Share
Home / Cultură / Sighișoara devine Capitala Interculturală a Europei la ProEtnica

Sighișoara devine Capitala Interculturală a Europei la ProEtnica

Au mai rămas doar două săptămâni până la începerea festivalului ProEtnica, Festival Intercultural Sighișoara, care se va desfășura în perioada 22-26 august 2018 conform declarației făcute pe site-ul municipiului Sighișoara.

Ediția a XVI-a a festivalului are loc în Anul European al Patrimoniului Cultural și propune o serie de manifestări inedite, menite să promoveze înțelegerea diversității culturale ca element definitoriu al identității europene.

Organizat de Asociația Centrul Educațional pentru Tineret Sighișoara în parteneriat cu Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) și Consiliul Județean Mureș, proiectul urmărește consolidarea păcii interetnice într-o societate pluralistă și democratică. Astfel, ProEtnica își propune să devină o Agora pentru exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea identităţilor etnoculturale din România, promovând dialogul intercultural și interacțiunea artistică pe plan european. În acest cadru, organizatorii evenimentului se bucură de participarea a 600 de reprezentanți ai minorităților naționale din România. În plus, continuând eforturile de internaționalizare a festivalului este salutară prezența minorității naționale a sorabilor din Germania.

Activități pe toate gusturile în diverse locații

Festivalul va cuprinde momente de dans și muzică tradiționale, susținute de peste 50 de ansambluri ale grupurilor etnice,  care vor putea fi urmărite pe scena amplasată în Piața Cetății. De asemenea evenimentul conține și o secțiune științifică, în cadrul căreia vor avea loc prelegeri, lansări de carte și discuții pe teme relevante pentru minoritățile naționale. Acestea se vor desfășura în Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighișoara. Nu vor lipsi serile de film ce se vor proiecta la Centrul Național de Informare Turistică. În aceeași locație se va organiza și expoziția comună de artă, care reunește lucrări ale artiștilor contemporani din rândul minorităților naționale. Expoziția de artă contemporană „Imaginile diversității” realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) va putea fi vizitată la Turnul Fierarilor. Vizitatorii sunt încurajați să descopere și standurile meșteșugărești și de prezentare ale organizațiilor participante, precum și să se implice în cadrul atelierelor interactive desfășurate în fața scenei.

Invitați speciali: Maia Morgenstern și Farfarello

Serile festivalului Proetnica se vor încheia cu o serie de concerte susţinute pe scena din Piața Cetății, de către formaţii şi interpreţi apreciaţi atât în ţară, cât şi în străinătate: Maia Morgenstern, Bucharest Klezmer Band și Ionuț Galani. Seara de sâmbătă este de neratat datorită concertul trupei Farfarello, care îi reunește în jurul lui Mani Neumann pe Ulli Brand, Ioji Kappl și pe Ovidiu Lipan Țăndărică.

Acest festival  își propune să realizeze un punct de întâlnire a minorităților naționale, dar și o punte care să-i apropie de populația majoritară, astel încât să poată avea loc un dialog intercultural veritabil. Descoperirea patrimoniului cultural al celor 20 de minorități din țara noastră le permite să aducem la viață moto-ul Uniunii Europene Unitate în diversitate  .

Proiectul este susținut de către Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României și Consiliul Județean Mureș, în calitate de parteneri, precum și de către Ministerul Culturii și Identității Naționale și Municipiul Sighișoara, în calitate de finanțatori. Evenimentul se bucură și de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania București, Institutul Cultural Român din cadrul Guvernului României, Institutul pentru Relații Externe din Stuttgart (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart) și Ministerul pentru Știință, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Atragerea banilor europeni, prioritate pentru liberali

Săptămâna trecută a avut loc o dezbatere privind fondurile europene și cum acestea pot contribui …

Share
Share

Newsletter Zi de Zi

Te-ai abonat cu succes!