Home / Eveniment / Duminica: J-day la Electric Castle!
Foto: EC Phototeam

Duminica: J-day la Electric Castle!

Distribuie

Weekendul a început la castelul Banffy cu soare și cu 48.000 de oameni veniți sâmbătă să descopere artiști, să își asculte muzica preferată și să participe la sutele de activități organizate peste zi în fiecare colț al festivalului.

Membrii trupei Kensington și-au început periplul la castel cu lecții de română, iar dacă pe parcursul concertului le-au mulțumit zecilor de mii de fani care au venit să îi asculte, până la final mulțumirile s-au transformat într-o declarație ce cu siguranță este reciprocă, un „Te iubesc!” spus românește întregului public care ne face să fim siguri că primul lor show în România nu va fi cu siguranță și ultimul, se anunță în cadrul unui comunicat emis de către organizatorii Electric Castle.

The Bloody Beetroots au fost una din surprizele serii, succesul de pe scenă fiind anticipat de cererea mare a fanilor de a se întâlni cu ei într-o sesiune privată de meet & greet: câștigătorii concursului au avut ocazia să discute cu trupa în culisele festivalului.

Subcarpați au demonstrat din nou faptul că o trupă din România nu trebuie să se simtă limitată de granițe – mulțimea imensă și diversă din fața scenei principale de la concertul lor a demonstrat clar că popularitatea trupei este cu adevărat internațională.

Castelul Banffy în sine s-a dovedit a fi una dintre atracțiile zilei; trupa islandeză Múm a dorit foarte mult să facă un tur al domeniului și al castelului. Cu toții s-au dovedit foarte interesați atât de istoria castelului în sine, cât și de legăturile familiei de foști guvernatori ai Transilvaniei cu istoria regiunii.


*
Ce definește un super-star? Fie că vorbim despre colaborarea cu alți artiști celebri, de concerte susținute cu ocazii precum Jocurile Olimpice sau jubileul reginei Elisabeta a II-a, despre numărul de piese ajunse no 1 sau despre implicarea în cauze umanitare și succes în televiziune, toate aceste posibile definiții i se potrivesc perfect lui Jessie J, capul de afiș al ultimei zile de Electric Castle.

Chiar și debutul ei a fost unul neobișnuit, cu piesa „Do it like a dude”, scrisă inițial pentru Rihanna; piesa a ajuns însă primul ei single și primul no 1, făcând apoi parte dintr-un album de pe care nu mai puțin de 6 piese au ajuns în top 10 UK, în premieră absolută pentru Marea Britanie. În luna mai, ea și-a lansat primul album după 4 ani, ceea ce înseamnă că în această seară la 21:30, pe scena principală Electric Castle, vom avea parte de cele mai noi piese marca Jessie J. Albumul numit „R.O.S.E.” păstrează elementul de inedit care i-a caracterizat cariera; Jessie J spune că e vorba de un album extrem de personal, „practic, e ca și cum aș cânta rânduri din jurnalul meu personal”, iar lansarea albumului nu a fost nici ea una obișnuită, piesele fiind lansate în patru etape.

Jessie J va fi urmată de un alt show care se anunță spectaculos, semnat de Nothing but thieves, una dintre cele mai tinere trupe din peisajul rockului alternativ („seniorul” trupei are 25 de ani). Nothing but thieves vin la castel cu piese de pe albumul cu numărul 2, „Broken Machine”, lansat anul acesta și cu care până acum au avut parte de concerte sold-out în nu mai puțin de 10 țări.

Line-up-ul zilei este completat de o ofertă generoasă de nume mari, care să facă ultima zi de Electric Castle cu adevărat un punct culminant, dintre care îi mai amintim pe Quantic, Dubioza Kolektiv, Tchami, San Holo și mulți, mulți alții.

Cei care ajung doar astăzi la Bonțida sunt încurajați să ia autobuzele puse la dispoziție de festival, cu plecări din Cluj-Napoca, de la Sala sporturilor „Horia Demian” și de la Iulius Mall, iar dacă aleg totuși să vină cu mașina personală să ia în calcul un timp mult mai mare decât cel necesar pentru a parcurge distanța într-o zi obișnuită, capacitatea drumurilor existente fiind limitată.

Pentru cei care își doresc ca distracția să nu se oprească, muzica și petrecerea vor continua până luni dimineață la ora 7 la Booha Mansion, în inima Electric Castle, și până la 9 dimineața pe scena Telekom Electronic Beats. Ultimul autobuz va pleca din Bonțida spre Cluj luni la ora 13, cu opriri în Piața Mărăști și la Sala sporturilor.

One last time for this year – See you at the castle!

(A.V.)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Bilanțul final al proiectului „Din grijă pentru tine”. Dr. Simona Gurzu: “Doar 30% din cei consultați au fost declarați sănătoși fizic”

Distribuie În intervalul 10-12 martie s-a derulat, la Târgu Mureș, proiectul „Din grijă pentru tine”, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.