Share
Home / Slider / Arme deţinute ilegal, descoperite în urma unei percheziţii

Arme deţinute ilegal, descoperite în urma unei percheziţii

Trei arme de tir sportiv, o arbaletă și aproximativ 1.900 de diaboluri deținute în mod ilegal, au fost descoperite de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în urma unei percheziții domiciliare.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, la data de 9 august, poliţişti specializaţi din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureș, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuința unei persoane despre care existau date că deține în mod ilegal arme. Cu această ocazie au fost identificate și ridicate în vederea confiscării trei arme de tir sportiv cu aer comprimat, o arbaletă și aproximativ 1.900 de diaboluri.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că armele şi muniţia ar fi fost aduse dintr-o ţară a Uniunii Europene. Un bărbat de 41 de ani, din comuna Cuci, a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore de către poliţiştii mureşeni. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş”, se menţionează în comunicatul remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

14 kilometri din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu-Mureș vor fi deschişi circulației!

O secțiune în lungime de 14 kilometri din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu-Mureș (A3) va …

Share
Share