Home / Slider / Bază sportivă de 2 milioane de lei, în pregătire la LPS “Szász Adalbert”

Bază sportivă de 2 milioane de lei, în pregătire la LPS “Szász Adalbert”

Distribuie

Primăria municipiului Târgu-Mureş a atribuit un contract în valoare de 2.065.595 lei, fără TVA, societăţii Astor Com SRL Târgu-Mureş, pentru proiectarea şi execuţia proiectului „Bază sportivă a Liceului cu Program Sportiv “Szász Adalbert”, informează www.licitatiapublica.ro.

Lipsă de spaţii exterioare amenajate pentru sport

Studiul de fezabilitate al proiectului a fost întocmit de SC Euro-Cons SRL Târgu-Mureş, este disponibil pe pagina web www.licitatiapublica.ro şi este structurat în 26 de pagini. Potrivit documentului, investiţia va fi realizată pe un teren aflat în proprietatea privată a Municipiului Târgu-Mureş, cu o suprafaţă de 11.537 metri pătraţi aflat în incinta Liceului cu Program Sportiv (LPS) “Szász Adalbert”, de formă neregulată trapezoidală, cu un culoar îngust de approximativ 50 de metri lungime şi 3 metri lăţime, care face legătura cu strada Mihai Eminescu.

“Ca majoritatea şcolilor din Târgu-Mureş, şi Liceul cu Program Sportiv “Szász Adalbert” se confruntă cu o lipsă de spaţii exterioare amenajate pentru sport. Există o lipsă şi de spaţiu fizic, imobilul fiind înconjurat de zone contruite şi de terenuri aflate în propietate privată, nefiind posibilă extinderea bazei sportive. Există o lipsă de dotări sportive exterioare, acestea rezumându-se la un teren de fotbal cu suprafaţă betonată, în stare avansată de degradare. Nu există dotări exterioare pentru atletism. Din lipsa unor dotări, elevii sunt nevoiţi să se antreneze la Baza Sportivă a Liceului “Bolyai Farkas”, aflat la o distanţă de 800 de metri. Nu există dotări exterioare pentru baschet. Ca urmare a celor descrise mai sus, orele de educaţie fizică şi sport pentru disciplinele de fotbal, baschet şi atletism se ţin în singura sală de sport existentă, folosită simultan de fiecare disciplină. Curtea şi terenul de fotbal sunt folosite rar la antrenamentele de fotbal”, susţin autorii Studiului de fezabilitate.

Terenuri de fotbal şi baschet, şi pistă de atletism

Totodată, autorii Studiului de fezabilitate consideră că “ar fi necesară realizarea a minim unui teren de fotbal, a unui teren de baschet şi a unei piste de atletism, luând în considerare disciplinele sportive funcţionale în prezent.”

Astfel, susţin reprezentanţii SC Euro-Cons SRL, pe termen mediu şi lung, prin realizarea investiţiei, LPS “Szász Adalbert” va deveni mult mai atractiv atât pentru copii, cât şi pentru procesul de învăţământ,

rezultând un program mai relaxat atât pentru cadrele didactice de specialitate sportivă, cât şi pentru elevi-sportivi.

“Prin realizarea bazei exterioare sportive se va rezolva probema acută de spaţiu pentru disciplinele sportive de echipă: baschet şi fotbal, şi parţial pentru atletism”, se precizează în document.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Voleibalistele de la CSU, învinse în trei meciuri

Distribuie În weekendul recent încheiat, voleibalistele de la CSU Târgu Mureș au disputat la Oradea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.