Home / Business / S-a lansat Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor!

S-a lansat Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor!

Distribuie

Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) își începe activitatea în România. Creată cu scopul de a informa și de a reuni profesioniștii care doresc să gestioneze cu succes punerea în aplicare a Regulamentului General privind Protecția Datelor 2016/679 și a legislației aferente, funcționând ca un organism consultativ profesionist pentru persoane și organizații.

Perfecţionare prin traininguri

Potrivit reprezentanţilor ASPDC, noua structură înfiinţată „este o organizație non-guvernamentală, autonomă, apolitică și non-profit care ajută la definirea, susținerea și îmbunătățirea profesiei de Responsabil în protecția datelor și a altor specialiști în domeniu și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului 26/2000”, iar Consiliul Director pentru mandatul 2018/2019 este format din: Marius Dumitrescu – președinte, Cristiana Deca – vicepreședinte, Alin Olteanu – Vicepreședinte şi Cristian Deca – vicepreședinte.

“Membrii asociației beneficiază de participarea la două sesiuni de training anual și au acces gratuit la un kit de documente orientative și instrumente de lucru, minim necesare pentru orice specialist GDPR. Totuși, cel mai important câștig este posibilitatea de a interacționa și a se perfecționa prin activitatea de cercetare și analiză din cadrul comisiilor tematice și prin aportul la publicarea de articole de specialitate asupra cazurilor practice studiate, puse ulterior la dispoziție întregii comunități de specialiști. Nu în ultimul rând, membrii asociației își vor putea dezvolta cunoștințele prin participarea la campania de educare a persoanelor vizate și acordarea de asistență primară gratuită acestora”, a declarat Marius Dumitrescu, președintele ASCPD, care îşi desfăşoară activitatea la Târgu-Mureş.

„Companiile din România au nevoie de stabilitate organizațională”

Reprezentanţii ASCPD au mai transmis că asociaţia ghidează persoanele responsabile în protecția datelor și alți specialiști în domeniul confidențialității datelor în rezolvarea numeroaselor probleme juridice, tehnice și organizatorice pentru a obține un echilibru adecvat între interesele persoanelor vizate, care necesită protecție, și cele ale operatorilor, precum şi că obiectivul ASCPD este de a oferi soluții concrete la problemele cu care se confruntă specialiștii în confidențialitate și protecția datelor, de a crește gradul de conștientizare a legislației și de a oferi membrilor săi un forum în care aceste subiecte să poată fi dezbătute, precum și un loc de pregătire profesională continuă.

”Efortul nostru de a înființa o astfel de asociație vine pe fondul unei lipse de educații în domeniul protecției datelor pentru piața românească. Ne propunem, ca un prim pas, să creăm programe de educație în domeniul protecției datelor pentru noua categorie de specialiști apărută în piață, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului. Companiile din România au nevoie de stabilitate organizațională, iar prin proiectele noastre ne dorim să contribuim

pozitiv la această stabilitate, prin specializarea personalului intern implicat în gestionarea programelor de confidențialitate interne”, a declarat Cristiana Deca, vicepreședinte ASCPD.

Grupuri de lucru tematice

În cadrul Asociației vor funcționa mai multe grupuri de lucru tematice, care vor dezvolta ghiduri pentru domenii precum Tehnic/IT, Legislativ, Administratie Publica, E-Commerce, E-Health, Sănătate şi Învăţământ, IMM, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Telecomunicaţii, ONG şi Asociaţii Profesionale.

Orice persoană fizică poate solicita înscrierea în Asociație prin completarea unui formular de adeziune (https://bit.ly/2Rf0FgR), iar pentru a fi acceptat, un candidat trebuie să fi absolvit un curs de specialitate în domeniul protecției datelor sau să fie angajat într-o organizație unde are atribuții în acest domeniu.

Formularul de adeziune se trimite scanat la adresa secretariat@ascpd.ro împreună cu dovada absolviri unui curs de specializare în domeniul protecției datelor sau o adeverință de la locul de muncă privind încadrarea și atribuțiile în domeniul protecției datelor, iar taxa de membru pentru trimestrul 4/2018 este de 100 lei.

Proiectele ASCPD pentru perioada 2018-2019:

  1. Organizarea primei ediții a Conferinței Naționale Protecția Datelor în Domeniul Sanitar și continuarea organizării de conferințe pe domenii tematice ale grupurilor de lucru;
  2. Încheierea unor parteneriate strategice cu organizații reprezentative și relevante pentru atingerea scopului organizației;
  3. Reprezentarea și promovarea asociației la evenimente și conferințe de specialitate, organizate în țară și în străinătate;
  4. Inițierea unei campanii de informare și educare a persoanelor vizate;
  5. Înființarea Registrului Național al membrilor ASCPD;
  6. Înființarea comisiilor de specialitate pe domenii tematice;
  7. Lansarea unui portal destinat persoanelor vizate și oferirea de consultanță primară gratuită către acestea prin intermediul membrilor ASCPD;
  8. Editarea și lansarea unei reviste lunare cu scopul pregătirii profesionale continue a specialiștilor în confidențialitate și protecția datelor;
  9. Dezvoltarea rețelei DPO.NET în România și creșterea numărului de membrii ASCPD;
  10. Lansarea programului “Privacy Academy” destinat dezvoltării și susținerii membrilor asociației ASCPD și organizarea unor cursuri bianuale pentru toți membrii organizației;
  11. Realizarea unui proiect de cercetare “Stadiul implementării GDPR în spitalele din România”;
  12. Susținerea și stimularea schimburilor de experiență în România și în străinătate.

(Redacţia)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

UPDATE: Mureș – Percheziții într-un dosar de ”abuz de încredere” la o firmă de transport rutier. Trei bărbați, reținuți!

Distribuie Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.