Profitați în august de pepenele roșu! Sanatate
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 121 Vizualizări

Profitați în august de pepenele roșu!

În luna august găsim la fiecare pas la un preț accesibil acest fruct zemos, sănătos și delicios. Pe lângă dulceața sa irezistibilă care îl face de nelipsit de pe mesele noastre, pepenele roșu are multe alte proprietăți nutritive.

În primul rând, în această caniculă, deliciosul pepene ne hidratează, fiind 92% apă. Plin de apă, are foarte puține calorii (30 kcal la 100 grame), fiind în schimb bogat în antioxidanți, vitamina A, C, E, D, B6, B12, niacină, tiamină, acid pantotenic, dar și diverse minerale precum fier, calciu, magneziu, mangan, potasiu, fosfor, zinc sau seleniu. Nu trebuie uitat licopenul (care se găsește și în roșii), cunoscut pentru proprietățile sale anti-cancerigene, în special cele care au legătură cu sistemul digestiv. Același licopen scade colesterolul și tensiunea arterială, îmbunătățind astfel sănătatea inimii, dar și protejând organismul împotriva radicalilor liberi.

Conținutul ridicat de potasiu ajută la prevenirea formării pietrelor la rinichi, dizolvându-le prin reducerea concentrației de acid uric în sânge.

Pentru cei aflați la dietă, pepenele roșu este un aliment recomandat, conținând 1 g de fibre, 10 g de zahăr și 1 g de proteine, fără nici o urmă de grăsimi, iar datorită vitaminelor A și C este foarte bun în îmbunătățirea aspectului pielii și părului, reparând și întărind.

Pentru cei care doresc să se destindă cu un cocktail răcoritor la sfârșitul zilei, avem o rețetă de mojito de pepene roșu care nu vă va dezamăgi:

Ingrediente (4 porții): 20 frunze de mentă, 2 lingurițe de zahăr brun, 130 ml suc de lămâie proaspăt stors, 200 ml de rom, 300 ml de pepene roșu (fără semințe) făcut pireu în blender. Amestecați toate ingredientele într-un shaker și turnați peste pahare cu gheață. Ornați cu frunze de mentă.

Profitați cât mai aveți ocazia de acest fruct minunat, nu veți regreta!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE