Incursiune în vremurile trecutului, la „Sărbătoarea Mărului” Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 384 Vizualizări

Incursiune în vremurile trecutului, la „Sărbătoarea Mărului”

La „Sărbătoarea Mărului”de la Batoș, vizitatorii au avut parte, pe lângă oferta artistică și cea a producătorilor locali, și  una istorică, grație Muzeului  din Batoș, amenajat în clădirea fostei școli din localitate. Ghid pentru vizitatori a fost profesorul Ioan Biriș, care a descifrat celor interesați fiecare obiect vechi expus la loc de cinste.

„Am fost profesor, director de școală, acum sunt pensionar, dar cu toate acestea mă declar un împătimit al istoriei, mai ales în ce privește recuperarea și valorificarea obiectelor istorice. Consider că acest lucru reprezintă o formă de respect față de cei care au fost înaintea noastră, o condiție care să ne respecte și pe noi cei care vor veni după noi.Toate obiectele expuse în muzeu însumează o muncă enormă, migăloasă, făcută în condiții deosebite. În una din încăperile de la etaj au fost puse cusături realizate de femei la lampă, sau chiar la opaiț. În altă încăpere sunt expuse lucruri  pe care le-au folosit oamenii pe vremuri la diferite ocupații. Parcă acești oameni ne transmit  nouă celor de azi,  prin aceste obiecte, să le protejăm, să le ocrotim și să le oferim spre păstrare și celor care vor veni după noi”, ne-a declarat prof. Ioan Biriș.

„O schimbare se poate face numai prin participarea și contribuția noastră directă”

La loc de cinste în cadrul muzeului stau expuse obiectele vechi, adevărate pilde pentru generațiile actuale, despre rostul și rânduiala muncii.

„Aparent sunt lucruri banale, dar nu sunt chiar obișnuite. Un exemplu este o masă expusă, care adăpostea printre altele și lucruri de valoare. De asemenea, avem expus un ghiozdan de școală vechi din lemn, tăblițele elevilor, avem tot felul de lucruri care ne impresionează  gândindu-ne la cât de mulți ani au fost folosite de cei de dinaintea noastră. Ca și în poveștile lui Creangă, cel care voia să arunce nucile în pod cu țăpoiul, avem expuse două astfel de țăpoaie. De asemenea îmblăciul cu care treierau grâul, pluguri, jugul pentru vite, coasa de secerat. Era o muncă migăloasă și obositoare în același timp, dar cu toate acestea oamenii o făceau cu satisfacție. Se bucurau de pe urma muncii lor și parcă erau puțin  mai cuprinși de entuziasm decât noi cei din ziua de azi deoarece apare acel sentiment de blazare, de o continuă așteptare. Tot așteptăm ceva și nu ne prea implicăm. O schimbare se poate face numai prin participarea și contribuția noastă directă. Învățând de la cei care au muncit, au luptat și au trăit în condiții grele, putem și noi să ne mobilizăm,  să facem ceva pentru țara asta”, a precizat Ioan Biriș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE