„Fii vigilent! Nu da ocazii hoţilor din buzunare!” Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 124 Vizualizări

„Fii vigilent! Nu da ocazii hoţilor din buzunare!”

La nivelul judeţului Mureş, poliţiştii de prevenire, alături de jandarmi şi poliţişti locali, derulează activităţi de informare a cetăţenilor în Campania cu mesajul: „Fii vigilent! Nu da ocazii hoţilor din buzunare!”

Aceştia preferă spaţiile restrânse, aglomerate, iar vara astfel de locaţii sunt mai des întâlnite decât în restul anului: concertele, festivalurile, litoralul, piscinele, ştrandurile, localurile fiind locurile frecventate de petrecăreţi şi infractori, deopotrivă.

„Hoţii sunt mai activi ziua, în mijloacele de transport în comun, mai ales la anumite ore, când lumea merge spre sau de la serviciu sau în anumite zile – cum sunt cele de weekend sau de sărbători, când se pleacă sau se vine din centrele universitare, dar şi în pieţe şi magazine. Se profită de oamenii grăbiţi sau obosiţi care nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur. În general, hoţii din buzunare şi genţi acţionează în grupuri de trei – cinci persoane, fiecare cu un rol bine stabilit. În timp ce unul crează o diversiune, atrage atenţia asupra lui, altul sustrage portmoneul, spre exemplu, şi îl dă mai departe, în aşa fel încât dacă este surprins, obiectul furat să nu mai fie la îndemâna lui. Hoţii se folosesc de haine, reviste, plase, ca să mascheze modul în care operează”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cum vă puteţi proteja în mijloacele de transport în comun?

– Când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră.

– Evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun, deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare.

– Poziţionaţi geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, imobilizată cu braţul!

– Dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun.

– Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun.

– Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi.

– Dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism sau luaţi un taxi.

– Dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE