Home / Cultură / FOTOGALERIE: „Regăsire“ prin artă, la Bastionul Porții
La Castelul Cunoașterii, ușa este deschisă artiștilor de toate vârstele (Foto: Andrei Vornicu)

FOTOGALERIE: „Regăsire“ prin artă, la Bastionul Porții

Distribuie

Programul cultural Castelul Cunoașterii, prin Asociația Podium și Primăria Tîrgu-Mureș a organizat o serată artistică în cinstea „castelanilor“ participanți la cursul de pictură pentru toate vârstele ținut de artista Teodora Chira.

Evenimentul intitulat „Regăsire“ a avut loc în Bastionul Porții din Cetatea Medievală, în cadrul Zilelor Târgumureșene. Expoziția de pictură prezentată a cuprins lucrări realizate după fantezia și maniera fiecărui cursant în parte, vădind viziuni diferite asupra lumii, dar o pasiune comună. Indiferent că subiectele au constat din flori, imagini de natură, instrumente muzicale, portrete, scene idilice, elemente abstracte sau chiar mandale, utilizând vopsea în ulei, acryl sau tehnică mixtă, lucrările au exprimat o energie debordantă care a demonstrat faptul că plăcerea și bucuria stau la bazele oricărei arte autentice. De asemenea, Bastionul Porții găzduiește și o colecție de lucrări ale copiilor cursanți, realizate din acryl pe pânză.

La eveniment au participat Teodora Chira, Veronica Ilie, Adrian Gherendi, Claudia Tarcisia, Cornel Turcu, Ileana Turcu, Natalia Filimon, Dora Mototolea, Ivona Velicu, Lucia Hodoș-Imre, Luminița Florea și Wolfy Bilescu.

„Regăsire la propriu. Mai exact, este vorba despre găsirea de sine a cursanților adulți care au participat la relaxarea prin pictură din cadrul programului Castelul Cunoașterii. Artiștii au dorit să se regăsească și printr-o expoziție cu lucrări personale, cât și printr-o serată artistică, în care să-și îmbine talentul cu alți talanți de care mai dispun, adică muzică și poezie. Indiferent de vârsta și profesie, regăsirea de sine și regăsirea cu cei dragi este binevenită oricând la Castelul Cunoașterii“ a declarat Teodora Chira, organizatoarea evenimentului.

Atâția artiști, atâtea talente

Într-adevăr, participanții au demonstrat că au o gamă largă de pasiuni și de talente. Astfel, au putut fi admirate accesorii hand-made realizate de Claudia Tarcisia, care se ocupă, printre altele, și cu crearea de parfumuri, Ileana Turcu a vorbit despre cremele personalizate pe care le realizează după rețete proprii, la comandă, și despre site-ul pe care îl va inaugura curând, Cornel Turcu a vorbit despre activitatea din ce în ce mai susținută de a picta icoane pe sticlă, iar Ivona Velicu a descris evoluția noului hobby din care vrea să facă o vocație, cel de body painting, o activitate aflată la intersecția între pictură și machiaj, care în România se află încă într-o fază incipientă, dar în Occident e deja acreditată ca artă de sine stătătoare.

Tânărul Adrian Gherendi, a cărui surzenie nu l-a împiedicat să își urmeze visurile și chiar să-și ia de curând permisul de conducere, a constituit un adevărat model pentru toți cei de față. Carmina, junioara seratei, a fost prezentă la eveniment din curiozitate, dar a avut cu ce să se laude: colecția de artă grafică sporește în fiecare zi cu noi lucrări, prefigurând tot mai mult o admitere, în viitor, la Liceul de Arte. De asemenea, cei cărora muza le-a inspirat versuri și-au citit poemele, chiar dacă, după propriile mărturisiri, au fost scoase de la sertar după mulți ani.

Cum orice (re)întâlnire între oameni care apreciază arta și cultura necesită și muzică, fără de care atmosfera e incompletă, Veronica Ilie de la Radio Târgu-Mureș (care predă și cursuri de chitară) și-a pus instrumentul și vocea în valoare, interpretând melodii celebre, de la Florian Pittiș la Bob Dylan, cu care audiența a rezonat instantaneu.

Serata s-a încheiat într-o atmosferă camaraderească și inspirațională. Toți participanții și-au reamintit cu această ocazie că nu există limite pentru creativitate și că arta poate fi un bun tovarăș de viață fie ca un însoțitor ocazional, de plăcere, fie ca unul permanent, ca meserie.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO – Ziua Mondială a Apei, sărbătorită de Clubul Rotary Mureș la Școala Gimnazială „Friederich Schiller”

Distribuie Rotary Club Târgu Mureș  a organizat joi, 21 martie, începând cu ora 12:00, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.