Bucurii muzicale pe scena Filarmonicii,  la final de stagiune Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 222 Vizualizări

Bucurii muzicale pe scena Filarmonicii, la final de stagiune

Luna iunie prilejuiește Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș ultimele concerte din cadrul  stagiunii 2017-2018,  prilej de noi suprize pentru melomanii mureșeni.

„Am ajuns la ultima lună din stagiunea 2017-2018 și vreau să  mulțumesc publicului pentru participarea la concertele acestei călătorii frumoase pe care am început-o împreună în luna septembrie a anului trecut. Chiar dacă vara și-a intrat în drepturi iar treptat începem să ne obișnuim cu căldura de afară, vreau să  invit melomanii ca în următoarele patru săptămâni să ne retragem din când în când într-un ambiental confortabil, ceva mai răcoros, dar unde armoniile superbe ne încarcă sufletește pentru că muzica are ceva special pentru noi în fiecare anotimp. Așadar, Sala mare a Palatului Culturii rămâne gazdă primitoare pe tot parcursul lunii iunie”, a precizat Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.

Primul moment extraordinar al lunii iunie este dedicat tuturor absolvenților, prilej cu care,  Corul Mixt al Filarmonicii împreună cu organista Molnár Tünde vor susține un concert coral miercuri, 6 iunie, ora 19:00 la Palatul Culturii.

„Am bucuria să dirijez acest valoros colectiv artistic care va interpreta câteva lucrări de excepție din literatura corală universală și autohtonă. Deasemenea, mă bucur să o auzim cu această ocazie pe soprana Iordache Beatrice, care prin rolul ei solistic va întregi frumusețea mesajului coral. Îi mulțumesc pe această cale și doamnei Sikó Szidónia care și în această stagiune mi-a fost alături la pregătirea bogatului repertoriu coral interpretat. Organista Filarmonicii, Doamna Molnár Tünde va întregi programul serii prin interpretarea unor lucrări din creația lui J. S. Bach, C. Franck , Liszt F. și Max Reger.”, a precizat directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.

Oaspeți din Taiwan

Prima zi de joi din cadrul lunii iunie îl aduce la pupitrul Filarmonicii pe tânărul dirijor Yu-An Chang din Taiwan, câștigătorul  prestigiosul Concurs Internațional de dirijat Jeunesse Musicales din București.

„Programul propus de dirijorul oaspete cuprinde Uvertura Coriolan de L. van Beethoven, Concertul pentru violoncel și orchestră în mi minor de E. Elgar, care ne va fi tălmăcit de Ion Storojenco, valorosul solist fiind prezent pentru prima oară pe scena noastră. În partea a doua a concertului va fi interpretată Simfonia nr.7 în re minor de A. Dvořak”, a precizat Vasile Cazan, membru în juriul Concursului Jeunesse Musicales din București.

Ultimele concerte lecție din stagiune

Cei mai tineri melomani vor avea parte în această lună de ultimele concerte lecție și educatve din actuala stagiune, la „catedră” vor fi și de această dată profesoarele Carla Gliga și Fülöp Klára

„Vineri, 8 iunie, cu prezentare în limba română de la ora 12 și de la ora 13 cu prezentare în limba maghiară vom încheia stagiunea concertelor lecție și educative. Orchestra simfonică avându-l la pupitrul dirijoral pe tânărul și valorosul muzician tîrgumureșean, Remus Grama îi va acompania pe soliștii Ioniță Diana, Dávid Gergő, Străulea Darius, Todoran  Iulia Teodora, Ferenczi Balázs și Nagy Krisztina, toți cei șase tineri fiind elevi de excepție ai Liceului Vocațional de Arte din municipiul nostru. Vor prezenta lucrările interpretate doamnele profesoare Carla Gliga și Fülöp Klára cărora le mulțumesc pentru aportul de excepție adus și pe parcursul acestei stagiuni în vederea atragerii și educației pentru muzică a elevilor mureșeni prezenți la concertele dedicate lor”,  afirmă Vasile Cazan.

Generația mai în vârstă își amintește de Maestrul Erich Bergel, unul dintre cei mai renumiți dirijori români și care a avut o strălucită carieră internațională, dar care a fost prezent în nenumerate rânduri și pe scena Palatului Culturii din Târgu-Mureș.  Anul acesta se împlinesc două decenii de la moartea lui, fapt pentru care  Concertul extraordinar dedicat memoriei acestui mare artist va avea loc  joi, 14 iunie. La pupitrul dirijorale va afla  Maestrul Jankó Zsolt din Cluj Napoca care a ales pentru acest concert In memoriam Simfonia nr.4 în Si bemol major de L.van Beethoven. Tot in memoria marelui dirijor român, renumita violonistă Cristina Anghelescu va interpreta dificilul dar superbul Concert pentru vioară și orchestră de J. Brahms.

Închiderea stagiunii camerale

Cvartetul „Tiberius”,  formație de prestigiu a Filarmonicii, va susține marți, 19 iunie,  concertul extraordinar de închidere a stagiunii camerale. „Artiștilor Cvartetului nostru li se alătură în scenă și Cvartetul de coarde “Arcadia”, formație clujeană la fel de valoroasă și cu un palmares de invidiat. Programul serii este foarte bine gândit și cuprinde Sextetul de coarde nr.1 în Si bemol major, op.18 de J.Brahms și Octetul de coarde în Mi bemol major, op. 20 de F.Mendelssohn-Bartholdy”, a menționat Vasile Cazan.

Concertul simfonic de joi, 21 iunie va fi dirijat de Maestrul Valentin Doni deschis de lucrarea  Amurgul de toamnă de A. Alessandrescu. Programul serii va continua cu  Concertul pentru pian și orchestră nr.12 în La major, KV 414 de W. A. Mozart , solistă fiind tânăra pianistă tîrgumureșeană Csegzi Zsuzsanna care de câțiva ani își desăvârșește cariera artistică în Austria. În final publicul va putea audia o bijuterie simfonică beethoveniană, Simfonia nr. 2 în Re major.

Bijuterii muzicale la final de stagiune

Finalul celei de a șaizeci și opta stagiune a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mures va sta și în acest an sub auspiciile bijuteriilor muzicale, titlul ultimului concert al stagiunii programat joi, 28 iunie.

„Ca de obicei, sfârșitul stagiunii îl marcăm de câțiva ani buni printr-un program special de Bijuterii muzicale. Cea de șaizeci și opta stagiune a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mures va fi declarată oficial încheiată prin Concertul extraordinar de închidere dirijat de Maestrul Franz Lamprecht din Germania, principal dirijor invitat al orchestrei noastre. Sub bagheta lui vor răsuna acordurile de final cu interpretarea unor lucrări de excepție semnate de S.Fain, M.Ponce, P. I. Ceaikovski, A. Parlow, J. Strauss jr., L. Anderson, Rózsa M., J. Ph. Sousa, J. Barry, M. Kanen și Ch. Sayre. Felicit cu acest prilej pe toți artiștii Filarmonicii noastre precum și colegii din administrație pentru toată pasiunea, profesionalismul și uriașa muncă depusă în vederea realizării cu succes a proiectelor propuse pentru stagiunea pe care o încheiem. Le mulțumesc tuturor invitaților noștri, dirijori și soliști din țară și de peste hotare care au contribuit prin arta lor interpretativă la transmiterea crezului nostru artistic. Sunt recunoscător Consiliului Județean Mureș, a conducerii acestuia, pentru sprijinul material fără de care ar fi imposibil să ne ducem la bun sfârșit menirea noastră aici în spațiul cultural și spiritual mureșean atât de bogat și variat. Dar în mod special doresc să  mulțumesc melomanii tîrgumureșeni care ne susțineți cu atâta căldură săptămână de săptămână, iar cu aplauzele venite din suflet răsplătesc efortul nostru!”, a subliniat  Vasile Cazan, dirijor, Managerul Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE