Home / Administratie / Proiecte de amploare pentru dezvoltarea Târnăveniului

Proiecte de amploare pentru dezvoltarea Târnăveniului

Distribuie

După o ședință ordinară calmă la sfârșit de lună iulie a Consiliului Local Târnăveni, edilul municipiului Sorin Megheșan s-a arătat mulțumit din punct de vedere al realizărilor și optimist în ceea ce privesc proiectele pentru următoarele luni ale anului în curs. Specificând faptul că demararea multor lucrări au avut loc cu întârziere din cauza deja binecunoscută, aprobarea bugetelor, care are loc abia la sfârșitul lunii februarie, primarul Târnăveniului a subliniat în cursul următorului interviu principalele realizări, a prezentat stadiul în care se află lucrările în curs, precum și proiectele pentru al doilea semestru a acestui an.

Rep.: Cum apreciați realizările la acest final de semestru?

Sorin Megheșan: Mă bucur să amintesc câteva dintre realizările importante în această perioadă. Am demarat lucrările pentru modernizarea Pieței de Zi „Avram Iancu”, unul dintre proiectele prioritare, care are termen de finalizare șase luni și dacă lucrurile merg bine, până la sfârșitul anului, cel târziu în luna ianuarie vom avea o piață modernă. Mă mai bucură de asemenea faptul că s-au început și lucrările de construire a noului bloc ANL, unde s-a trecut la construcția primului nivel peste fundație și unde câteva zeci de familii se vor muta în curând. Despre lucrări finalizate este greu de vorbit din momentul în care bugetul este aprobat la sfârșitul lunii februarie și pentru lucrări mai mari avem nevoie de câteva luni pentru a demara, cu toată documentația necesară.

Rep.: Este motivul despre care nu putem aminti finalizarea lucrărilor din cartierul Victoriei?

S.M.: Exact. Lucrările de asfaltare din cartierul „Victoriei” au fost finalizate, au fost schimbate capacele de canal și s-a turnat covor asfaltic, dar urmează lucrările din cartierul „1 Decembrie”-blocuri Seuca, lucrări care fac parte din același proiect.

Rep.: Care este următorul proiect din program?

S.M.: Este un nou proiect de amploare la Centrul Cultural Municipal, care urmează a fi unul dintre cele mai moderne edificii culturale din Transilvania. După cum decurg lucrările sper că până în toamna anului viitor să fie și aici finalizate lucrările.

Rep.: Mai aveți un alt proiect de amploare, Centrul Comercial Kaufland.

S.M.: Da, și acesta este un proiect important, care va da întregii zone o față nouă. În prezent se lucrează la demolarea ruinelor de pe spațiul viitoarei construcții, de pe locul fostei fabrici Cars, unde se va amenaja un centru comercial modern. Aici lucrările se află abia la început, deocamdată se demolează.

Rep.: O problemă mai veche este podul peste Târnavă. Care este situația acestuia?

S.M.: Este într-adevăr o problemă pentru noi. La proiectul înaintat în urmă cu câțiva ani nimeni nu a întrunit condițiile și totul s-a amânat din acest motiv. În aceste zile a fost înaintat un nou proiect. După ce va fi semnat contractul, există un termen de două luni pentru aprobare și șase luni pentru execuție. Sperăm ca dea această dată să putem atribui lucrarea și să ne putem apuca de lucru.

Rep.: În curând se preconizează dezvelirea unui bust

S.M.: Da este vorba despre bustul lui Romul Boilă, locuitor al Târnăveniului care a făcut parte din delegația pentru Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, fost senator și deputat, profesor universitar născut la Târnăveni. Dezvelirea acestuia va avea loc la 1 septembrie, dar nu cunosc autorul acestuia, de acest aspect se ocupă domnul Eugen Huruba, președintele Camerei executorilor din județul Mureș.

Rep.: Aveți o problemă cu înființarea Facultății de Medicină la Târnăveni.

S.M.: Este o problemă creată de Inspectoratul Județean Școlar, care ne obstrucționează acest proiect, pe care o voi ataca în instanță. Din păcate  nu am ajuns cu ei la un consens, de alocare a unui spațiu acestei instituții. Deși avem multe clădiri de-ale noastre, care se vor demola, pe care le putem aloca Universității „Dimitrie Cantemir” pentru înființarea acestei facultăți, trebuie să cerem acordul ministerului și a inspectoratului. Cu alte cuvinte, nu desființăm nicio școală, dorim să înființăm învățământ superior în locații unde nu mai este învățământ, clădirile sunt practic goale.

Rep.: Care a fost motivul disputelor pentru acordarea titlului de „Cetățean de onoare”?

S.M.: Articolul suplimentar preciza ca personalităţile cărora li se va acorda acest titlu să fie recunoscute și cel puțin pe plan național, dar s-a cerut ca cei nominalizați să poată fi recunoscuți și doar pe plan local. S-a rămas până la urmă la această formulare.

 

A consemnat Mihai VEREȘ


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Borbély László, sărbătoritul zilei

Distribuie Zi specială marți, 26 martie, pentru consilierul de stat mureșean Borbély László, coordonatorul Departamentului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.