Noua stea a handbalului mureșean

Cu echipe târgumureșene în primul eșalon și rezultate notabile pe plan internațional, handbalul a fost o disciplină agreată de iubitorii sportului românesc, implicit mureșean. Rezultatele cele mai notabile le-au adus echipa feminină CS Mureșul la sfârșitul anilor 80, când se cucerea de două ori la rând Cupa României și titlul de campioană în anul 1988, ajungând până în semifinalele Cupei Campionilor. Din acea perioadă și până acum nicio jucătoare mureșeană nu a mai fost convocată la lotul național. „Gheața s-a spart” după trei decenii și Andreea Târșoagă a fost convocată recent. La cei doar 17 ani, pe care îi va împlini la sfârșitul acestei luni, Andreea se anunță ca o mare speranță a disciplinei numită „sportul național”.

Crescută la CS Olimpic de soții Mihaela și Claudiu Evi (foto 2), club trecut din această vară la CSM Târgu-Mureș, ea are deja în palmares titluri de campioană națională cu echipele de junioare mici, a trecut pe la loturile României de junioare, tineret și, recent, la cea de senioare, chiar dacă în lotul secund. Știrea convocării la lotul de senioare a suprins-o, în mod plăcut, evident, și pe antrenoarea Mihaela Evi, deși un număr de opt junioare de la clubul Olimpic au avut convocări la loturile de cadete și junioare. Chiar dacă unele doar în loturile lărgite, fetele „olimpice” au trezit interesul selecționerilor. În lotul de junioare care a participat la Mondialele din acest an au făcut parte portarul Ioana Ugran, Monica Bărăbaș și Andreea Târșoagă. (În foto 3, alături de prietena și colega Monica Bărăbaș, răsplătite pentru depășirea „sutei” în A)

Convocările la lot motivează în plus

Aceasta din urmă făcuse pasul deja și spre lotul de Tineret, iar convocarea la cel de senioare a surprins pe toată lumea. „Eu abia m-am născut în 1988 și nu știam că nu mai fusese convocată nicio târgumureșeancă la lot de treizeci de ani. Eram la antrenament cu fetele când am primit convocarea la lot, dar credeam că este vorba despre cel de tineret. Și pentru mine a fost o mare surpriză când am aflat că este vorba despre cel de senioare. Am fost întrebată: „unde ați ținut-o până acum pe fata asta?”. Le-am răspuns că nu are nici 17 ani și nu trebuie să forțăm nota. Andreea este o fată foarte serioasă, talentată, muncitoare și această convocare își poate pune amprenta asupra evoluției ei. Din fericire, nu există pericolul ca ea să fie cu nasul pe sus, cum se spune, este o fată cu foarte mult bun simț. Evoluează cu aceeași seriozitate, că joacă în Divizia A sau cu echipa de junioare. Convocarea la lotul de senioare a motivat-o în plus după părerea mea și crește de la meci la meci, crește frumos”, este de părere Mihaela Evi.

Astfel, roadele muncii cu tinere jucătoare localnice încep să se întrevadă. Echipa de junioare II a debutat în campionatul trecut în Divizia A, încheind pe un onorant loc 8, cu victorii la formații mult mai experimentate. Trecerea la CSM a dus la întărirea lotului și echipa de Divizia A s-a instalat pe prima poziție, luptând în paralel și la junioare I, unde este de asemenea neînvinsă.

Andreea Târșoagă: „Când intru pe teren sunt în lumea mea”

Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Andreea Târșoagă este o fată modestă, sociabilă și deschisă la suflet. Titlurile de campioană la junioare cu echipa CS Olimpic și convocările la loturile naționale de junioare, tineret și recent la senioare nu au transformat-o într-o persoană arogantă, așa cum se petrece din păcate în multe cazuri. Din răspunsurile date de Andreea în interviul care urmează vă va convinge de acest lucru.

Reporter: Ce îți amintești, cum ai ajuns să joci handbal?

Andreea Târșoagă: Chiar nu-mi amintesc exact, cred că aveam vreo zece ani, eram foarte energică, îmi plăcea să fac sport, alergam într-una. Părinții au decis să mă dea să practic un sport și m-au trimis, întâmplător cred, la handbal și se pare că am reușit din prima. Tata a jucat fotbal, dar numai ca amator, iar mama n-a practicat sportul. Întâmplarea a fost ca în apropiere să fie un club de handbal și așa am ajuns să practic acest sport. Nu credeam nici eu, mai puțin părinții că voi ajunge atât de departe.

Rep.: Cum ți-ai petrecut copilăria, practic fiind mai mult în sala de antrenament?

A.T.: Când eram copil era o plăcere, deoarece și atunci când veneam de la antrenamente ieșeam afară la joacă, aveam foarte multă energie. Cu timpul, pe lângă plăcere, handbalul a devenit ceva obișnuit, un ritualul zilnic, cu timpul deja o obligație.

Rep.: Rezultatele au venit destul de repede. Te-au impulsionat primele trofee câștigate?

A.T.: La început erau mari satisfacțiile, dar nu realizam, apoi au devenit obișnuință, iar mai târziu am realizat că acestea erau de fapt rodul muncii mele. Acum, când privesc în urmă și constat câte am realizat îmi dau seama că tot efortul a meritat atâtea sacrificii.

Rep.: Având atâtea meciuri cu echipa mare cu cea de la junioare și convocările la loturi, cum împaci toate acestea cu școala?

A.T.: Deoarece am fost dintotdeauna o persoană organizată, am știut să-mi împart timpul, atâta cât aveam. Am pus întotdeauna în față lucrurile cele mai importante. Bineînțeles, pe primul loc este handbalul, după aceea școala. Ce este mai greu, cu școala, atunci când lipsesc mai mult, când sunt la lot. Din fericire, profesorii sunt foarte înțelegători și nu am avut niciodată probleme, deși sunt la o școală de elită din oraș.

Rep.: Ai fost mereu la loturile de junioare, cum ai primit convocarea ta la lotul național de senioare?

A.T.: Chiar nu știam nimic despre faptul că de la Târgu-Mureș de zeci de ani nu a fost convocată nicio jucătoare la lot și am fost foarte surprinsă atunci când m-a anunțat antrenoarea și mi-a spus acest lucru. Am fost de-a dreptul răvășită, cred că m-am și albit la față, dar am trecut repede peste acele emoții.

Rep.: Cu ai fost primită la lot?

A.T.: Aș putea spune că am fost vreo trei zile cam anxiată, dar fetele m-au ajutat foarte mult. În ciuda diferențelor mari de vârstă, ele și antrenorii m-au încurajat permanent, m-au susținut, au fost foarte drăguțe cu mine, lucru care mi-a dat mai multă încredere.

Rep.: Aveai vreun model de jucătoare?

A.T.: Evident, Cristina Neagu, iar faptul că am putut fi alături de ea a fost o onoare și o motivație în plus.

Rep.: Îți mai rămâne totuși timp de altceva? Cum ți-l petreci?

A.T.: După școală și antrenament îmi mai rămâne cam o oră, o oră și jumătate. Zile libere mai sunt atunci când avem pauze competiționale. Atunci, mai citesc, mai intru pe rețele de socializare și când reușesc, mai stau cu prietenii. De citit îmi plac cărțile legate de psihologie. Probabil dacă nu făceam handbal aceasta mi-ar fi fost direcția. Mult prea ocupată de handbal, nu am alte timp să-mi dezvolt alte hobby-uri.

Rep.: Ți-ai propus ceva pentru viitorul apropiat?

A.T.: Deocamdată nu m-am gândit nici la ce școală voi continua. Ce îmi doresc este să joc cât mai bine, să ne menținem cu echipa pe drumul acesta bun pe care ne aflăm și să fiu convocată și la reunirea lotului în luna noiembrie.

Rep.: Dar pe termen îndelungat, ai accepta o ofertă la o echipă de top?

A.T.: Nu vreau să mă gândesc așa departe, poate peste doi ani. Rămânând acasă, voi avea ocazia să joc mai multe minute, care aduc la urma urmei experiență. Deocamdată mă mulțunesc să rămân acasă cel puțin încă doi ani, să termin școala, să ajungem cât mai departe cu echipa de club, să ajungem la baraj, chiar în Ligă, dacă nu la anul, peste doi ani. Nu m-am gândit încă la nicio echipă la care mi-aș dori să ajung.

Rep.: Cum te simți atunci când joci acasă și știi că în tribune sunt prieteni, rude, colegi, vecini?

A.T.: Nu este nicio diferență în timpul meciurilor. Când sunt pe teren sunt concentrată la joc și aud doar ce spun antrenorii mei, intru în lumea mea. Deoarece am jucat la lot și la nivel mai înalt, sunt deja obișnuită cu presiunea din tribune și nu mai am emoții.