Sancţiuni pentru responsabilul şantierului de pe Bulevardul 1918 nr. 231
6 iulie 2018Autorităţile locale din municipiul Târgu-Mureş au reacţionat cu promptitudine ca urmare a publicării articolului „Crimă cu premeditare” pe Bulevardul 1918 nr. 231? Pericol de prăbuşire mascat cu polistiren!”, în ediţia cotidianului Zi de Zi de miercuri, 4 iulie.
În aceeaşi zi, în jurul orei 9.30, şantierul a fost vizitat de reprezentanţi ai Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş, care au efectuat verificările de rigoare, prilej cu care au constatat lipsa autorizaţiei de construire pentru anveloparea energetică a blocurilor 229 şi 231.
Potrivit informaţiilor furnizate de Sergiu Papuc, viceprimar al municipiului Târgu-Mureş, ca urmare a controlului a fost dispusă oprirea lucrărilor, efectuarea unei expertize tehnice privind calitatea lucrărilor efectuate până în prezent, urmând ca în cazul în care experţii vor decide că lucrările nu corespund normativelor din vigoare să fie desfiinţate. Totodată, Direcţia Poliţia Locală Târgu-Mureş a aplicat o amendă în valoare de 3.000 de lei administratorului firmei de construcţii care la data controlului îşi desfăşura activitatea la adresa respectivă.
(Redacţia)
Lasă un comentariu