„18 Tehnici Fundamentale de Parenting” la Târgu-Mureș
11 octombrie 2018În 17 octombrie, la Hotel Grand, Târgu-Mureș, va avea loc seminarul gratuit de parenting intitulat „18 Tehnici Fundamentale de Parenting”.
În cadrul acestui seminar, organizatorii doresc să arate celor prezenți ce stă la baza comportamentului copilului și să ofere răspunsuri la cele mai dese întrebări ale părinților când vine vorba de a fi părinte.
„La acest seminar vei afla despre Teoria Autodeterminării care este cea mai nouă teorie în știința motivației. Se predă în prezent în Universități ca Harvard și Oxford – iar Daniel Pink a scris pe baza ei cartea Drive în 2010, care a fost tradusă în 35 de limbi în mai puțin de 5 ani. Ei bine, îți spun cu încântare că Teoria Autodeterminării, cu cele 3 nevoi psihologice de bază, a fost pentru prima dată aplicată în Parenting de către Urania Cremene, în România, și suntem la vârf în acest domeniu în întreaga lume. Practic, este nucleul seminarului la care te invităm să participi. Toate cele 18 tehnici pe care le vei afla la seminar derivă din această metodă și le poți aplica imediat. Spun aceste lucruri ca să subliniez faptul că seminarul are o bază științifică solidă (nu e făcut din păreri personale) și că e ceva rar, ceva ce nu vei găsi în altă parte”, a scris prezentatorul evenimentului Florin Amariei pe pagina evenimentului.
Evenimentul va avea loc în două ședințe, între 09:30 și 13:30 sau 16:30 și 20:30 și vă puteți rezerva locul la oricare dintre ele online pe www.uraniacremene.ro.
Lasă un comentariu