Componența Consiliului Județean Mureș, mandatul 2016-2020 Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2064 Vizualizări

Componența Consiliului Județean Mureș, mandatul 2016-2020

Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean, potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Consiliul județean este compus din consilieri județeni, aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile legii.

Numărul membrilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor județului, raportat de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile. Pentru că județul Mureș se încadrează în categoria între 500.001 – 650.000 de locuitori, numărul consilierilor este 35, inclusiv președintele și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Mureș.

Consiliul Județean se alege pe un mandat de patru ani, își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul Județean Mureș, legislatura 2016-2020, s-a constituit în 24 iunie 2016, și are în prezent următoarea componență: Aszalos Gavril (UDMR), Marius-Tiberiu Baciu (PNL), Ionela-Daniela Balaș (PNL), Dragoș-Tiberiu Bardoși, Bartha Mihály (UDMR), Eugen Bândea (PNL), Biró József-Attila (UDMR), Vasile Grigore Boloș (PSD), Brassai Zsombor (UDMR), Marius-Vasile Cerghizan (PNL), Alexandru Cîmpeanu (PSD), Ovidiu Dancu (PSD), Fülöp József (UDMR), Gergely Simion (PSD), Ioan Florin Gliga (PSD), Alexandru György (PNL), Ovidiu-Tudor Ilieș (PNL), Kedei Pál Előd (UDMR), Kolcsár Anquetil-Károly (UDMR), Kovács Mihály-Levente (UDMR), Kupás János (UDMR), Angela Moldovan (PSD), Ervin Molnar (PNL), Péter Ferenc (UDMR), Pokorny Vasile Ștefan (UDMR), Cosmin Pop (PSD), Nadia-Dinuca Rață (PNL), Aurelian Olimpiu Sabău-Pop (PSD), Ștefan Someșan (PSD), Szabó Albert (UDMR), Szabó Árpád (UDMR), Szigyártó Zsombor-István (UDMR), Bianca-Minodora Teth (PNL), Tatár Béla (UDMR), Cristina-Mara Togănel (PNL).

Consiliul județean îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții: a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean; b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului; c) atribuții privind gestionarea patrimoniului județului; d) atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine; e) atribuții privind cooperarea interinstituțională; f) alte atribuții prevăzute de lege.

Regula este că forul deliberativ județean se întrunește în ședință ordinară în fiecare lună, la convocarea președintelui consiliului județean. Însă acesta se poate întruni și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar.

Consilierii județeni pot iniția proiecte de hotărâre, în condițiile legii. Activitatea principală a aleșilor județeni se desfășoară în comisiile de specialitate unde sunt analizate și dezbătute toate proiectele de hotărâre înainte ca acestea să fie supuse votului plenului. De asemenea, consilierii județeni participă la ședințe și întâlniri cu reprezentanții celorlalte autorități publice și cu cetățenii de câte ori acest lucru este necesar.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE