A condus băut un moped neînregistrat şi a produs un accident Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 153 Vizualizări

A condus băut un moped neînregistrat şi a produs un accident

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea Suseni, în timp ce conducea un moped, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Accidentul s-a petrecut duminică, 5 august, la ora 00.38, pe DN 15 E578, pe raza comunei Suseni.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că  tânărul avea permisul de conducere suspendat, iar mopedul pe care îl conducea nu era înregistrat. Nu în ultimul rând, în urma testării cu etilotestul, tânărului i-a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE