Home / Slider / 24 de percheziţii într-un dosar de spălarea banilor

24 de percheziţii într-un dosar de spălarea banilor

Distribuie

Polițiștii din Mureş, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, efectuează 24 de percheziții în 5 județe, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de 500.000 de lei, prin săvârşirea infracţiunilor de achiziţie şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, peste limita admisă de lege, precum şi spălarea banilor. Conform unui comunicat emis de către Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, vor fi puse în executare 5 mandate de aducere.

La data de 1 august a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează 24 de percheziții în județele Mureş, Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna.

În fapt, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – iulie 2018, atât membrii unei grupări nestructurate de persoane, cât şi reprezentanţii unor firme ar fi produs alcool pe raza judeţelor Maramureş şi Satu Mare, fără a fi contorizat şi evidenţiat, după care l-ar fi transportat şi distribuit pe raza judeţelor Mureş, Covasna şi Braşov, fiind ulterior comercializat către beneficiarii finali.

Sumele de bani astfel realizate ar fi fost reintroduse în circuitul legal prin creditarea unor societăţi comerciale, prin achiziţia de imobile şi autovehicule, încercându-se a se ascunde natura provenienţei veniturilor şi crearea aparenţei de legalitate a activităţilor economice.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până la această dată, este de 500.000 de lei.

La percheziţii participă și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna, precum şi jandarmi din cadrul grupărilor de jandarmi mobile din Tîrgu Mureş, Braşov şi Cluj-Napoca.

(A.V.)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dorin Florea, întâlnire consultativă cu Horațiu Suciu? Ce a spus fostul primar

Distribuie Fostul primar al municipiului Târgu Mureș în perioada 2000-2020, Dorin Florea, a afirmat miercuri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.