Deschiderea noului an școlar la Liceul Vocațional de Artă Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 679 Vizualizări

Deschiderea noului an școlar la Liceul Vocațional de Artă

În 10 septembrie, de la ora 10:00, a avut loc deschiderea anului școlar pentru ciclul primar și cel gimnazial al Liceului Vocațional de Artă, urmând ca la ora 13:00 să apară și liceenii.

„Salutăm cu drag micii viitori artiști, elevii generației ce urmează în fața cărora se deschide o lume minunată, luminată de bazele armoniei și creativității care vor fi îndrumați de dascălii care le vor veghea îndeaproape pașii. Vă dorim un an nou fericit, o lume minunată așa cum ne-o dorim cu toții” cu aceste cuvinte a deschis festivitatea prof. Veer Renata Claudia, directorul Liceului Vocațional de Artă.

În anul 2018-2019, există tot mai mulți elevi dornici să descopere tainele artelor plastice, a arhitecturii, a educației muzicale de specialitate, a artei actorului. Noul an școlar a început cu 42 de clase cu predare în limba română și limba maghiară, desfășurându-și activitatea în două schimburi, având un total de elevi încriși de 964 la acest început de an. Conform spuselor doamnei director adjunct, prof. dr. Aved Eva, pe lângă foarte multe alte activități, la olimpiadele naționale de specialitate, anul trecut elevii Liceului de Artă au obținut trei premii I, cinci premii II, un premiu III și trei mențiuni.

A transmis câteva cuvinte de încept de an ca să asigure părinții de siguranța copiilor lor și Sînmărtean Andreea, agent principal Inspectorat Județean de Poliție Mureș. „Suntem într-un moment emoționant, un moment în care după o bine-meritată vacanță, copiii se gândesc că vor ajunge într-un loc care le va oferi o lume a cunoașterii, a experiențelor, chiar dacă de astăzi vin diminețile în care se vor trezi mai devreme. Începem un nou an școlar împreună, elevi, cadre didactice, părinți, polițiști în care ne dorim ca după emoția de astăzi, colaborarea școală-poliție-familie să reînceapă cu implicare și încredere  astfel încât eforturile noastre să le asigure copiilor un mediu sigur. Vă asigurăm că vă vom fi alături, în apropierea unităților de învățământ, pe traseele către școală și spre casă. Vom concepe și desfășura programe și activități de informare și prevenire, vom fi la întâniri cu elevii și le vom spune cum să acționeze atunci când sunt puși în situații dificile pe stradă, la școală, când sunt singuri acasă sau când folosesc internetul. Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de colaborare ca parteneri în procesul de educație ” a precizat aceasta.

Rată de promovabilitate la BAC de peste 85%

Elevii Liceului Vocațional de Artă se pot mândri cu multe realizări, atât în timpul studiilor, cât și la încheierea acestora. „Anul încheiat am reușit să dezvoltăm parteneriate, proiecte educaționale, am promovat imaginea școlii prin participarea elevilor la olimpiade, concursuri, competiții, activități extra-curriculare cu rezultate deosebite. Ne mândrim cu integrarea absolvenților în proporție de 80% în învățământul superior de artă din țară și străinătate, având un procent de promovabilitate bun de peste 85% la examenul național de bacalaureat” a precizat directoarea Veer Renata Claudia. Tot ea a ținut să mulțumească Parohiei romano-catolice pentru finalizarea lucrărilor de renovare a fațadei clădirii, declarată monument istoric, care cu o tradiție de aproape 70 de ani în spațiul cultural, găzduiește azi elevi din întreg județul nostru și nu numai.

Într-o pauză de la prelegeri, elevii claselor I A și B, acompaniați de elevii de la specializarea muzică din clasele mai mari, au oferit un spectacol pe cinste, interpretând cu candoare în grup piesa „O lume minunată” și imprimând zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți.

Prof. dr. Ioana Nemeș a avut și ea câteva cuvinte de spus în întâmpinarea noul an școlar. „Să nu pierdem din vedere esențialul: copiii sunt cea mai importantă investiție a noastră, părinților, dascălilor, autorităților locale. De aceea termenul de investiție trebuie asumat în sensul său foarte larg. Stimați părinți, orice copil are dreptul să fie extraordinar. Dar pentru a atinge excelența, are nevoie de satisfacerea nevoilor de bază pe care dumneavoastră trebuie să le oferiți. Să nu uitați că școala ajută, nu garantează spectrul tuturor calităților necesare. Lucrurile esențiale, necesare în viață, acasă se învață” a concluzionat ea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE