Home / 2018 / iulie / 10

Arhive zilnice: 10 iulie 2018

0 262

Acţiuni de înlăturare a efectelor inundaţiilor din Vânători

Din cauza ploilor torenţiale, semnalate pe teritoriul comunei Vânători  în data de 30 iunie şi 8 iulie, s-a produs o viitură, care a dus la revărsarea pârâului Valea Cărbunarilor. Potrivit Biroului de Presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, au fost afectate 77 de gospodării şi 24 de locuinţe, 2 …

Citeste mai mult »

FOTOGALERIE: Cele 66 de „Tăceri” ale Doinei Mihăilescu

0 990

Galeria Art Nouveau a Uniunii Artiștilor Plastici Mureș găzduiește expoziția de artă plastică a artistei timișorene Doina Mihăilescu. Expoziția cuprinde 66 de lucrări, număr care coincide, întâmplător, cu vârsta artistei, și reprezintă tot atâtea ipostaze ale unei tăceri sacre și vibrante care se manifestă sub forme polimorfe, materializate din diverse …

Citeste mai mult »

Accident în Sâncraiu de Mureş

0 2,705

Un conducător auto în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, care se deplasa regulamentar pe aceeaşi direcţie de deplasare. Accidentul s-a petrecut …

Citeste mai mult »

UNTOLD 2018: Line-up-ul este completat de încă 130 de artiști

0 352

După confirmarea singurului show Black Eyed Peas din Europa în 2018 la UNTOLD, organizatorii festivalului completează lista cu alți 130 de artiști internationali dar și din România, care se alătura celorlalți anunțați deja printre care amintim: The Chainsmokers, The Prodigy, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Steve Aoki, Dimitri …

Citeste mai mult »

Coliziune pe strada Gurghiului din Reghin

0 2,031

Un conducător auto în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 59 de ani. Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului e Poliţie Judeţean Mureş, accidentul a avut loc luni, 9 iulie, …

Citeste mai mult »

Educație rutieră pe două roți la „Zilele Reghinului”

0 172

Parcul Tineretului din municipiul Reghin a găzduit marți, 10 iulie activitatea „Academia Velor”, proiect inițiat de Fondul Comunitar Reghin, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reghin în cadrul ediției din acest an a „Zilelor Reghinului”. Copiii, însoțiți de părinți, au fost invitați să  participe un scurt curs de introducere în …

Citeste mai mult »

Socializare, sport și bună dispoziție la „Zilele Reghinului”

0 441

Activitățile sportive din  cadrul „Zilelor Reghinului”,  reunite sub titlul „Sportacus”,  au fost găzduite de Sala de Sport din Parcul Tineretului, prilej de mișcare și sănătate pentru  tinerii sportivi reghineni. Ziua de marți, 10 iulie, a adus în cadrul evenimentelor „Sportacus” și un fapt inedit prin care, sportivii premiați în cadrul …

Citeste mai mult »

„Universitatea de Vară pentru Elevi”, la UMF Târgu-Mureş

0 355

Liga Studenților din Târgu-Mureș a publicat lista cu elevii care vor participa, în perioada 24 – 31 iulie 2018, la cea de-a VI-a ediție a îndrăgitului program „Universitatea de Vară pentru Elevi”. Organizat cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, proiectul este destinat liceenilor care au absolvit clasa …

Citeste mai mult »

Seară muzicală la superlativ, cu Opera Group Project

0 363

Muzica clasică începe să fie tot mai prezentă în spațiul cultural reghinean, dovadă stau ultimele concerte gustate de publicul reghinean, cel mai recent exemplu fiind seara de operă din cadrul Festivalului Internațional „Virginia Zeani” găzduită recent  de Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară”. Muzica clasică, cea de operă în special, …

Citeste mai mult »

România, reprezentată la Campionatul Mondial de Kendo de un student de la UMF Târgu-Mureş

0 535

Bogdan Sbârcea este student în anul III la Facultatea de Medicină, programul Medicină, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș. Pe lângă pasiunea pentru medicină și dorința de a desluși tainele acestei profesii, Bogdan are și o pasiune pentru kendo, cunoscută drept arta scrimei tradiţionale japoneze, un …

Citeste mai mult »