„Micii sanitari”, în premieră la UMF Târgu-Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 419 Vizualizări

„Micii sanitari”, în premieră la UMF Târgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș găzduiește, în premieră, în perioada 12 – 14 iulie, etapa națională a programului educațional „Micii sanitari”, la care vor participa 47 de elevi ai claselor II-IV din Târgu-Mureș, București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Oradea și Craiova. Participanții vor fi însoțiți și coordonați de peste 30 de studenți voluntari din cele opt centre universitare.
Organizat de Federația Asociațiilor în Medicină din România (FASMR), programul „Micii sanitari” constă în abordarea interactivă și atractivă a diferitelor domenii ale educației pentru sănătate. La nivel local, pe parcursul mai multor săptămâni, voluntarii le prezintă elevilor lecții despre alimentația sănătoasă, anatomie și fiziologie, igienă și măsuri de prim ajutor. La sfârșitul perioadei de predare, elevii susțin concursul, iar în urma punctajelor obținute, aceștia se califică în faza națională.
„Anul acesta, faza națională a concursului va avea loc la UMF Târgu-Mureș vineri, 13 iulie, la ora 10.00, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 18.00, în Sala I a Universității. Pe lângă concurs, copiii vor avea parte și de activități interactive, jocuri și seri sociale, în campusul UMF Târgu-Mureș”, se precizează pe Blogul UMF Târgu-Mureş.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE