Home / Cultură / Mai sunt două zile până la Bookfest Tîrgu Mureș! Program updatat!

Mai sunt două zile până la Bookfest Tîrgu Mureș! Program updatat!

Distribuie

Salonul de Carte Bookfest revine la Tîrgu Mureș de pe 20 și până pe 23 septembrie cu unii dintre cei mai renumiți autori și cele mai bune prețuri la cărțile anului 2018.

Andreea Paul, Mona Muscă, Simona Tivadar, Tatiana Niculescu, Marius Oprea, Marian Voicu, Bogdan Răileanu, Laura T. Ilea, Kocsis Francisko, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu sunt doar câteva dintre numele cu care vă puteți întâlni la Bookfest Tîrgu Mureș, ediția a V-a.

Va avea loc un concert extraordinar de folk Ducu Bertzi chiar în prima zi de Bookfest Tîrgu Mureș.

Cea de-a cincea ediție a Salonului de Carte Bookfest Tîrgu Mureș va avea loc în perioada 20 – 23 septembrie. Ca și în anii precedenți, evenimentul se va desfășura la Teatrul Național, iar intrarea publicului va fi liberă.
În cele patru zile ale salonului, vizitatorii vor fi întâmpinați cu oferte promoționale la cele mai noi volume, cărți pentru copii și auxiliare școlare. Nu vor lipsi nici lansările de carte și sesiunile de autografe la care vor lua parte unele dintre mai importante personalități ale literaturii române actuale.
Publicul este așteptat cu o ofertă de circa 50.000 de volume pentru toate vârstele și gusturile de câteva dintre cele mai importante edituri din țară: Polirom, Humanitas, RAO, Corint, Curtea Veche Publishing, Nemira, Litera, ALL, ART, Niculescu, dar și librari și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) sau Libris Tîrgu Mureș.

Marius Oprea are Securitatea în vizor

Ca și la precedentele ediții, Bookfest Tîrgu Mureș începe cu un concert al unui nume „cu greutate” din muzica românească. „Omul cu chitara”, Ducu Bertzi, este invitatul special al primei zile de Bookfest Tîrgu Mureș pentru un concert extraordinar, care va începe la ora 19.00 și la care sunt așteptați toți cei care apreciază muzica folk, care au încă sensibilitate lirică și pe care Ducu Bertzi promite să nu-i dezamăgească.
Fostul președinte al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului, Marius Oprea, este așteptat la Bookfest Tîrgu Mureș vineri, 21 septembrie, de la ora 16.30 pentru un eveniment dual consacrat cărților sale care tratează trecutul recent al României. „Moștenitorii Securității” (volum apărut la editura Polirom în ediția a II-a, revizuită și adăugită) și „Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea” (apărută la editura Corint) sunt cele două cărți despre care Marius Oprea le va vorbi celor interesați.

Simona Tivadar și profesionalismul în nutriție

Seria de evenimente speciale de sâmbătă, 22 septembrie, este deschisă de Editura Humanitas, care ne invită începând cu ora 12.00 la două lansări ale unor tineri autori de ficțiune, publicați în seria „Scriitori români contemporani”: Bogdan Răileanu, cu volumul „Dinții ascuțiți ai binelui” și Laura T. Ilea, autoarea cărții „Cartografia lumii de dincolo”, în prezența celor doi autori. Tot editura Humanitas este cea care propune publicului să abordeze într-o manieră mai relaxată un capitol extrem de spinos pentru mulți: nutriția. Medicul Simona Tivadar este cea care, de la ora 13.00, va prezenta volumul „Medicină, nutriție, bună dispoziție”, o abordare profesională, dar pe înțelesul tuturor, a problemelor legate de acest domeniu.De la ora 13.30, jurnalistul Marian Voicu va fi protagonistul a două evenimente consacrate cărților sale. „Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism” este volumul lansat în vară la Bookfest și care ajută cititorii să înțeleagă mai bine mecanismele comunicării care domină societatea actuală. Apoi, volumul colectiv „Vin rușii!” propune cinci perspective – una fiind a lui Marian Voicu – asupra unei „vecinătăți primejdioase”, după cum o numesc autorii.
Tatiana Niculescu, care reconstituie neobosită viețile unor personaje celebre în volume de docu-ficțiune cu larg succes de public, vine la Tîrgu Mureș cu cea mai recentă carte, consacrată lui Arsenie Boca, „Ei mă consideră făcător de minuni”, care va fi prezentată de la ora 14.30.
Cosmin Bumbuț și Elena Stancu vor prezenta la ora 15.00 volumul „Acasă, pe drum. 4 ani teleleu”, apărut la editura Humanitas, care conține o suită de întâmplări emoționante, revelatoare și surprinzătoare despre țara noastră, într-o prezentare grafică deosebită.

Autor local în premieră națională: Kocsis Francisko

Editura Polirom este cea care încheie într-o notă de ficțiune de sorginte locală ziua de lansări la Bookfest cu Kocsis Francisko, fost redactor-șef adjunct al revistei Vatra, care acum debutează la editura Polirom cu „Un roman într-o gară mică”, un volum de proză mozaic, care readuce la viață personaje și întâmplări din alte vremuri și din alte lumi. Cartea va fi prezentată de la ora 17.00, proaspăt ieșită de la tipar, special pentru această ediție Bookfest Tîrgu Mureș.

Tot editura Polirom este promotoarea evenimentului special de duminică, de la ora 12.00, când Andreea Paul vine să prezinte volumul „Forța civică a femeilor”, al treilea dedicat segmentului feminin din România contemporană. Nu mai puțin de 100 de femei sunt coautoarele acestui volum care, după cum spune editura, „își concentrează atenția asupra unei conștiințe feminine treze, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună”. La eveniment va fi prezentă și Mona Muscă, fost ministru al Culturii.

Programul complet al evenimentelor, cât și cele mai recente modificări pot fi găsite pe site-ul www.bookfest.ro.

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi cuprins între orele 10.00 și 20.00 în toate cele patru zile ale Salonului.

Salonul de Carte Bookfest Tîrgu Mureș este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.

Parteneri: Consiliul Local Tîrgu Mureș, BBImage, Mureș Mall.

Parteneri media: Hotnews.ro, Zi de zi Mureș, Punctul.ro, Zile și Nopți Mureș

Bookfest este cel mai important Salon de Carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu Mureș, Brașov, dar și în Republica Moldova, cu trei ediții la Chișinău. În 2018 Salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Statele Unite ale Americii, iar printre personalitățile prezente s-au numărat Sarah Kennedy, Sucheta Rawal, Tara Skurtu și Domnica Rădulescu. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: Primar mureșean, partidă de amor în aer liber cu o colegă, în timpul programului

Distribuie Primarul comunei mureșene Miheșu de Câmpie, Emil Casoni, a fost surprins de un grup …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.