23 de „clepsidre înaripate”  își deschid inima și sufletul la Biblioteca Județeană Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 169 Vizualizări

23 de „clepsidre înaripate” își deschid inima și sufletul la Biblioteca Județeană

Autoarea Liliana Moldovan revine în atenția cititorilor cu un nou volum,  o antologie a autorilor cu dizabilităţi din România intitulată „Clepsidre înaripate” care va fi lansată miercuri, 26 septembrie, ora 17:00 la Biblioteca Județeană (etajul III).

„Ideea publicării unui volum care să reunească creațiile literare ale unor autori români cu dizabilități face parte dintr-un proiect mai amplu pe care l-am început cu câțiva ani în urmă, motivată fiind de necesitatea dezamorsării mentalităților în privința capacității persoanelor cu nevoi speciale de a se intergra în societate și de a cotribui la bunul mers al lumii. Trist este că în societatea românească se poartă încă reflexele medievale în privința ideii de dizabilitate; revoltător este că, deși avem legi care acordă anumite drepturi persoanelor cu nevoi speciale, ele nu sunt respectate, dimpotrivă, sunt tratate cu dispreț, așa cum, de multe ori, cetățenii cu dizabilități sunt așezați la marginea societății și tratați ca atare. În realitate, cea mai mare parte dintre ei au capacitatea de a-și depăși limitele și de a învinge prejudecățile, prin inteligență, perseverență și, de ce nu, prin creații literare remarcabile. Mărturie stau în acest sens creațiile celor 23 autori prezenți în această antologie. Ei sunt de vârste diferite și au experiențe literare variate, unii dintre autorii prezenți în volum sunt scriitori consacrați, apreciați atât de critici, cât și de publicul cititor, alții au debutat cu prilejul acestei antologii sau au fost publicați doar online”, afirmă autoarea cărții Liliana Moldovan.

„Sunt modele de viață exemplare”

Protagoniștii antologiei coordonate de Liliana Moldovan sunt Noni, Mihai Babei,  Estera Bălan, Valentin Bălan, Ramona-Maria Bochie, Nina Caba, Valeriu Borșan, Nicoleta Ioana Chiș, Dana Camelia Dascălu, Maria Elena Deac, Georgian Sorin Ionescu, Lidia Leahu, Lucian Ioan Mărginean , Mihaela Mihăescu, Liliana Moldovan, Liana Emanuela Oneț, Rodica Mihaela Pasere, Andreea Rozsnay , Mihai Rujoiu, Niculina Adriana Sîrbu, Ana-Mihaela Stancu , Magdalena Dorina Suciu, Mariana Ţîbulac-Ciobanu și Georgeta-Andreea Văduva.

„Autorii, care au decis să participe la realizarea acestui volum colectiv, se află pe trepte diferite în cadrul piramidei valorilor literare. Mult mai important este că ei sunt oameni care au învățat să zboare cu sufletul, care călătoresc cu ajutorul imaginației, care taie brazde adânci cu puterea minții. Nu pot să se miște, dar le merge mintea. Nu pot să alerge, dar zburdă pe autostrăzile imaginației. Au nevoie de sprijin, dar îi ajută, la rândul lor, pe cei din jur. Sunt modele de viață exemplare și au câștigat în lupta cu dizabilitatea. Victoriile lor par uneori mărunte, dar stau la temelia unor proiecte remarcabile. Își poartă aripile cu timiditate, în interior, surâd stingher sau larg, dar emană o poftă de viață de invidiat. Nu se plâng și nu privesc lumea de la înălțime, dar zboară spre culmi pe care oamenii obișnuiți nu au îndrăznit măcar să le privească. De milă n-au nevoie, nici de cuvinte mari. Tânjesc după respect și înțelegere. Și, la fel ca ceilalți semeni, sau poate mai mult ca ei, persoanele cu dizabilități au nevoie de o tolbă plină cu iubire. Fie ca geniul lor literar, gingășia și frumusețea lor sufletească să supraviețuiască peste timp, fiindcă prin intermediul poemelor din “Clepsidre înaripate” au întredeschis poarta spre nemurire, dar și spre sufletele cititorilor români de azi și de mâine, din România și de pretutindeni.”, afirmă Liliana Moldovan.

„Vă invit să intrați, dar cu grijă și atenție, printre cioburile sufletului meu”

Lansarea cărții va fi completată plastic de vernisajul expoziţiei  de fotografie „Printre lumini şi umbre”  semnată  Lucian Ioan Mărginean. Născut la Reghin, Lucian Mărginean, a fost diagnosticat la vârsta de 14 ani cu Amiotrofie spinală forma Kugelberg-Wellander. Pe lângă poezie,  câteva din versurile sale se regăsesc  în volumul „Clepsidre înaripate” ,  marea sa pasiune o reprezintă fotografia, Lucian având la activ patru expoziții.

„Pasiunea pentru citit o am de când mă știu, dinainte de a începe să merg la școală. Am descoperit poezia, cu adevărat, prin adolescență, ani în care devoram cărțile și în care memoram fără prea mare greutate strofele care mă răscoleau. Apoi am scris la rândul meu, am simțit fiorul adică, joaca mea în acei ani a fost lumea cuvintelor, a rimelor și-a căutării unui sens. Între timp fotografia a luat locul poeziei ca pasiune principală, acea pasiune care te roade și te macină. M-am întâlnit cu ea într-o perioadă grea a vieții mele și cu ajutorul ei am trecut peste greutăți, la finalul acelor zile având primele mici satisfacții vis-a-vis de imagine, de fotografie. Am luat parte la 4 expoziții, 2 de grup, 2 personale, anul acesta sper să mai pot finaliza încă una. Prin intermediul acestei expoziții  vă invit să intrați, dar cu grijă și atenție, printre cioburile sufletului meu”, spune Lucian Mărginean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE