoraţiuni, toate produsele sunt expuse, unele în detaliu sau executate pe loc, chiar de către proprii realizatori, ajunşi aici din toate zonele importante ale ţării: Cluj, Braşov, Constanţa, Vâlcea-Horezu, Harghita, Prahova, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Alba, Dâmboviţa, Cricova, Braşov, Harghita, Argeş, precum şi producători locali.

Pentru Maria Iorga de la Horezu, olăritul nu mai are secrete

Constituindu-se de-a lungul secolelor prin neîntrerupta contribuție a numeroșilor creatori anonimi, arta populară a primit un caracter de permanentă continuitate și de o varietate surprinzătoare, olăritul fiind unul dintre cele mai vechi meşteşuguri. Datează din epoca neolitică, cu mai bine de 6.000 de ani î.H. şi astăzi găsim centre renumite de olari în România.

Până duminică seara putem admira în târgul din Piaţa Trandafirilor superbe vase de ceramică prelucrate cu migală în mai multe zone ale ţării, de la Horezu a venit şi Maria Iorga, care de mai bine de 45 de ani se ocupă cu olăritul şi ne-a povestit bucuroasă din tainele meseriei deprinse de la bunici. Acum îşi învaţă şi ea proprii nepoţi:

“Noi suntem o familie de meşteri de zeci de ani, aproape fiecare casă din zonă are atelier de olărit, am crescut uitându-mă cum se învârte roata olarului şi încercând din copilărie să pun mâna şi să modelez pământul. După ce am crescut, prin 1970 am început să deprind tainele meseriei şi să duc mai departe tradiţia familiei, împreună cu soţul meu, tot olar. Nepoţii mei cresc cu noi la atelier, deja ne ajută, avem încredere că talentul şi dorinţa de a continua le vor rămâne lor moştenire.

Olăritul este o meserie deosebit de grea, necesitând îndemânare, putere şi cunoştinţe deosebite. Cea mai mică greşeală poate distruge obiectul. Sunt mulţi paşi de urmat, de la adunarea pământului şi până la forma finală e cale lungă. Colorantul care e de fapt, pământ de diferite nuanţe, pe cel alb îl luăm din Munţii Harghitei, cel negru e din zona noastră, cel roşu îl împreunăm cu caolinul, apoi le măcinăm şi preparăm vopselele din acesta. Vasul nu se decolorează niciodată. Apoi dăm pământul prin malaxor, împreunat cu apă, apoi îl modelăm şi decorăm. Formele le facem manual, nu avem presă. La final, modelăm vasul, îl lăsăm să se întărească o zi, îl întoarcem invers pe roată, îl finisăm, îi punem ştampila şi apoi îl lăsăm la uscat cu grijă, să nu fie nici soare, nici prea umbră, nici curent. Îl ardem ca pe cărămidă, îl glazurăm şi înapoi în cuptor ca să prindă luciul specific. Cuptorul e cel rămas de la socrii mei, bătrânesc, din cărămidă, imens şi foarte bun. După ochi ştiu când e gata oala, nu am nevoie de aparatură, îmi cunosc meşteşugul ca pe soţul meu (râde)”.

Porturi populare româneşti croite cu migală, manual

Unul dintre standurile care îţi fură privirile este cel la măsuţa căruia stă o tanti zâmbăreaţă şi senină, îmbrăcată în costum popular românesc şi coase lin modele din mărgele pe cingători şi brăţări, iar în jurul ei stau pe umeraşe nişte ii impecabil lucrate de dumneaei.

“Efortul de a croi aceste haine populare româneşti este mare, nu-mi acoperă cheltuielile întotdeauna, dar nu mă pot opri din meseria mea. De când mă ştiu pe lumea asta cos şi croiesc porturi tradiţionale, pe vremea mea nu exista tehnologie şi eram nevoiţi să ne ocupăm de lucru manual”, îmi spune tanti din Bistriţa, în timp ce acul din degetele ei agaţă de pe masă mărgeaua cu numărul 624210750278…

Denisa MORAR