Ateliere pentru siguranţa copiilor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 110 Vizualizări

Ateliere pentru siguranţa copiilor

Curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit, zilele trecute, mai multe activităţi organizate cu ocazia Zilei dedicată siguranţei copiilor – Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, la care au participat peste 130 de preşcolari şi elevi.

Activităţi educative, pe placul copiilor

După „spectacolul” oferit de câinele „Best” şi intrarea „mascaţilor”, cu „sirene” pornite, au fost organizate şase ateliere, fiecare copil participând, pe rând, la fiecare dintre ele.

La atelierul Compartimentului Prevenire, au fost întrebări despre siguranţa copiilor, cei mici fiind răsplătiţi cu steguleţe cu sfaturi preventive. În plus, prin materiale şi insigne sau brăţări, s-a adus în discuţie Ziua copilului dispărut, desigur, pentru a învăţa să prevenim sau să reacţionăm în aceste situaţii.

Atelierele siguranţei rutiere au cuprins motocicleta Serviciului Rutier, ce a stârnit curiozităţi legate de misiuni, viteză, fotografii. Micul poligon ne-a reamintit tuturor cum şi unde traversăm în siguranţă, iar autospeciala cu radar i-a lămurit pe copii despre cum îi depistează poliţiştii pe şoferii care conduc cu viteză prea mare şi mai ales de ce.

Serviciul Acţiuni Speciale a fost foarte atractiv, desigur. Armament, echipament, misiuni – au fost evident pe placul copiilor.

Laboratorul Criminalistic – atelierul unde au învăţat că fiecare om are „amprente” diferite şi au plecat acasă cu o „amintire”, un bileţel cu o urmă papilară.

Organizaţia Salvaţi Copiii a fost un partener ce a oferit copiilor materiale, informaţii despre siguranţa lor, cu accent pe prevenirea dispariţiilor şi agresivităţii. Desigur, rechizitele oferite copiilor au fost o surpriză plăcută.

Nu în ultimul rând, voluntarul Crucii Roşii a oferit mici lecţii de prim ajutor, dar şi exemplul personal de implicare şi nu în ultimul rând, surprize dulci.

“Feed-back-ul primit a fost unul foarte bun, copiii având foarte multe informaţii referitoare la siguranţa lor atât acasă, cât şi pe stradă, la şcoală sau în traficul rutier, demonstrând faptul că activităţile din şcoli şi în general cele adresate copiilor îşi ating scopul! Mulţumim tuturor pentru implicare! Sperăm ca, pe lângă informaţii, să rămână amintirea unei zile frumoase, alături de poliţişti!”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE