Share

Home / Cultură / „Soț de vânzare”, la Sala Mică
Dan Rădulescu e prins la înghesuială (Foto: Cristina Gânj)

„Soț de vânzare”, la Sala Mică

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu Mureș va susține miercuri, 19 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Mică o nouă reprezentație stagională a spectacolului „Soț de vânzare” de Mihail Zadornov, în traducerea lui Ion Vântu.

Regia spectacolului îi aparține lui Csaba Varga, iar din echipa artistică a spectacolului fac parte scenografa Măriuca Ignat și coregraful Attila Bordas. Din distribuiția spectacolului fac parte actorii Dan Rădulescu, Bianca Fărcaș și Ale Țifrea/Emilia Banciu.

„Soț de vânzare” este o comedie a zilelor noastre şi spune povestea unui cuplu aflat în pragul aniversării a douăzeci de ani de căsnicie. Totul mergea bine, când un personaj misterios sună la ușa acestora şi le face o propunere greu de refuzat. Ce întorsătură iau lucrurile de acum încolo şi cum vor reuşi cele trei personaje să treacă peste această etapă a vieţii lor urmează să aflați în spectacolul „Soț de vânzare”.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Casieria din incinta Teatrului de marți până vineri, între orele 9:00 și 15:00, și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau la numărul de telefon 0365.806.865, și la Agenția de Bilete din incinta Palatului Culturii, de marți până vineri, între orele 12:00 și 17:30, sau la numărul de telefon 0372.951.251.

Bilete și abonamente online pot fi procurate accesând portalul www.biletmaster.ro.

(A.V.)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Orb de mină”, de Székely Csaba, spectacol invitat la Teatru Studio

Teatrul Andrei Mureșanu și Teatrul independent Osonó invită publicul târgumureșean la spectacolul „Orb de mină”, …

Share
Share