Home / Business / Pista Aeroportului Internaţional „Transilvania”, modernizată. Urmează Aerogara?

Pista Aeroportului Internaţional „Transilvania”, modernizată. Urmează Aerogara?

Distribuie

Aleşii judeţeni au aprobat vineri, 22 iunie, într-o şedinţă extraordinară de lucru, transmiterea dreptului de administrare asupra bunurilor imobile care aparţin domeniului public al judeţului Mureş şi a suprafeţelor de teren afectate de lucrarea „RK suprafeţe de mişcare şi RESA – inclusiv instalaţii aferente – la Aeroportul „Transilvania” Târgu-Mureş” către Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş.

Lucrările de la pistă, recepţionate

La finalul şedinţei, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a oferit presei detalii despre finalizarea lucrărilor de reabilitare a pistei de aterizare-decolare a Aeroportului Internaţional „Transilvania”.

„În baza acestei hotărâri, cedăm acele bunuri în care a investit Consiliul Judeţean către Regia Autonomă Aeroportul „Transilvania”. Începând de astăzi (vineri, 22 iunie – n.r.), Aeroportul „Transilvania” are o nouă pistă de aterizare-decolare. Din acest moment, începe autorizarea lucrărilor efectuate, în cursul zilei de astăzi, dacă reprezentanţii Autorităţii Aeronautice consideră că acele lucrări care au fost executate şi recepţionate cu data de 20 iunie sunt bune. Eu sper că aşa sunt, deoarece în Comisia de recepţie toţi factorii tehnici care ne-au reprezentat, inclusiv instituţiile care au rol decizional în acest domeniu, cum este Inspectoratul de Stat în Construcţii, au considerat că lucrarea este foarte bine executată. Astfel, sunt optimist că în cursul zilei de astăzi şi cei de la Autoritatea Aeronautică vor fi de acord ca zborurile de pe acest aeroport să înceapă cu ziua de luni (25 iunie – n.r.)”, a declarat Péter Ferenc.

Doar zboruri charter, în 2017

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a făcut apoi un scurt istoric al evenimentelor de la Aeroportul Internaţional „Transilvania” din ultimii doi ani, arătând că în decursul anului 2017 la Târgu-Mureş au aterizat peste 560 de zboruri charter.

„Puţin mai mult de un an şi jumătate au durat lucrările, perioadă în care nu au fost efectuate zboruri ale Wizz Air. Din 17 noiembrie au fost transferate aceste zboruri la Cluj Napoca. În decembrie deja s-a adoptat o hotărâre de Consiliu Judeţean în baza căreia s-au aprobat aceste investiţii. Licitaţiile au fost pornite în mai 2017, s-a semnat contractul de execuţie în septembrie 2017 şi lucrările au fost recepţionate în 20 iunie 2018. Aş menţiona că aeroportul nu a fost închis în această perioadă, în 2017 au fost mai mult de 560 de zboruri private şi cu avioane de mici dimensiuni, charter. Avioanele de mici dimensiuni au putut ateriza în 2017, dar pentru noi important era să reluăm zborurile de pasageri, zboruri ale operatorilor care sunt de capacitate mare”, a afirmat Péter Ferenc.

Studii despre dezvoltarea aeroportului

În ceea ce priveşte planurile de viitor care vizează Aeroportul Internaţional „Transilvania”, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a arătat că în prezent se lucrează la o strategie în acest sens, care va fi prezentată opiniei publice în decursul lunii iulie 2018.

„Au fost lansate licitaţiile pentru studii de fezabilitate şi studii de prefezabilitate, care vor prezenta viziunea noastră cu privire la dezvoltarea aeroportului. Aceste studii vor fi gata în luna iulie, când vom face o prezentare succintă asupra acelor modalităţi de a dezvolta aeroportul pe termen lung şi pe termen scurt. Ceea ce este important, noi am cerut să existe mai multe variante, pentru că această aerogară este foarte greu de dezvoltat deoarece şi din partea sudică, şi din partea nordică, este între nişte clădiri care nu pot fi demolate. Trebuie să avem o viziune pentru viitor, ca să găsim soluţia cea mai optimă şi cea mai ieftină pentru dezvoltarea acestui aeroport, pentru că trebuie dezvoltată în continuare şi aerogara, trebuie dezvoltate şi spaţiile de parcare şi pentru a avea această viziune noi am comandat un studiu în baza căruia proiectanţii să ne prezinte mai multe variante şi după discuţii în Consiliul Judeţean o să decidem care variantă o vom folosi pentru anii următori. Bineînţeles, în baza acestui proiect este analizată şi oportunitatea de prelungire a pistei”, a subliniat Péter Ferenc.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: Primar mureșean, partidă de amor în aer liber cu o colegă, în timpul programului

Distribuie Primarul comunei mureșene Miheșu de Câmpie, Emil Casoni, a fost surprins de un grup …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.