Proiectul defibrilatoarelor în şcoli şi grădiniţe, respins. Opinii pro şi contra + ironii şi argumente penibile Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 845 Vizualizări

Proiectul defibrilatoarelor în şcoli şi grădiniţe, respins. Opinii pro şi contra + ironii şi argumente penibile

Consilierii locali ai municipiului Târgu-Mureş au respins miercuri, 30 mai, într-o şedinţă ordinară de lucru, proiectul de hotărâre iniţiat de Radu Bălaş (POL) care prevedea dotarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor din municipiul Târgu-Mureş cu defibrilatoare şi manechine pentru resuscitare.

Expunere de motive: Samaritanus, certificată să efectueze cursuri de resuscitare

În expunerea de motive a proiectului, se menţionează că bugetul total pentru achiziţionarea de manechine şi defibrilatoare este de 180.000 de lei.

„Costul unui defibrilator este de circa 700 de euro, iar al unui manechin pentru resuscitare este de circa 80 de euro. Pentru fiecare şcoală/grădiniţă trebuie achiziţionate câte un defibrilator şi două manechine pentru resuscitare”, a precizat consilierul local Radu Bălaş, care a explicat că până în prezent cursurile de resuscitare organizate la trei unităţi de învăţământ din Târgu-Mureş au fost efectuate de Samaritanus Ambulanţa, „certificată în acest sens.”

„Anul trecut am fost ambasadorul proiectului derulat de Samaritanus Ambulanța, prin care Liceul „Bolyai”, Liceul de Artă și Colegiul „Unirea” vor fi dotate cu câte un defibrilator și manechine, care îi vor ajuta pe profesori și elevi să învețe manevrele de resuscitare. Toate acestea au fost achiziționate cu banii strânși în urma unor donații private, în cadrul unei gale organizată de Fundația Comunitară Mureș. Cursurile de resuscitare au fost efectuate pro bono de Samaritanus Ambulanţa, certificată în acest sens, au fost instruiţi elevi, profesori, personalul de pază, unii dintre aceştia devenind instructori la rândul lor”, a mai arătat iniţiatorul proiectului.

„Micii de la Sfântu Gheorghe”, argument fără sare şi piper

Înainte de vot, coordonatorul Ambulanţei Samaritanus din Târgu-Mureş, Varga Zsigmond, a luat cuvântul pentru a susţine proiectul iniţiat de reprezentantul „oamenilor liberi”.

„Am să vă spun de la ce a pornit acest proiect. În urmă cu câteva luni, a fost un eveniment în ţara noastră în care cineva a întrebat dacă „aveţi mici”? La Sfântu Gheorghe. Şi nu ştiu cum se face că Târgu-Mureş devine pentru orice conflict interetnic, orice discuţie interetnică „paratrăznetul” tuturor acestor conflicte şi m-am gândit atunci, hai să arătăm că în Târgu-Mureş putem să facem în aşa fel încât să arătăm, să demonstrăm tuturor, că nu există conflicte între noi, români şi maghiari putem să facem un proiect comunitar foarte interesant, în care să îi învăţăm pe copii să acorde primul ajutor şi, evident, asta înseamnă protocolului de resuscitare din 2015 deja, acordarea primului ajutor înseamnă şi folosirea defibrilatorului pentru defibrilarea precoce”, a argumentat Varga Zsigmond.

Certificare de la Consiliul European de Resuscitare

Coordonatorul Ambulanţei Samaritanus a arătat apoi că echipa pe care o coordonează deţine certificare din partea Consiliului European de Resuscitare.

„La acest proiect au venit foarte mulţi privaţi din Târgu-Mureş care au făcut donaţii în valoare de 8.270 de lei. Din aceste donaţii de 8.270 de lei s-au cumpărat trei defibrilatoare, zece manechine şi 170 de kituri de prim ajutor. Liceele alese pentru acest proiect au fost „Bolyai”, „Unirea” şi Liceul de Artă. Noi am început cursurile de prim ajutor, fiind instructor certificat de Consiliul European de Resuscitare, şi eu şi fiul meu fiind instructori certificaţi de Consiliul European de Resuscitare, noi am făcut parte din Comisia Europeană de Standardizare a Certificatelor de Prim Ajutor de la Bruxelles, timp de  trei ani de zile am făcut parte din acest Consiliu. Am învăţat să acorde primul ajutor domnul Martin Schulz cu întreg staff-ul lui, în Parlamentul European”, a precizat Varga Zsigmond.

Demonstraţie live

De asemenea, coordonatorul Ambulanţei Samaritanus a făcut şi o mică demonstraţie live, prezentând kitul trainer utilizat în procesul de intruire a elevilor.

„În cadrul acetor cursuri, elevii învaţă, ca şi profesorii, ca şi portarii, să recunoască stopul cardio-respirator, să execute manevrele de resuscitare, respectiv masajul cardiac extern şi ventilaţiile, şi să folosească defibrilatorul”, a menţionat Varga Zsigmond, care a arătat că defibrilatoarele utilizate la cele trei licee-pilot sunt păstrate sub sigiliu de portarii respectivelor unităţi de învăţământ.

„Nu există riscul ca elevii să se joace cu ele”, a menţionat Varga Zsigmond.

Dr. Salanţa: „Activitatea de formare, doar cu acreditarea Statului Român”

Lista specialiştilor invitaţi să îşi expună punctul de vedere vis a vis de proiect a fost întregită de dr. Maria Salanţa, coordonator al UPU SMURD Târgu-Mureş, care a apreciat iniţiativa ca fiind lăudabilă, cu amendamentul că activitatea de instruire a populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor este prevăzută într-un cadrul legislativ care trebuie respectat.

„Pentru a forma populaţia în aplicarea principiilor de prim ajutor calificat trebuie să aveţi acreditare din partea statului român, adică acreditare CNPPMFAPSSAM (Centrul Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali – n.r.). Este acreditarea prin Ordinul 716 din 2002 privind acreditarea programelor educaţionale. Fără acest lucru, eu spun că nu este normal să ne angajăm în a pregăti oameni care să salveze vieţi. În primul rând. În al doilea rând, în Legea 95/2006, care este legea naţională în privinţa sănătăţii în România, la titlul 4, se arată să se „dezvoltă sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.” Ce înseamnă în concepţia Legii 95/2006 prim ajutor calificat: primul ajutor de bază se acordă de personalul paramedical, aşa numiţii paramedici pe care dumneavoastră îi cunoaşteţi în judeţul Mureş avem 14 echipaje de prim ajutor formate din paramedici, care aparţin fie de Pompieri, fie de Consiliile Locale sau Primării, şi al cărui personal este special instruit în diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat, utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate externe, activând în echipe într-un cadru instituţional”, a explicat dr. Maria Salanţa.

Totodată, coordonatorul UPU SMURD Târgu-Mureş a spicuit şi din articolul 89 din aceeaşi lege: „Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat este pregătit în instituţii de învăţământ şi în centre de formare specializate, aflate în structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sau alte centre de formare autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice care deţin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi. Formarea personalului calificat în acordarea primului ajutor specializat se va efectua pe baza unui program aprobat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, acreditat şi autorizat de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.”

„Din câte ştiu eu, conform legii, trebuie să aveţi această acreditare de la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Asistenţei Medicale şi a Acordării Primului Ajutor Calificat, pentru că pregătirea populaţiei generale în a acorda primul ajutor calificat înseamnă un formator extraordinar de bun care trebuie să fie acreditat de statul român. Deocamdată”, a punctat dr. Maria Salanţa.

Utilizarea defibrilatoarelor în spaţiile aglomerate

Nu în ultimul rând, coordonatorul UPU Smurd Târgu-Mureş a dat citire articolului 10 din Ordinul 20021 – ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii: „În spaţii aglomerate s-ar putea, facultativ, introduce defibrilatoare semiautomate, accesibile publicului, cu condiţia ca în locaţiile respective să existe persoane instruite în utilizarea defibrilatorului şi cel puţin o persoană să fie prezentă, preferabil permanent, în aceste locaţii.”

Bălaş: „Nu dezbatem aici cine va instrui elevii”

Argumentele prezentate de coordonatorul UPU SMURD Târgu-Mureş au fost întâmpinate cu ironie de iniţiatorul proiectului, care a afirmat că „Doamna de la UPU SMURD are exact acelaşi discurs pe care îl avea Ambulanţa când venea Arafat în Târgu-Mureş”, respectiv că „Doamna a încercat să ne spună că o diplomă de la Harvard nu este valabilă dacă nu are acreditare de la Băicoi.”

„Astăzi noi nu dezbatem aici cine va instrui elevii, pentru că în expunerea mea de motive a acestui proiect scrie clar: instruirea va putea fi făcută de ambulanţe private acreditate, SMURD, pompieri, Ambulanţă, de oricine. Aici, în acest proiect de hotărâre, nu se decide cine face instruirea! Se decide ca noi să luăm nişte defibrilatoare şi manechine, ca apoi cineva să îi instruiască pe acei elevi”, a completat Radu Bălaş.

Argumentul „conflictului interetnic”, taxat cu fermitate

La cuvânt s-a înscris şi consilierul local Dumitru Pavel (PNL), care i-a recomandat coordonatorului Ambulanţei Samaritanus să nu „se joace” cu expresii precum „conflict interetnic”, care nu are nicio legătură cu subiectul dezbătut.

„În preambulul discursului dumneavoastră aţi amintit ceva despre conflict interetnic. Să înţeleg că dacă noi nu votăm proiectul acesta, iscăm un conflict interetnic în Târgu-Mureş? Vă rog să vă controlaţi foarte bine la afirmaţiile făcute şi vreau să vă garantez că nici eu, nici colegii mei, şi nimeni care este în jurul acestei mese nu dorim aşa ceva – suntem în anul 2018, nu în evul mediu, nu în anul 1990, dorim progresul acestui oraş”, a arătat Dumitru Pavel.

Dr. Salanţa: „Nu puteţi asimila Statul Român cu Băicoi”

Totodată, şi dr. Maria Salanţa a solicitat un scurt drept la replică la afirmaţiile făcute de Radu Bălaş: „Nu admit să îmi spună că diploma de Harvard trebuie să fie acreditată de Băicoi. Cred că nu puteţi asimila Statul Român cu Băicoi.”

Cine cum a votat

În cele din urmă, proiectul a fost respins cu următorul „scor”: un vot împotrivă (Dumitru Matei – PNL), 3 voturi pentru (Radu Bălaş, Papai Laszlo şi Tatar Lehel – toţi POL) şi 16 abţineri (reprezentanţii UDMR Bako Szabolcs, Bakos Levente-Attila, Csiki Zsolt, Furo Judita, Kovács Lajos-Alpár, Magyary Előd, Mozes Levente-Sándor, Makkai Grigore, Peti Andras, şi Szászgáspar Barnabás, respectiv consilierii PSD Constantin Bogoşel, Sergiu Papuc şi Sebastian Pui şi reprezentanţii PNL Dumitru Pavel, Călin Moldovan şi Vasile Miculi)

De la şedinţă au lipsit trei consilieri locali, Benedek Theodora (PNL), Cristian Bratanovici (PSD) şi Radu Todoran (PNL).

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE