Home / Administratie / Nadia Rață organizează o dezbatere pe tema fondurilor europene

Nadia Rață organizează o dezbatere pe tema fondurilor europene

Distribuie

Consilierul judeţean Nadia Raţă,  prim-vicepreședinte PNL Mureș, va organiza şi modera miercuri, 8 august – 2018, începând cu ora 17, în Sala de conferinţe a Hotelului Grand din Tîrgu-Mureş, dezbaterea cu tema „Fonduri Europene și Dezvoltare Regională”. La dezbateri vor participa Petru Luhan ‒ preşedinte, Comisia Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională, Partidul Naţional Liberal, care va prezenta programele de finanțare din fonduri europene (proiecte noi şi proiecte aflate deja în implementare) şi Tiberiu Gabriel Dobrescu ‒ preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Calificări, Ministerul Educaţiei Naţionale, care va vorbi despre platforma electronică pentru Educaţia Adulţilor ‒ EPALE şi cadrul european al calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Invitatul special al dezbaterii este Ludovic Orban, preşedintele PNL. La finalul evenimentului, participanții sunt așteptați să aibă un rol activ în dezbaterea pe marginea disfuncționalităților sistemului de accesare a fondurilor europene. (S. G.)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.