Home / Cultură / Cântec, joc și voie bună, de Rusalii la Deda

Cântec, joc și voie bună, de Rusalii la Deda

Distribuie

Primăria comunei Deda și Asociația Culturală „Cununa Călimanilor” a organizat luni, 28 mai, tradiționalul Târg de Rusalii, alături de spectacolul „Cântec, joc și voie bună”.

„Este un moment de bucurie pentru toți locuitorii Văii Mureșului Superior la acest moment de întâlnire aici la Deda,  în a doua zi de Rusalii,  pe malul Mureșului la acestă sărbătoare a comunei Deda. Și în acest an bunul Dumnezeu ne-a dat sănătate și ne-a ajutat să fim din nou împreună în cadrul acestui frumos eveniment al cântecului și jocului popular. Toate aceste lucruri au fost posibile datoriră oamenilor cu suflet mare din comuna Deda în frunte cu primarul Lucreția Cadar. Am rămas plăcut surprins să văd piața din zona târgului foarte bine amenajată, lucru care se datorează implicării de care dă dovadă primarul comunei Deda”, a menționat Andrei Romanică, prezentatorul spectacolului.

Binecuvântarea creștină a sărbătorii a fost adusă de părintele Gabriel Farcaș din Deda, care a subliniat esența ediției din acest an, unul special, dat fiind Centenarul Marii Unirii.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că și în acest an a vrednicit să ne întâlnim în a doua zi de Rusalii când prăznuim Sfânta Treime, aici la Deda, într-un cadru mirific,  să ne bucurăm de acest târg și de întrunirea noastră atât de frumoasă și înălțătoare. Anul acesta marcăm Anul Centenarului, ceea ce înseamnă unire, unitate, credință, simțire și neam. Mulțumim doamnei primar pentru că în fiecare an  este alături de noi și Dumnezeu o răsplătește pentru tot ceea ce face pentru comuna noastră, precum și tuturor credincioșilor, așa să ne bucurăm în această frumoasă zi  într-un singur neam și o singură credință”, a spus părintele Gabriel Farcaș.

Elogiu adus eroilor din Deda

Prof. dr. Florin Bengean, fiul al localității Deda, a subliniat zestrea culturală a comunei Deda, precum și înaintașii locului care au militat pentru idealul național.

„Anul acesta este unul binecuvântat, un an special în istoria poporului român, anul în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, un secol de când la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia s-a hotărât unitatea națională a poporului român.Cu siguranță că această unitate s-a câștigat cu jertfe și multă greutate. Jertfe de sânge au dat și eroii de pe aceste meleaguri, eroi din comuna Deda  plecați pe fronturile Primului Război Mondial, luptând pentru înfăptuirea unității naționale. La acel moment de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia au fost prezenți și oameni de aici din Deda, printre care și Ioan Vancu din Deda, om cu un aprins și înflăcărat spirit patriotic românesc precum și învățătorul Ioan Borșianu, delegați la Marea Adunare de la Alba Iulia unde s-a hotărât unitatea națională a tuturor românilor”, a precizat prof. Florin Bengean.

Lucreția Cadar: „Sunt mândră că sunt dedeancă”

Lucreția Cadar, primarul comunei Deda a subliniat bogăția comunei pe care o păstorește cu atâta grijă, atât în ce privește aspectul cultural, dar mai ales al dezvoltării.

„Sunt deosebit de onorată să deschid această frumoasă festivitate, tradiție care am preluat-o de la înaintașii noștri. Pe vremuri, pe malul Mureșului, tradiționalul târg în a doua zi de Rusalii,oamenii , gospodarii din comună își procurau uneltele necesare, ziua de Rusalii find și ziua de început a verii în care oamenii se pregătesc intens pentru lucrul câmpului. Azi, pe lângă procurarea celor necesare în acest anturaj mirific al malului Mureșului, am pregătit pentru locuitorii comunei și un program artistic asigurat de soliști locali și de Ansamblul „Cununa Călimanilor”, astfel ca lumea care ne vizitează să poată vedea ce avem noi frumos și tradițional aici la Deda, și anume portul , cântecul și jocul popular. Suntem mândri că avem toate aceste lucruri, precum și tnerii care au urcat pe scenă, cei care ne fac cinste de fiecare dată când sunt prezenți în țară și străinătate. La rândul meu, sunt mândră că sunt dedeancă, Deda evoluează și se modernizează continuu. În următorii ani comuna va lua o înfățișare deosebită de frumoasă și deosebită decât este în momentul de față deoarece, prin grija Primăriei Deda drulăm în prezent pe fonduri europene cinci proiecte care vor schimba înfățișarea comunei și condițiile de viață ale cetățenilor ei”, a precizat primarul Lucreția Cadar.

Artiști locali, savoarea Târgului de Rusalii de la Deda

Program artistic „Cântec, joc și voie bună” a reunit pe scena târgului soliști locali alături de mândria comunei Deda, Ansamblul „Cununa Călimanilor” coordonat de instructorul Vasile Gabor. Au încântat asistența soliștii Ilinca Bândilă, Andreea Tișe, Andreea Alexandrescu, Andrei Ișvan, Ilinca Farcaș, Ionela Matei, Dănuț Cheia, Darius Tamba, Alexia Aștelian, Andreea Petruț, ădălina Mureșan și Andrei Romanică.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO – Ziua Mondială a Apei, sărbătorită de Clubul Rotary Mureș la Școala Gimnazială „Friederich Schiller”

Distribuie Rotary Club Târgu Mureș  a organizat joi, 21 martie, începând cu ora 12:00, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.