Conferinţă despre Alexandru Papiu Ilarian, la Găbud Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 280 Vizualizări

Conferinţă despre Alexandru Papiu Ilarian, la Găbud

Societatea Culturală „Alexandru Papiu Ilarian” organizează sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 10.30, simpozionul naţional cu tema „Contribuția lui Alexandru Papiu Ilarian la făurirea statului român modern”, care se va desfășura la data de 20 octombrie, la sala de conferințe a Schitului Sf. Ioan Evanghelistul din vecinătatea localității Găbud, în apropiere de orașul Luduș.

Lucrări ştiinţifice şi muzică tematică

Potrivit organizatorilor, invitaţii vor avea prilejul să audieze lucrări asupra tematicii prezentate de către invitați din mediul academic, universitar, al diplomației și membri ai asociației „Alexandru Papiu Ilarian”, precum și cântări și doine românești interpretate de coruri ale asociațiilor de tineri din județele Brașov, Sibiu, Cluj și Mureș.

„Simpozionul „Alexandru Papiu Ilarian” se găsește azi la aproape un sfert de secol organizat tradițional pentru evocarea marii personalități care a copilărit în comuna Papiu Ilarian din județul Mureș și a marcat fundamental desfășurarea unor evenimente atât în Transilvania, precum și în marile provincii românești. Drumurile sale în diversele etape ale vieții ne evocă un personaj atât de dedicat ființei naționale a poporului român, cu o cultură și inteligență deosebite și, totodată, aspect prea puțin cunoscut azi, cu un spirit și pregătire juridică deosebite, de altfel marcând formarea dreptului public românesc. Ideile sale privire din perspective variate vor fi prezentate și dezbătute în atmosfera specifică a schitului Sfântul Ioan Evanghelistul. În prima parte vor prezenta lucrări profesorul universitar Valerius M. Ciucă, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesorul Cornel Sigmirean, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureș și diplomatul Felix Zaharia, de la Comisia Dunării din Budapesta”, a precizat dr. Nicolae-Dragoş Ploeşteanu, organizator.

Deplasarea, cu autocarul

Deplasarea până la locul de desfășurare a evenimentului se va face cu un autocar special alocat în acest sens, care va fi disponibil între orele 8.30 – 9.00 în parcarea magazinului Kaufland de lângă gara principală din Târgu-Mureș, urmând a se întoarce în jurul orei 15.00.

„Întregul eveniment este susținut financiar de Consiliul Județean Mureș, în calitate de co-organizator, și de către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș, dimpreună cu o serie de asociații în calitate de parteneri”, a punctat dr. Nicolae-Dragoş Ploeşteanu.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE