FOTO: Flash mob, cu emoție, în amintirea Marii Uniri Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 177 Vizualizări

FOTO: Flash mob, cu emoție, în amintirea Marii Uniri

Ediția SIMFEST din acest an celebrează totodată Centenarul Marii Uniri, iar prima zi a Festivalului a culminat printr-un flash mob în care imaginea, sunetul, gândul și emoția s-au contopit în Piața Teatrului, în inimile a peste 100 de oameni. Evenimentul a marcat 102 ani de la întoarcerea armelor, la ordinul Regelui Ferdinand, moment crucial pentru realizarea, doi ani mai târziu, a idealului Marii Uniri.

Toată lumea iubește momentele surprinzătoare. Ele condimentează viețile noastre și adaugă un strop de culoare unei zile de luni. Când începutul de săptămână coincide cu debutul unei noi ediții, aniversare, a Festivalului SIMFEST, momentul devine cu atât mai special.

Steeve Teers, realizatorul britanic de filme documentare, a început prin a povesti despre experiența sa în România: „M-am îndrăgostit de România din momentul în care am ajuns aici, acum douăzeci de ani. Filmam în București, în Centrul Istoric. A fost fascinant. Pe urmă am continuat să vizitez locuri din România și astfel am început să iubesc sălbăticia și frenezia țării. Iar Marea Unire pentru mine este importantă și cred cu tărie că nu ar trebui să existe granițe. Cred că oamenii ar trebui să aibă libertatea să călătorească oriunde.”

Tenacitatea liderilor și a elitelor românești, care au întreprins toate cele necesare pentru ca Unirea să devină realitate, ne oferă astăzi posibilitatea de a fi împreună după 100 de ani de la marele eveniment. Am putut simți mult mai aievea evenimentele petrecute în urmă cu secol prin actori ai Teatrului Național din Târgu Mureș care au întruchipat câteva din personajele marcante ale acelei perioade.

„Regina Maria este unul dintre cele mai faimoase personaje istorice. Cumva, nu întâmplarea face ca în vara aceasta am ajuns în Bulgaria, unde am stat în zona castelului, lângă faimoasele grădini ale reginei? Însă nu mi-a fost greu să interpretez personajul, căci iubesc însemnările ei și firea sa puternică. Omul potrivit la timpul potrivit, în acea vreme. Deși nu are naționalitate română, ea a adoptat țara aceasta, iar țara a adoptat-o pe ea”, a declarat actrița Elena Purea.

Bas-baritonul Marius Goșa de la Opera din Timișoara a intonat Imnul național în cadrul flash mob-ului. „Nu ne putem găsi o traiectorie în viitor fără a ne simți trecutul nostru. Mi-a fost greu să mă pregătesc pentru acest eveniment din cauza mesajului, căci am fost eu, cu pieptul deschis, românul Marius Goșa, și nu cântărețul de pe scenă.”

Actorul Liviu Pancu s-a declarat la fel de încântat de eveniment: „Mă bucur că această idee a unui flash mob se întâmplă și de asemenea mă bucur de inițiativă. Cred foarte tare în regenerarea poporului și în spiritul românesc.”

Cu ce sentimente am rămas după flash mob? Ei bine, cu energie pozitivă, cu un strop de încredere și un sentiment de apartenență și, mai ales, cu credința în viitorul țării a cărei unire s-a înfăptuit în urmă cu 100 de ani. Astfel, acest eveniment ne face pe fiecare în parte să privim asupra istoriei noastre, iar Centenarul Marii Uniri să răsune în mințile și inimile oricărui om care simte românește.

Rebeca COJOCARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE