„Mihai Viteazul” de Székely Csaba, în 5 și 7 octombrie la Ansamblul Mureșul Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 325 Vizualizări

„Mihai Viteazul” de Székely Csaba, în 5 și 7 octombrie la Ansamblul Mureșul

Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de România, Teatru 3G aduce în fața publicului o piesă istorică despre primul român care a realizat unirea Țării Românești, Moldovei și Ardealului. O poveste despre viața și moartea unui erou, dar și o poveste despre natura puterii. Spectacolul „Mihai Viteazul” de Székely Csaba, în regia lui Ándi Gherghe, se va juca vineri, 5 octombrie, și duminică, 7 octombrie, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Ansamblului Artistic Mureșul.

„Mihai Viteazul” este a doua producție a companiei independente Teatru 3G din Târgu Mureș din stagiunea 2018-2019, după spectacolul „Mesaje disperate către planeta Pluto” de Elise Wilk, în regia lui Theo Marton.

Spectacolul se joacă în limbile română, maghiară și germană și va fi supratitrat în română și maghiară.

Spectacolul este produs în cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Terapie socială prin teatru contemporan” implementat de Asociația Teatru 3G, cofinanțat de AFCN și Municipiul Târgu Mureș.
„Mihai Viteazul” a fost realizat și se joacă cu ajutorul partenerilor: Reea, Compania „András Lóránt” și Ansamblul Artistic Mureșul.

Foto: Cristina GÂNJ (Bristena)

Biletele pot fi achiziționate și de la Agenția de bilete a Palatului Culturii

Biletele pentru reprezentațiile din 5 și 7 octombrie pot fi achiziționate online, de pe site-ul eventim.ro/, și de la Agenția de bilete a Palatului Culturii din Târgu Mureș, de marți până vineri, între orele 9.00 – 15.00, iar sâmbătă și dumincă, între orele 9.00 – 14.00.

Tragicul destin al negustorului din Târgul de Floci

Compania independentă Teatru 3G din Târgu Mureș propune publicului, în această toamnă, un spectacol cu tematică istorică, potrivit în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, dar și gândindu-ne la contextul social și politic actual la nivel global, european, regional, național sau local.

Piesa „Mihai Viteazul” de Székely Csaba este pusă în scenă de Ándi Gherghe care, urmărind cu atenție țesătura complexă a textului, creează un spectacol cu aderență la problematicile actuale.

Personajul Mihai Viteazul este demitizat și povestea vieții sale este rescrisă de Székely Csaba pornind de la date și documente istorice. Astfel, urmărind spectacolul ne vom întâlni cu un Mihai Viteazul fără cușmă, fără aură de „erou al neamului” și vom vedea un Mihai Viteazul uman, tiranic, nesăbuit, ambițios – un negustor născut în Târgul de Floci, protagonist, beneficiar și victimă al unor jocuri politice de Ev Mediu Târziu.

Din distribuție fac parte Sebastian Marina, Alexandru Franceanu, George Bîrsan, Laura Mihalache, Raisa Ané, Stefan Roman, Cristi Bojan, Szabó János Szilárd, Narcis Zamfir, Károly Kovács și Benedek Botond. Scenografia este realizată de Bogdan Spătaru, muzica este compusă de Károly Kovács, partea video este realizată de Andrei Gereb, iar regia îi aparține lui Ándi Gherghe.

Piesa a fost tradusă în limba română de Sándor László, iar scenele în limba germană au fost traduse de Elise Wilk.

Spectacolul nu este recomandat tinerilor sub 14 ani.

(A.V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE