Share

Home / Slider / Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie, vandalizată!

Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie, vandalizată!

Rezervaţia botanică de la Zau de Câmpie, judeţul Mureş, singurul loc din Europa în care mai există bujorii de stepă, denumiţi ştiinţific Paeonia tenuifolia, a fost vandalizată de indivizi care au furat una dintre cele mai frumoase tufe de bujori, situată chiar pe aleea principală, informează www.agerpres.ro.
„Am venit în rezervaţie să verific sămânţa, care trebuie recoltată într-un anumit stadiu. În fiecare an, în mai-iunie, bujorul îşi termină ciclul de înflorire, îşi pregăteşte sămânţa care trebuie urmărită foarte atent când ajunge la maturitate, pentru a fi recoltată. Când am ajuns în rezervaţie, am constatat că a dispărut una dintre cele mai frumoase tufe de bujori de pe aleea principală, care avea cam 10-15 ani, iar lângă acel loc am găsit un hârleţ rupt. Cred că au săpat cu hârleţul, acesta s-a rupt şi l-au lăsat acolo. Probabil s-au grăbit, poate se apropia cineva. Chiar dacă au luat bulbii, bujorii nu o să se prindă, fiindcă au nevoie de aclimatizare, se înmulţesc prin seminţe şi necesită o atenţie cu totul specială”, a declarat, pentru Agerpres, Ciprian Cenan, custodele rezervaţiei.
Potrivit Agerpres, Ciprian Cenan a spus că nu este prima dată când din rezervaţia botanică bujorii sunt furaţi, astfel de furturi semnalându-se în rezervaţia de sus, denumită lotul B, situată pe dealul din apropiere, însă este prima oară când cineva intră în rezervaţia principală, cea de jos.
Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost înfiinţată în anul 1932, este situată pe cel mai înalt loc din lume la care bujorul de stepă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, şi deţine peste 50.000 de exemplare pe o suprafaţă de 3,5 hectare, împărţită în două loturi.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Târgul de Crăciun din Târgu-Mureş, în 25 de imagini

Municipiul Târgu-Mureş găzduieşte, în aceste zile, ediţia 2018 a Târgului de Crăciun, eveniment organizat de …

Share
Share