Peste 800 de poliţişti mureşeni, la datorie de Adormirea Maicii Domnului Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 198 Vizualizări

Peste 800 de poliţişti mureşeni, la datorie de Adormirea Maicii Domnului

Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În perioada 15 – 19 august, se vor afla la datorie peste 800 de poliţişti mureşeni de la ordine publică, de la rutieră, de la transporturi, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

„Cei peste 800 de poliţişti vor acţiona cu peste 400 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare”, au transmis reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la mânăstirile din Sânmartinu de Câmpie şi Recea.

„Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, aproximativ 150 de poliţişti rutieri vor acţiona pe nouă de tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, şapte aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Sovata, Sighişoara, Lunca Bradului. Totodată, poliţiştii de la transporturi vor acţiona pe trenuri de călători, în staţiile şi triaje de cale ferată”, se menţionează în comunicat.

Pentru a vă bucura timpul liber și sărbătoarea religioasă, poliţiştii vă recomandă:

– În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!

– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!

– Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!

– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!

– În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Recomandări pentru conducătorii auto:

– Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

– Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

– Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

– Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

– Pietonilor le recomandăm să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE