Gestionarea urşilor din Mureş, scăpată de sub control? Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1195 Vizualizări

Gestionarea urşilor din Mureş, scăpată de sub control?

Pentru aceste animale, fondurile de vânătoare au cerut derogare de împușcare de la Ministerul Mediului, fiindcă în acest an s-au înregistrat 71 de cazuri de pagube în județul Mureș, la gospodăriile oamenilor, respectiv la culturile de pe câmp. Pagube au mai fost provocate și în 30 de cazuri de mistreți și în trei de lupi, dar aceste animale nu au cotă de vânătoare în România.

Atacuri în toate zonele judeţului

Dovadă că numărul urșilor a crescut foarte mult, peste limita de sustenabilitate a pădurilor din județ este faptul că ei atacă mai nou atât în zonele de munte, cu toate satele de acolo, cât și în zone precum Viișoara și Apold dimprejurul Sighișoarei, a informat ieri directorul executiv al Agenției de Protecția Mediului Mureș, Dănuț Ștefănescu, la ședința Colegiului Prefectural.

El a adăugat că, pe lângă urșii periculoși, a propus pentru acest an Ministerului Mediului o cotă de vânătoare de 100 de exemplare, din care până acum nu s-a aprobat împușcarea niciunui urs.

”S-au cerut, de către fondurile de vânătoare, derogări din cota de intervenție a Ministerului Mediului, s-au obținut 13 autorizații de eliminare a urșilor, însă doar 4 au fost împușcați. Aceste fonduri de vânătoare spun că nu au mai găsit acei urși și nu au putut să îi împuște. Această creștere a pericolelor create de urși se manifestă de un an jumătate-doi, de când a fost interzisă, de un fost ministru al Mediului, vânătoarea la urși. Până atunci se dădeau, anual, 60-70 de derogări pentru vânat și se menționea un oarecare echilibru al populației”, a arătat Ștefănescu.

Ce spun vânătorii

Șeful Fondului de vânătoare din zona Livezeni – Păsăreni – Acățari, Vasile Silaghi, îl contrazice pe Dănuț Ștefănescu, spunând că urșii nu pleacă din zonele de hrană în care s-au obișnuit. El afirmă că a primit o cotă de doi urși pentru extragere și i-a eliminat prin împușcare pe amândoi. Vasile Silaghi atrage atenția că în condițiile creșterii necontrolate a populației de urși bruni, și în județul Mureș există oricând pericolul să se repete evenimente precum cele din județele Harghita și Covansna, cu oameni atacați de urs.

”Noi am primit două avize de împușcare și i-am extras pe amândoi. Ar trebui să fie doi, maxim trei dar există  între 15 și 20 de urși în zona Corunca, Acățari, Livezeni. Sunt povești, minciuni că vânătorii ezită să îi împuște, că urșii pleacă din zonele lor. Ei sunt acum la hrană, aici în zona câmpiei, nici iarna nu pleacă. Eventual nu îl vede, ca acum dorm în floarea soarelui, în porumb, deci e foarte greu de observat. El pleacă eventual la frig spre munte, dar nu pleacă toți”, a declarat Silaghi.

Potrivit Agenției de Protecția Mediului Mureș, nu există vreo zonă din județ în care ursul să nu-și fi făcut apariția, din păcate și în zona de câmpie a județului, zonă nespecifică. Au observat și târgumureșenii de vreo doi ani, apărând urși în zona Platoului Cornești. Astfel, Dănuț Ștefănescu estimează existența unui număr de aproximativ 1.000 de urși în județul Mureș, iar în țară cifrele variază în jurul a 10.000 de exemplare. Directorul APM Mureș a arătat că Ministerul Mediului are depus un proiect de obținere de fonduri europene, pentru inventarierea și ciparea urșilor din țară și atunci se va putea vorbi de un număr real de exemplare al acestul animal.

V. OANCEA

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE