Home / Interviu / INTERVIU. Larisa Dobrin, alias Luși, debutează în teatru la 19 ani: „De la 4 ani îmi doresc să devin actriță”
Larisa Dobrin își împlinește visul din copilărie (Foto: Andrei Vornicu)

INTERVIU. Larisa Dobrin, alias Luși, debutează în teatru la 19 ani: „De la 4 ani îmi doresc să devin actriță”

Distribuie

Larisa Dobrin, cunoscută mai bine ca Luși, are toate motivele să se considere pe drumul cel bun: proaspăta absolventă a clasei de Actorie a Liceului Vocațional de Artă Târgu-Mureș (clasa Anei Maria Galea) a avut în tot acest timp numeroase colaborări, a obținut locul I la Olimpiada Națională de Actorie în 2017, iar în prezent repetă la rolul care va constitui debutul ei propriu-zis pe o scenă de teatru profesionist.

Spectacolul „Semnale disperate către planeta Pluto“ de Elise Wilk (producție a Teatrului 3G) este regizat de Theo Marton și le are în distribuție, alături de Larisa Dobrin, pe Roxana Marian și pe Laura Mihalache.

Producția va fi prezentată în avanpremieră, în 26 iulie, pe scena Bastionului Măcelarilor din Cetatea Medievală.

M-am întâlnit cu Luși în timpul unei pauze de la repetiții ca să aflu mai multe despre ea, despre traseul ei de până acum, aspirații, pasiuni și, bineînțeles, rolul în care o vom vedea curând. Tânăra actriță mi-a mărturisit că se simte foarte privilegiată să debuteze într-o producție profesionistă la vârsta la care alții doar visează la asta.

Reporter: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Larisa Dobrin: Sunt foarte optimistă și muncitoare. Îmi iese mereu tot ce vreau să fac. Îmi place să văd ce-i mai frumos în orice, caut acel lucru, mai puțin în mine. Și cred că sunt o persoană complexă.

Rep.: Ai absolvit secția de Actorie a Liceului de Artă din Târgu-Mureș. Presupun că vrei să dai admitere la facultate tot la actorie.
L.D.: Da, o să dau admitere la Târgu-Mureș și la București.

Rep.: Ce activități ai mai avut în teatru până acum? Știu că ai fost destul de activă.
L.D.: Am fost în trupa Guga Junior și am avut spectacolul de improvizație cu Rareș Budileanu. Am mai jucat ca figurație specială în „Steaua fără nume” și în spectacolele făcute cu Guga Junior, „Want” și „Love is…”.

Rep.: Ai dat vreun casting pentru rolul din spectacolul la care repeți acum sau a venit la tine Theo Marton și ți l-a oferit?
L.D.: A venit la mine și mi-a zis că ar vrea să citesc rolul ăsta. Prima dată când am auzit de proiect și am aflat că o să joc cu Roxana și cu Laura, în regia lui Theo, eram foarte speriată, fiindcă e primul meu spectacol mai serios și mă gândeam că Doamne, poate că n-o să fac față, poate că n-o să fie bine. După care îmi spuneam că o să fie bine. Îmi place foarte mult să lucrez cu Theo. Mi se pare că cele mai multe lucruri le-am învățat de la el, chiar dacă n-am petrecut foarte mult timp împreună. Dar cât am fost la repetiții, m-a făcut să fiu acolo.

„Nu cred în personaje pozitive sau negative”

Rep.: Care e sentimentul să joci într-un spațiu așa de intim precum cel din Bastionul Măcelarilor?
L.D.: E foarte tare. Asta mi se pare cel mai mult, să joc într-un spațiu intim. Îmi place spațiul ăla foarte tare. Am jucat la un moment dat acolo, într-un spectacol în cadrul unui examen, și m-am simțit foarte bine. Mi se pare că acolo te poți conecta mai mult și mai bine la public.

Rep.: Spune-mi ceva despre rolul tău. În urmă cu câteva luni, după primele lecturi, mi-ai spus că nu-l înțelegi foarte bine.
L.D.: Înainte să înceapă proiectul făceam actorie mai mult intuitiv, fără să am o tehnică, dar Theo m-a învățat și acest lucru. În două săptămâni, de când am început să lucrăm mai mult, zici că îmi funcționează creierul altfel, îmi dau seama de alte lucruri, mi s-a schimbat și atitudinea pe scenă. Joc rolul unei copile abuzate în vârstă de 14 ani. E un personaj traumatizat, care ajunge să se simtă vinovat din mai multe motive, pe care le veți descoperi la spectacol.

Rep.: În ce-a constat dificultatea acestui rol până acum?
L.D.: Nu mi s-a părut dificil. La început, da, pentru că n-am găsit nici o chestie din mine care să mă facă să mă gândesc la personajul ăsta, dar ulterior mi-am amintit de câteva chestii din copilărie care sunt foarte apropiate de ce se-ntâmplă în text și nu-mi e greu deloc să înțeleg personajul.

Rep.: Ai vrea să joci în general personaje cu care să ai o minimă legătură personală sau să fie ceva complet diferit?
L.D.: Eu cred că găsești o minimă legătură cu absolut orice personaj. Și cred că nu poți să faci ca lumea un personaj dacă nu cauți în tine ceva din el.

Rep.: Crezi în personaje pozitive sau negative sau consideri că distincția asta e doar contextuală?
L.D.: Nu cred în personaje pozitive sau negative. Da, e contextuală diferența. Fiecare personaj are calități și defecte. Noi trebuie să înțelegem de ce anume face un personaj un tip de acțiune și de ce a ajuns într-un punct anume.

„Mă bucur foarte tare că m-am mutat în Târgu-Mureş”

Rep.: Care crezi că sunt cele mai importante calități ale tale, ca actriță în devenire?
L.D.: Niciodată nu m-am gândit la asta… Toate! (râde)

Rep.: Enumeră câteva.
L.D.: Sunt foarte deschisă. Muncesc mult, dar se poate și mai bine. Sunt o persoană foarte sensibilă. Empatizez foarte mult cu oamenii din jur și asta mă ajută pe scenă. Cel mai important pe scenă e să înțelegi tu ce faci și să dai mai departe. Cum sunt o persoană care empatizează puternic și simte foarte multe lucruri, mi-e foarte ușor să adun acele lucruri în mine și să le transmit mai departe.

Rep.: Dar nu te afectează și în sens negativ? Nu te vulnerabilizează?
L.D.: Uneori da, însă îmi place. Și dacă iau o chestie nașpa de la cineva, îmi place că m-am conectat cu acea persoană, și mă face să mă simt bine.

Rep.: Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în liceu, referitor la actorie?
L.D.: Am învățat să nu mă mai plâng din orice. Pe de altă parte, eu sunt foarte competitivă și când am ajuns la primul meu concurs, am luat mențiune și am fost foarte supărată din cauza asta, fiind obișnuită tot cu premii 1. Am învățat că e important să iei ce e bun din experiența respectivă și s-o folosești data următoare.

Rep.: Tu nu ești din Târgu-Mureş, te-ai mutat aici când erai mică. Cum a decurs acomodarea?
L.D.: Sunt din Vălenii de Munte, județul Prahova. Aveam 9 ani când am venit aici și, la vârsta aia e mult mai ușor să te acomodezi cu locurile noi. Îmi amintesc că atunci când m-am mutat aici aveam un jurnal și am scris în prima zi: Dragă jurnalule, nu am nici un prieten și sunt foarte supărată. Și-n a doua zi am scris: Dragă jurnalule, totul e bine, viața e frumoasă, am prieteni! Atâta de ușor mi-a fost să mă acomodez. A durat o zi să îmi fac doi prieteni, și gata. Mă bucur foarte tare că m-am mutat în Târgu-Mureş. E un loc în care eu trebuia să cresc.

Rep.: Spune-mi două lucruri care-ți plac la Târgu-Mureş și două lucruri care nu-ți plac.
L.D.: Îmi place Office-ul (râde). Și îmi mai place că, mai nou, oamenii au început să facă tot mai multe lucruri, mai multe evenimente, au luat inițiativă din mai multe puncte de vedere. Și ce nu-mi place e că nu prea ai unde să ieși și că te plictisești foarte repede. Trebuie să se-ntâmple ceva nou iarăși și iarăși, dar durează.

„Nu contează teatrul, contează oamenii de-acolo”

Rep.: Când erai mică ce îți doreai să devii?
L.D.: Actriță. De la 4 ani îmi doresc să devin actriță. Am mai avut gânduri între timp: la un moment dat mi-am dorit să devin spion și am mai vrut să fiu profesoară de geografie. Nu îmi place geografia și nu sunt bună la asta, dar îmi plăcea profa de geografie din generală și voiam să fiu ca ea. Dar altfel, am vrut să devin actriță.

Rep.: La ce teatre ți-ai dori să joci prin țară?
L.D.: Nu e neapărat că mi-aș dori să joc undeva în țară. Pentru mine, acum nu contează tare unde aș juca în țară, cât contează să am proiecte frumoase. Nu contează teatrul, contează oamenii de-acolo, cum mă fac să mă simt și ce scot din mine și cum evoluez eu în teatrul ăla.

Rep.: Ce fel de teatru îți place în general? Ai un anumit tip de spectacole preferat?
L.D.: Absolut orice. E teatru. Mai nou îmi place foarte tare și commedia dell’arte.

Rep.: Dar ce trebuie să conțină teatrul, din punctul tău de vedere, ca să spui că e un spectacol bun?
L.D.: Pentru mine contează foarte mult ce simt după un spectacol. Dacă mă face să-mi pun niște întrebări sau să primesc niște răspunsuri, e un spectacol bun. Nu mă interesează atât de tare scenografia sau decorul. Contează mai mult ce-mi transmit actorii și spațiul ăla și să simt ceva, rău sau bine.

Rep.: Ce pasiuni ai în afara teatrului?
L.D.: Dansez, citesc, mai lălăi câteodată pe-acasă, dar n-am voce foarte bună. Îmi place să îmbrățișez copacii. Îmi place să stau pur și simplu undeva singură și să mă uit în jurul meu. Eu sunt foarte agitată în generală și fug de colo-colo fiindcă simt mereu nevoia să fac ceva, și e foarte bine când stau singură și mă gândesc la chestii și văd lucruri din jurul meu.

A consemnat Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   
Loading RSS Feed

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.