Share
Home / Eveniment / Blues Busters: Raul Kusak și Rareș Totu vor concerta în Cetatea Medievală
Paul Kusak (Sursă foto: www.dichisnblues.ro)

Blues Busters: Raul Kusak și Rareș Totu vor concerta în Cetatea Medievală

Publicul meloman târgumureșean este invitat și la cel de-al doilea eveniment din cadrul Jazz & Blues Weekend. Raul Kusak și Rareș Totu vor concerta duminică, 7 octombrie, ora 17.00, în Cetatea Medievală. Intrarea va fi liberă.

Raul Kusak, considerat unul dintre cei mai buni claviaturiști români, este singurul deținător al unui full Hammond Organ din țară, instrument la care s-a perfecționat de-a lungul timpului și a atins excelența. A absolvit în 2000 Conservatorul din București și a devenit foarte cunoscut pentru colaborările cu Iris, Vama Veche, Ovidiu Lipan Ţăndărică – din sfera rock-pop. Proiectele extrem de apreciate din zona jazz și blues sunt în prezent cele cu bateristul Liviu Pop în Urban Unit – un proiect de improvizație funk, electro, groove, experimental; proiectul BluesCore, alături de Liviu Pop și Hano Hofer; un duo de blues, deja renumit, cu Vali Răcilă, cu care a și înregistrat în 2011 albumul „Handmade Blues“. A mai colaborat cu Platonic Band, Midnight Express, Blues Open Version, A.G. Weinberger, Blazzaj, Aievea, Chris Tofield, Corey Harris, Tom Smith și mulți alții.

Rareș Totu s-a hotărât să devină chitarist după ce a văzut filmul-concert al lui Martin Scorsese care avea să-i schimbe viața: „The Last Waltz“ (cu Eric Clapton, printre alții). În 1987 a format trupa Trans Express, alături de care a câștigat în acel an toate competițiile desfășurate în țară. În 1989, datorită piesei „The Heat Of The Night“, revista Metal Hammer avea să îi numească „cea mai bună trupă și cel mai bun cântec care au apărut din spatele Cortinei de Fier“. În 2003, fondeză trupa Midnight Express. O piesă a formației (o versiune a cântecului „All Along The Watchtower“) a fost inclusă pe CD-ul „Romanian Tribute To Hendrix“.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Tîrgu Mureș.

(A.V)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Ivanov“, reprezentație la Sala Mare, și la Festivalul Național de Teatru de la București

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu Mureș anunță o nouă reprezentație cu spectacolul „Ivanov“ …

Share
Share